Categorii

Shen Bin: în China nimeni nu vrea o Biserică separată de papa

Când trebuie să descrie condiţia Bisericii catolice din China, Iosif Shen Bin recurge adesea la imagini evanghelice sugestive. Repetă că comunităţile catolice chineze sunt ca mlădiţele alipite de viţă, pentru a indica izvorul real şi de nestins al comuniunii fiecărui episcop cu Succesorul lui Petru. Şi aminteşte de invitaţia lui Isus de a fi „înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii”, pentru a da de înţeles care sunt atitudinile cele mai potrivite pentru episcopii chinezi în condiţia reală în care trebuie să acţioneze.

Iosif Shen Bin, episcop catolic de Haimen, în provincia de coastă Jiansu, s-a născut în 1970 într-o familie catolică, a studiat la Seminarul Naţional din Pechin şi a fost hirotonit preot în 1996. Hirotonirea sa episcopală a avut loc în catedrala din Nantong la 21 aprilie 2010, cu mandatul pontifical şi recunoaşterea autorităţilor politice.

Acum Shen este indicat ca un episcop apreciat şi valorizat de aparatele guvernului chinez. Ultima Adunare a reprezentanţilor catolici chinezi l-a ales vicepreşedinte al Asociaţiei patriotice şi al Consiliului episcopilor chinezi (nerecunoscut de Sfântul Scaun). Shen consideră posibila reconciliere dintre comunităţile catolice chineze „oficiale” şi cele aşa-numite „clandestine” ca rodul cel mai preţios şi de dorit care se poate aştepta de la dialogul care se desfăşoară între guvernul chinez şi Sfântul Scaun. Şi astfel arată că priveşte la evenimentele şi la problemele catolicismului chinez cu un sensus Ecclesiae care nu se regăseşte în multe din intervenţiile şi din comentariile dedicate chestiunii raporturilor chino-vaticane.

Vatican Insider a putut să-l intervieveze pe Iosif Shen Bin cu ocazia participării sale la meeting-ul „drumuri de pace” organizat de Comunitatea „Sfântul Egidiu” în diecezele de Münster şi la Osnabrück de la 10 la 12 septembrie.

Care sunt criteriile care vă călăuzesc, în munca dumneavoastră pastorală? Ce se află mai mult la inima dumneavoastră? Ce vă conduce şi vă susţine, în misiunea dumneavoastră, de-a lungul drumului?

Eu sunt un episcop. Şi ca episcop sunt chemat să mă îngrijesc de viaţa diecezei, cu o atenţie deosebită faţă de preoţi şi faţă de călugăriţe, pentru a-i susţine în misiunea de a vesti Evanghelia. Profit şi eu de orice ocazie, şi în parohii, pentru a vesti mântuirea şi fericirea aduse de Cristos. Aceasta este viaţa mea. Acestea sunt lucrurile care umplu zilele mele cu activităţi şi gânduri.

Ca să vestească Evanghelia sunt chemaţi numai preoţii, călugării şi călugăriţele? Şi poporul lui Dumnezeu?

Cu timpul ne dăm seama tot mai mult că fiecare botezat vesteşte Evanghelia, când mărturiseşte în viaţa sa efectele darului Botezului. Pentru aceasta se înmulţesc în toată China şi atâtea cursuri şi întâlniri adresate laicilor, pentru a-i susţine şi a-i încuraja în drumul lor de credinţă. Desigur că fiecare dieceză urmează propriile criterii. În dieceza mea se ţin cursuri de formare pentru laici adulţi şi campusuri de vară pentru universitari şi copii. Fiecare parohie are acest tip de activitate şi ducem înainte câteva şi la nivel diecezan. Vara aceasta, circa 300 de copii au frecventat orele de la cursurile de vară diecezane. Şi după aceea ţine şi parcursuri de formare permanentă şi reculegeri pentru preoţi şi pentru surori. Aceasta este modul obişnuit al muncii noastre pastorale.

Guvernul chinez vă recunoaşte ca episcop şi numirea şi hirotonirea dumneavoastră episcopală a avut loc cu deplinul consimţământ al Sfântului Scaun. Cum trăiţi concret, public şi interior comuniunea ierarhică cu papa?

(Zâmbeşte). În faţa actuală a istoriei chineze atâtea lucruri s-au schimbat şi încă se schimbă. În urmă cu douăzeci de ani nu puteam să ne rugăm public pentru papa. Nu puteam să cităm comuniunea cu papa în niciun text, în nicio formulă. Acum totul este schimbat. La fiecare liturghie, acum, ne rugăm pentru papa Francisc. Şi chiar cântăm imnurile pentru papa, acelea care în afara Chinei nu se mai folosesc (începe să intoneze un cântec dedicat papei, nr).

Pentru papa doar cântaţi şi vă rugaţi?

