Categorii

Scrisoarea Sfântului Părinte adresată arhiepiscopului major de Kyiv-Halyč (Ucraina), cu ocazia înmormântării cardinalului Lubomyr Husar (5 iunie 2017)

Preafericirii Sale

Sviatoslav Schevchuk

Arhiepiscop major de Kyiv-Halyč

Preafericite,

În ziua în care se desfăşoară celebrarea de despărţire creştină de iubita prezenţă pământească a arhiepiscopului major emerit de Kyiv-Halyč, cardinalul Lubomyr Husar, doresc încă o dată să fiu printre cei care îl roagă pe Tatăl ceresc, încredinţând Lui sufletul ales al fratelui nostru.

Mă induce să fac asta afluxul extraordinar de persoane care în aceste zile au trecut ca să aducă omagiu rămăşiţelor pământeşti ale cardinalului şi despre care am aflat. Această prezenţă este semnul elocvent a ceea ce a fost el: una dintre autorităţile morale cele mai înalte şi respectate ale poporului ucrainean în ultimele decenii.

Mă adresez dumneavoastră, Preafericite, de care mă leagă un raport de cunoaştere şi stimă de mult timp, pentru a vă întări în pierderea celui care v-a fost părinte şi călăuză spirituală.

A fost tot aşa pentru întreaga Biserică greco-catolică, pe care el a primit-o de la moştenirea „catacombelor” în care a fost constrânsă de persecuţie, şi căreia i-a redat nu numai structurile ecleziastice, dar mai ales bucuria propriei istorii, întemeiate pe credinţă prin şi dincolo de orice suferinţă.

După perioada laborioasă şi intensă a slujirii sale ca „părinte şi conducător” al Bisericii greco-catolice, odată cu venirea bătrâneţii şi a bolii, prezenţa sa în mijlocul poporului şi-a schimbat stilul, dar, dacă era posibil, a devenit şi mai intensă şi bogată. Aproape în mod obişnuit el intervenea în viaţa ţării voastre ca maestru de înţelepciune: vorbirea sa era simplă, pe înţelesul tuturor, dar foarte profundă. Înţelepciunea sa era înţelepciunea Evangheliei, era pâinea Cuvântului lui Dumnezeu frântă pentru cei simpli, pentru cei suferinzi, pentru toţi cei care căutau demnitate. Îndemnurile sale erau dulci, dar şi foarte exigente pentru toţi. Pentru toţi se ruga fără încetare, simţind că aceasta era noua sa îndatorire. Şi atâţia se simţeau reprezentaţi, interpelaţi şi mângâiaţi de el, credincioşi sau necredincioşi, chiar dincolo de diferenţele confesionale. Toţi simţeau că vorbea un creştin, un ucrainean pasionat de identitatea sa, mereu plin de speranţă, deschis spre viitorul lui Dumnezeu. Avea un cuvânt pentru fiecare, „simţea” persoanele cu căldura marii sale umanităţi şi a unei gentileţi deosebite. Îi plăcea mai ales să dialogheze cu tinerii, cu care avea o excepţională capacitate de a comunica şi care veneau la el numeroşi.

Mă înduioşează să mă gândesc că astăzi pentru toată Ucraina este doliu, dar că mulţi sunt siguri că el deja se odihneşte în îmbrăţişarea Tatălui ceresc. Ei simt că, după ce au avut un exemplu de viaţă coerentă şi credibilă, vor putea continua să beneficieze de rugăciunea sa, cu care va ocroti poporul său încă suferind, marcat de violenţă şi de nesiguranţă, şi totuşi sigur că iubirea lui Cristos nu dezamăgeşte.

Recunoscător pentru această prezenţă unică, religioasă şi socială în istoria Ucrainei, vă invit să fim fideli faţă de învăţătura sa constantă şi faţă de abandonarea sa totală în mâinile Providenţei. Continuaţi să simţiţi zâmbetul său şi mângâierea sa.

Asupra voastră a tuturor, iubiţi ucraineni, în patrie şi în diasporă, invoc belşugul binecuvântărilor cereşti.

Din Vatican, 5 iunie 2017

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.