Categorii

Seminariștii în excursie pe valea Slănicului

Din dorința de a cunoaște mai multe despre comunitățile diecezei noastre, dar și pentru a trăi momente de comuniune cu credincioșii, seminariștii Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași au vizitat comunitățile de pe valea Slănicului, și anume: Târgu Ocna, Cireșoaia și Slănic Moldova, în perioada 19-21 mai 2017.

Bucuria prilejuită de această vizită a fost atât din partea seminariștilor, cât și de partea credincioșilor. Pentru seminariști aceste zile au fost unele de destindere, dat fiind faptul că sesiunea de examene se apropie, dar și ocazie de mărturie despre Cristos și despre vocația pe care au primit-o de la Marele Păstor. Se poate spune că această excursie a îmbinat utilul cu plăcutul, deoarece a oferit posibilitatea de a experimenta viața în mijlocul oițelor lui Cristos. Pentru credincioși, vizita seminariștilor a fost prilej de sărbătoare pentru că i-au cunoscut personal pe cei pentru care se roagă și pentru care sunt totodată binefăcători materiali și financiari.

Cu siguranță orice comunitate este bucuroasă să primească vizita Seminarului, pentru că astfel se vede modul în care Dumnezeu are grijă de poporul său, chemând tineri care să-l urmeze pe drumul Preoției. Totuși, nu trebuie să uităm că vocația la Preoție semnifică o vocație la slujire, de aceea comunitățile sunt chemate să se roage pentru ca acești tineri, care au auzit glasul lui Dumnezeu: „Urmează-mă!”, să fie statornici în chemare, dar mai ales să nu pună Preoția mai presus de iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.

Michail Iulian Echert

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.