Nu numai. Urmărim magisteriul său. În grupurile WeChat (network-ul social cel mai folosit de chinezi, nr) se publică în fiecare zi omiliile de la „Sfânta Marta”, audienţele de miercuri, iar noi preluăm cuvintele papei în omiliile noastre… Ce este aşa de diferit de ceea ce se întâmplă în bisericile catolice din afara Chinei? Împărtăşirea aceleiaşi credinţe cuprinde şi comuniunea cu papa. (Îmi arată în celularul său ultimele omilii ale papei din Columbia, descărcate de la WeChat).

Puteţi indica iniţiative pastorale pe care le-aţi trăit în Bisericile voastre în care este evident că urmăriţi magisteriul papei, precum şi solicitările sale pastorale?

Dar noi îl urmăm în toate. Am celebrat peste tot cu intensitate Anul Paulin, convocat de papa Benedict al XVI-lea între 2008 şi 2009. Şi acelaşi lucru s-a întâmplat cu Anul Sfânt al Milostivirii convocat de papa Francisc. Am încercat să ţinem cont de toate lucrurile sugerate de papa Francisc în acel an. Toţi au fost bucuroşi să parcurgă un drum de rugăciune şi reconciliere. Şi în timpurile „obişnuite”, preoţii comunică mereu credincioşilor intenţiile de rugăciune ale papei. Astfel, în fiecare lună, credincioşii ştiu cum să se roage pentru papa, după intenţiile sale.

Există locuri care încă vorbesc despre episcopii catolici chinezi recunoscuţi de guvern ca despre reprezentanţi ai unei Biserici schismatice, supuse puterii politice. Sau îi ironizează ca laşi sau oportunişti. Cum trăiţi presiunea continuă a celor care vă cer la fiecare pas să daţi dovezi ale „ortodoxiei” dumneavoastră?

Am auzit că despre noi au fost spuse lucruri neadevărate. Eu mă întreb, şi îi întreb pe alţii: dar dacă noi am fi decis să ne opunem guvernului şi cererilor sale, aşa cum ar fi voit unii, acum în China ar mai fi Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică, ce mărturiseşte public numele lui Cristos, aşa cum se întâmplă în toată lumea? De atâta timp am înţeles că în China, pentru a duce înainte lucrurile, se potriveşte şi uneori trebuie să se facă distincţie între chestiunile ecleziale, de credinţă, şi chestiunile economice şi administrative, care în sine nu ating depozitul credinţei.

În China mai este cineva care vrea să construiască o Biserică catolică independentă, separată de Biserica catolică universală?

(Zâmbeşte din nou). Noi suntem mlădiţele alipite de viţă. Suntem mădularele unite cu capul, despre care vorbesc Isus şi sfântul Paul. Niciunul dintre noi nu s-a gândit vreodată să se despartă sau să se distingă de Biserica universală, sau să urmeze drumuri diferite de cel pe care merge Biserica universală. Şi acest lucru este valabil pentru noi, pentru episcopii chinezi dinaintea noastră şi pentru cei care vor veni după noi.

Ca succesori ai apostolilor, ce criterii urmaţi în raportul cu autorităţile politice civile?

Suntem persoane ale lui Cristos şi Cristos ne cheamă la iubire şi la milostivire. Putem oare să ne închidem în faţa dialogului şi să ne ciocnim mereu cu guvernul, aşa cum ne cer unii să facem? Prima noastră dorinţă este să trăim conform Evangheliei, mărturisind credinţa în Cristos. Şi mă întreb dacă în China am putea să urmăm acest drum peste tot, dacă am alege să contrastăm şi să respingem dispoziţiile guvernului. Evanghelia nu ne cere să asumăm rolul de antagonişti ai autorităţilor constituite. Şi Isus spune că trebuie să fim înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii. Eu cred că acum, în China, dialogul şi reconcilierea sunt cele mai importante lucruri. Şi nu trebuie să dăm prea mare importanţă acuzelor răutăcioase care vin din exterior.

Glasul episcopilor chinezi recunoscuţi de guvern nu se regăseşte în presa occidentală şi nici în agenţiile specializate în Bisericile din Asia.

Ne-am dat seama că, în străinătate, glasul nostru nu ajunge. În timp ce sunt amplificate cele ale altor personaje care, din afară, se consideră purtători de cuvânt ai catolicismului chinez. Dar aceia nu exprimă adevărata realitate a Bisericii din China. Sper ca să crească ocaziile de a fi ascultat şi glasul nostru, şi în contextele internaţionale.

Dumneavoastră aţi avut ocazia de a vorbi, la întâlnirea de la „Sfântul Egidiu”, care anul acesta a fost găzduită de diecezele germane de Münster şi Osnabrück.

