Categorii

Seminarişti din Iaşi la congresul „Biserica în Europa – Cultură. Identitate. Solidaritate” de la Bruxelles

Trei seminarişti de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi – Eduard David, Gabriel Cocianga şi Cătălin Farcaş -, împreună cu preoţii Robert Petrişor din Arhidieceza de Bucureşti şi Ovidiu Bejenaru din Dieceza de Iaşi, au participat, în perioada 24-27 iulie 2018, Congresul Internaţional „Biserica în Europa – Cultură. Identitate. Solidaritate” ţinut la la Bruxelles cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a scrisorii apostolice „Ecclesia in Europa” a sfântului papă Ioan Paul al II-lea. Congresul a fost organizat pentru participanţii la Academia Socială, dar şi pentru alumni Academiei din cadrul Institutului Social Kommende Dortmund.

Lucrările congresului au fost deschise de directorul institutului, prelatul dr. Peter Klasvogt, care a făcut o trecere în revistă a congreselor din ultimii 10 ani, precum şi a realizărilor la care au condus aceste întâlniri.

O întâlnire specială a fost aceea cu cardinalul Peter Turkson, fost preşedintele Consiliului Pontifical „Iustitia et Pax”, actualmente prefect al Dicasterului pentru promovarea dezvoltării umane integrale. Cardinalul a subliniat importanţa a două atitudini fundamentale pentru ca Uniunea Europeană să corespundă planului iniţial al fondatorilor ei: recunoaşterea valorilor pe care a fost fondată Uniunea Europeană şi proiectarea lor, cu speranţă, spre viitor.

Ultima conferinţă din prima zi a fost ţinută de pr. Peter Rožič SJ care a vorbit despre provocările cu care se confruntă Biserica în Europa. „Paradoxul” de la care a plecat în discursul său pr. Rožič este acela că părinţii fondatori ai Uniunii Europene (Robert Schuman, Alcide De Gasperi, Konrad Adenauer) erau profund creştini, iar intenţia lor principală era de a aduce pacea. Imaginea folosită pentru Europa a fost aceea a unui popor, chiar un trup, pentru care creştinii trebuie să devină suflet. Cum? Prin reintroducerea valorilor creştine (exemplu, virtuţi) şi devenind pasionaţi pentru Europa.

A doua azi, conferinţele de dimineaţă au avut loc în Casa Istoriei Europene a Parlamentului European. Tema discuţiilor a avut în centru relaţia dintre instituţiile Uniunii Europene şi religie, iar conferenţiarii au fost membrii din Serviciul de Cercetare al Parlamentului European. După masa de prânz, luată la sediul COMECE (Comisia Conferinţelor Episcopale pe lângă Parlamentul European), a urmat o întâlnire în clădirea „Berlaymont” a Parlamentului European în care participanţii la congres au avut ocazia să facă cunoştinţă cu modalităţile de funcţionare şi principalele organisme ale Uniunii Europene.

A treia zi a început cu o conferinţă susţinută de episcopul Adrianus van Luyn, preşedinte COMECE, care a trasat profilul gândirii papei Francisc despre Europa, scoţând în evidenţă un important pasaj din Discursul ţinut de Suveranul Pontif cu ocazia primirii premiului „Carol cel Mare”: „Ce s-a întâmplat cu tine, Europa umanismului, campioana drepturilor omului, democraţiei şi libertăţii? Ce s-a întâmplat cu tine, Europa, casa poeţilor, filosofilor, artiştilor, muzicienilor, a oamenilor de litere? Ce s-a întâmplat cu tine, Europa, mama popoarelor şi a naţiunilor, mama marilor oameni care au sprijinit şi chiar şi-au sacrificat vieţile pentru demnitatea fraţilor şi surorilor noştri?”, amintind de asemenea de insistenţa Sfântului Părinte de „a construi poduri şi nu ziduri”.

Dr. Hardy Ostry, de la Fundaţia „Konrad-Adenauer” a dezvoltat apoi câteva linii directoare cu privire la contribuţia pe care Biserica o aduce la unitatea Europei.

Ziua a treia s-a încheiat cu discuţii concluzive între participanţi.

Încheierea congresului a avut loc în catedrala din Bruxelles cu celebrarea unei Liturghii de către episcopul auxiliar Jean Kockerols care a făcut o paralelă între parabola semănătorului şi contribuţia fiecăruia dintre noi la bunăstarea Europei şi membrilor ei.

Aceste zile ne-au deschis foarte mult spre a înţelege cum a luat naştere Uniunea Europeană, cum a fost gândită de părinţii fondatori, care au fost valorile creştine care au susţinut apariţia ei şi, de asemenea, ne-a oferit ocazia unei analize critice a situaţiei actuale. Ne-am simţit implicaţi în construirea acestei Europe, un popor de multe popoare, pe care noi, creştinii, trebuie să-l însufleţim cu valori şi virtuţi evanghelice.

David Eduard Cristian

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.