Categorii

Sfânta Liturghie pentru migranţi (Bazilica „Sfântul Petru”, 6 iulie 2018)

„Voi îl călcaţi în picioare pe cel nevoiaş şi-i nimiciţi pe cei umili […]. Iată, vin zile şi voi trimite foamete în ţară; […] foame de ascultare a cuvintelor Domnului” (Am 8,4.11).

Avertismentul profetului Amos este şi astăzi de actualitate arzătoare. Câţi săraci sunt astăzi călcaţi în picioare! Câţi umili sunt nimiciţi! Toţi sunt victime ale acelei culturi a rebutului care de mai multe ori a fost denunţată. Şi între acestea nu pot să nu-i menţionez pe migranţi şi refugiaţi, care continuă să bată la uşile naţiunilor care se bucură de bunăstare mai mare.

În urmă cu cinci ani, în timpul vizitei mele la Lampedusa, amintind victimele naufragiaţilor, m-am făcut ecou al apelului peren adresat responsabilităţii umane: „«Unde este fratele tău? Glasul sângelui său strigă până la mine», spune Dumnezeu. Aceasta nu este o întrebare adresată altora, este o întrebare adresată mie, ţie, fiecăruia dintre noi” (Insegnamenti, 1 [2013], vol. 2, 23). Din păcate răspunsurile la acest apel, chiar dacă sunt generoase, n-au fost suficiente şi am ajuns astăzi să plângem mii de morţi.

Aclamaţia de astăzi la Evanghelie conţine invitaţia lui Isus: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Domnul promite odihnă şi eliberare tuturor celor împovăraţi din lume, dar are nevoie de noi pentru a face eficace promisiunea sa. Are nevoie de ochii noştri pentru a vedea necesităţile fraţilor şi surorilor. Are nevoie de mâinile noastre pentru a ajuta. Are nevoie de glasul nostru pentru a denunţa nedreptăţile comise în tăcerea – uneori complice – a multora. De fapt, ar trebui să vorbesc despre tăcerea lui „noi” contrapusă mereu acelui „voi”. Mai ales, Domnul are nevoie de inima noastră pentru a manifesta iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de cei din urmă, cei respinşi, cei abandonaţi, cei marginalizaţi.

În Evanghelia de astăzi, Matei relatează ziua cea mai importantă din viaţa sa, aceea în care a fost chemat de Domnul. Evanghelistul aminteşte clar avertismentul lui Isus adresat fariseilor, care sunt aplecaţi la murmurări ascunse: „Învăţaţi ce înseamnă: «Îndurare vreau şi nu jertfă»” (9,13). Este o acuză directă faţă de ipocrizia sterilă a celui care nu vrea „să-şi murdărească mâinile”, ca preotul şi levitul din parabola samariteanului milostiv. Este vorba despre o ispită foarte prezentă şi în zilele noastre, care se traduce într-o închidere faţă de cei care au dreptul, ca şi noi, la siguranţă şi la o condiţie de viaţă demnă, şi care construieşte ziduri, reale sau imaginare, în loc de punţi.

În faţa provocărilor migratoare de astăzi, singurul răspuns corect este cel al solidarităţii şi milostivirii; un răspuns care nu face prea multe calcule, ci cere o diviziune egală a responsabilităţilor, o evaluare onestă şi sinceră a alternativelor şi o gestionare precaută. Politică dreaptă este aceea care se pune în slujba persoanei, a tuturor persoanelor interesate; care prevede soluţii potrivite pentru a garanta siguranţa, respectarea drepturilor şi demnităţii tuturor; care ştie să privească la binele propriei ţări ţinând cont de cel al celorlalte ţări, într-o lume tot mai interconectată. La această lume privesc tinerii.

Psalmistul ne-a indicat atitudinea justă de asumat în conştiinţă în faţa lui Dumnezeu: „Am ales calea fidelităţii, mi-am propus să urmez judecăţile tale” (Ps 119,30). O angajare de fidelitate şi de judecată dreaptă pe care ne dorim s-o ducem înainte împreună cu guvernanţii de pe pământ şi cu persoanele de bunăvoinţă. Pentru aceasta urmărim cu atenţie lucrarea comunităţii internaţionale pentru a răspunde la provocările puse de migraţiile contemporane, armonizând cu înţelepciune solidaritate şi subsidiaritate şi identificând resurse şi responsabilităţi.

Doresc să închei cu câteva cuvinte în spaniolă, adresate îndeosebi credincioşilor care au venit din Spania.

Quise celebrar el quinto aniversario de mi visita a Lampedusa con ustedes, quienes representan los socorristas y los rescatados en el Mar Mediterráneo. A los primeros quiero expresar mi agradecimiento por encarnar hoy la parábola del Buen Samaritano, quien se detuvo a salvar la vida del pobre hombre golpeado por los bandidos, sin preguntarle cuál era, su procedencia, sus razones de viaje o sus documentos…: simplemente decidió de hacerse cargo y de salvar su vida. A los rescatados quiero reiterar mi solidaridad y aliento, ya que conozco bien las tragedias de las que se están escapando. Les pido que sigan siendo testigos de la esperanza en un mundo cada día más preocupado de su presente, con muy poca visión de futuro y reacio a compartir, y que con su respeto por la cultura y las leyes del país que los acoge, elaboren conjuntamente el camino de la integración.

[Am voit să celebrez a cincea aniversare a vizitei mele la Lampedusa cu dumneavoastră, care reprezentaţi salvatorii şi cei salvaţi din Marea Mediterană. Celor dintâi vreau să le exprim recunoştinţa mea pentru că întrupează astăzi parabola samariteanului milostiv, care s-a dedicat să salveze viaţa sărmanului om prădat de tâlhari, fără a întreba cine era, provenienţa sa, motivele sale de călătorie sau documentele sale…: pur şi simplu a decis să-l ia asupra sa şi să salveze viaţa sa. Celor salvaţi vreau să reiterez solidaritatea şi încurajarea mea, deja că ştiu bine tragediile din care se salvează. Le cer ca să fie în continuare martori ai speranţei într-o lume tot mai preocupată de prezentul său, cu viziune tot mai mică faţă de viitor şi reacţie tot mai mică de a împărtăşi, şi care cu respectul lor faţă de cultura şi faţă de legile ţării care îi primeşte, să elaboreze împreună drumul integrării].

Cer Duhului Sfânt să lumineze mintea noastră şi să înflăcăreze inima noastră pentru a depăşi toate fricile şi neliniştile şi să ne transforme în instrumente docile ale iubirii milostive a Tatălui, gata să ne dăm viaţa pentru fraţi şi surori, aşa cum a făcut Domnul Isus Cristos pentru fiecare dintre noi.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.