În zilele petrecute la Münster şi la Osnabrück am avut confirmarea că, în anumite privinţe, cu globalizarea lumea a devenit ca un unic sat. Distanţele s-au scurtat. Şi poate fi frumos să te bucuri de culorile diferite care se găsesc în această grădină. Tradiţia şi cultura chineză este în măsură să respecte diferenţele, valorizând lucrurile pe care le avem în comun. Şi Biserica prezentă în China a propus mai întâi calea convieţuirii armonioase cu religiile. Biserica catolică din China recunoaşte că există o viaţă împărtăşită şi fiecare este chemat să-şi facă bine propria datorie. În această lume comună, Biserica din China este chemată să-l iubească pe Domnul şi să iubească poporul chinez. Trebuie adusă în cultura chineză foarte bogată sămânţa Evangheliei, care nu aparţine unui singur popor şi prin natura sa poate întâlni în manieră rodnică orice limbă, orice naţiune, orice continent.

Papa cere ca păstorii să slujească poporul lui Dumnezeu şi să nu fie carierişti. Există fenomene de carierism în Biserica din China?

Da, desigur că există carierişti şi la noi. Există preoţi care arată că investesc energii şi chiar resurse pentru răspândirea credinţei şi pentru binele Bisericii, dar în realitate tind numai spre propriul prestigiu, să mărească reputaţia lor, să urmărească ceea ce văd ei ca succese. Pe de altă parte, nu este de folos a eticheta persoanele numai datorită gustului de a-l judeca pe aproapele. Trebuie să susţine munca preoţilor şi să veghem pentru ca să nu se lase cuprinşi de aceste frenezii. Vorbim şi despre aceste lucruri în întâlnirile cu preoţii.

Voi şi credincioşii voştri ce speraţi că poate să vină din dialogul dintre China şi Sfântul Scaun? Şi ce contribuţie puteţi oferi pentru ca acest dialog să ajute la desfacerea nodurilor reale?

Există două planuri distincte: cel care se referă la raportul dintre două state şi cel care atinge legătura dintre Biserica noastră şi Sfântul Scaun. Cu privire la primul aspect, noi nu putem avea niciun rol, dat fiind că nu reprezentăm statul, sau guvernul chinez. Putem doar să ne rugăm ca şi la acel nivel guvernul şi Sfântul Scaun să se poată cunoaşte, să se poată apropia şi să poată înţelege binefacerile care pot veni din acel dialog, în folosul tuturor.

Şi în schimb cu privire la planul legăturilor cu Sfântul Scaun, ce puteţi face?

Problema raporturilor dintre Vatican şi guvernul chinez este la inima noastră ca membri ai Bisericii universale. Dacă se îmbunătăţesc şi se consolidează raporturile dintre China şi Sfântul Scaun, putem spera să vedem rezolvate cu timpul şi atâtea probleme care ating Biserica din China. Pentru că numai trecând prin acest dialog dintre guvern şi Sfântul Scaun se pot îmblânzi şi depăşi cu răbdare efectele diviziunii dureroase dintre comunităţile ecleziale oficiale şi cele aşa-numite „subterane”.

Ce vă dă încredere că acest lucru se va putea petrece?

Aşa cum am spus, atâtea lucruri s-au schimbat deja în ultimii ani. Acum, şi guvernul a luat asupra sa această chestiune cu o anumită seriozitate. În China vedem că şi papa Francisc exprimă voinţa sinceră a Sfântului Scaun de a merge înainte în dialog. Aşadar, este o situaţie propice. Şi asta alimentează speranţa. Aşteptăm ca această ocazie propice să se maturizeze şi să aduce rod. Şi sper mult ca şi în Vatican să-şi amintească faptul că în Orient există o ţară aşa de mare, ca o „mare oaie” din turmă, care nu poate să fie neglijată sau abandonată.

Şi dumneavoastră cum puteţi favoriza acest drum?

Cred că noi nu trebuie să pretindem să intervenim în chestiuni de care nu suntem competenţi. Ştim că există atâtea lucruri complicat care trebuie înfruntate. Dar putem să dăm contribuţia noastră într-un mod foarte simplu: lucrând cu atenţie pentru binele Bisericii noastre. Şi arătând şi guvernului că Biserica din China este armonioasă şi poate să promoveze binele comun în societatea noastră. Asta e ceea ce noi putem să facem.

Dar dumneavoastră, ca episcop recunoscut de guvern, cum îi consideraţi pe catolicii din comunităţile aşa-numite „subterane”? Sunt fraţi şi „duşmani”?

Niciodată n-am lansat condamnări împotriva catolicilor „subterani”. Suntem cu toţii fraţi, în unica Biserică. Există probleme şi răni, dar nu există o ruptură a fraternităţii.

Ce cuvânt, ce frază aţi vrea să-i spuneţi papei pentru a-l face să înţeleagă realitatea Bisericii care este în China?

Îi urez papei multă sănătate, pentru că Biserica din China are nevoie şi de călăuzirea sa de păstor. I-aş spune: ne gândim la tine în fiecare zi şi sperăm ca şi tu să-ţi aminteşti de noi în rugăciune.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 2 octombrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.