Categorii

Scrisoare Pastorală: Postul Mare – timp de convertire şi de har

Bogatul fără nume şi Lazăr cel sărac în lumina evangheliei

Cuvântul lui Dumnezeu, un mare dar; şi celălalt un mare dar

Fidel unei lungi tradiţii, Sfântul Părinte papa Francisc ne oferă şi anul acesta un mesaj pentru Postul Mare, care să ne ajute să parcurgem cu multă însufleţire şi adevărată lumină drumul „care conduce spre o ţintă sigură: Paştele, victoria lui Cristos asupra morţii”.

Aşa cum este cunoscut şi declarat de întreaga tradiţie şi Biserică, timpul Postului Mare, care începe cu ceremonia impunerii cenuşii, este un mare dar al lui Dumnezeu pentru cei care cred, timp la care făcea referinţă însuşi apostolul neamurilor în Scrisoarea către Corinteni, considerându-l pe drept un timp potrivit şi o zi a mântuirii: „La momentul potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată acum este timpul potrivit, iată acum este ziua mântuirii” (2Cor 6,2).

Aceasta înseamnă că timpul Postului Mare, prin excelenţă, ne adresează o invitaţie puternică la convertire, căci în această perioadă sfântă de pregătire la întâmpinarea misterului morţii şi învierii Domnului, creştinul este chemat insistent să se întoarcă la Dumnezeu „din toată inima”.

Dorind să ne vină în ajutor, papa Francisc ne asigură că avem o cale sigură care susţine postul, rugăciunea şi pomana, şi anume: „cuvântul lui Dumnezeu”, propunându-ne drept mijloc de analiză şi angajare pe drumul nostru spre întâlnirea cu Cel Înviat sugestiva parabolă a omului bogat şi a lui Lazăr cel sărac. Meditând această parabolă şi lăsându-ne inspiraţi de această pagină din Evanghelia după sfântul Luca, găsim uşor cheia pentru a înţelege cum să acţionăm pentru a ajunge la o adevărată schimbare şi convertire şi la întâlnirea fericită cu Cristos, renunţând la ceea ce ne întunecă mintea: avere, orgoliu şi lipsă de iubire, şi căutând acea atitudine de umilinţă şi sărăcie care eliberează sufletul de vraja banului şi a păcatului, de dispreţ şi iubire păcătoasă, de mândrie şi de autosuficienţă.

Parabola ne ajută să descoperim, prin imaginea bogatului fără nume, cum păcatul orbeşte şi este rădăcina tuturor relelor şi cum lăcomia îl face vanitos şi incapabil de a găsi loc iubirii faţă de celălalt, faţă de aproapele sărac şi neputincios care stă în pragul casei sale şi pe care nu-l vede.

În imaginea lui Lazăr cel sărac, care stă la poarta bogatului şi nu are nimic din cele necesare, luăm act de mizeria sărăciei care apasă o persoană ce nu deznădăjduieşte, ci îşi pune încrederea în cel care suplineşte orice lipsă, Dumnezeu, şi se face vrednic de bucuria de a ajunge la sfârşit în patria fericirii şi în sânul lui Abraham.

Evanghelistul Luca, prezentându-ne figura bogatului dispreţuitor şi lipsit de milă şi de iubire, ne arată pericolul în care ajunge cel care îşi pune toată încrederea în iubirea de bani şi îl exclude pe Dumnezeu şi pe aproapele, căci „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu şi mamonei”. Totodată, subliniază bucuria săracului care şi-a pus încrederea în Dumnezeu, cu care se bucură când ajunge în sânul lui Abraham.

Invitându-ne să reflectăm la această parabolă a bogatului şi a lui Lazăr cel sărac, Sfântul Părinte ne ajută să ne pregătim mai bine pentru întâlnirea cu Cristos cel înviat la sărbătoarea Paştelui care se apropie, renunţând la orice formă de orgoliu, de mândrie şi la tot ce îl face pe om să nu vadă pe nimeni altul decât pe sine însuşi şi să nu ia seama că toate trec şi că va veni şi o zi a judecăţii şi a dreptăţii. Moartea este o realitate care nu poate şi nu trebuie să fie uitată, moment care ne face să trecem pe un alt tărâm în care nu mai sunt bunuri şi nu mai valorează la nimic banii şi onorurile pământeşti.

Celebrarea Liturghiei din Miercurea Cenuşii ne invită să ne gândim la tragedia celui bogat şi dispreţuitor, care nu-l mai poate întâlni pe Dumnezeu, şi la împlinirea bucuriei celui sărac care, ajungând în sânul lui Abraham, trăieşte din plin comuniunea cu Dumnezeu cel bogat în milostivire şi fericire.

Gestul impunerii cenuşii pe capetele credincioşilor şi al pronunţării cuvintelor: „Adu-ţi aminte, omule, că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, este o declaraţie clară că, trăind şi murind în această lume, constatăm că nimic nu am adus în ea şi nimic nu putem lua din ea (cf. 1Tim 6,7).

De felul cum ne-am trăit viaţa pe acest pământ va depinde clipa trecerii din această lume şi întreaga veşnicie.

Fiind invitaţi de cuvântul lui Dumnezeu, care va fi proclamat zi de zi, pe toată perioada Postului Mare, la o profundă meditaţie, beneficiem şi primim, de fapt, un mare dar şi un ajutor în a-l înţelege pe Dumnezeu care ne iubeşte, în a ne întoarce spre el printr-o convertire adevărată. Prin aceasta, vom reuşi să ne învrednicim de bucuria celui sărac, căci „fericiţi sunt cei săraci cu duhul, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3).

Sfântul Părinte notează la începutul mesajului său, chiar în titlu, un mare adevăr: „Cuvântul este un dar şi celălalt este un dar” cu alte cuvinte cuvântul lui Dumnezeu ne este oferit gratuit de Dumnezeu în dar, însă nu trebuie să uităm că şi aproapele reprezintă pentru noi un mare dar.

Pentru a descoperi aceste daruri este nevoie de a parcurge cu mult interes Sfânta Scriptură unde ne este oferit acest cuvânt al lui Dumnezeu şi, cunoscând acest mare dar, îl descoperim şi pe cel de-al doilea: aproapele – celălalt.

La încheierea Anului Milostivirii, Sfântul Părinte papa Francisc ne-a încredinţat o dorinţă, ne-a lăsat o sugestie, de a da anul acesta mai mult timp pentru Sfânta Scriptură, sugerându-ne chiar să oferim o duminică din an Bibliei. În Sfânta Scriptură vom găsi fundamentul tuturor practicilor de pietate, a faptelor de milostenie şi a iubirii adevărate. În Sfânta Scriptură găsim bucuria iertării şi a întâlnirii cu Dumnezeu.

Răspunzând cu bucurie la apelul Sfântului Părinte, am considerat că momentul cel mai potrivit pentru a celebra bucuria cuvântului lui Dumnezeu este Duminica a IV-a din Postul Mare – Duminica „Laetare” – pe care am declarat-o ca Duminica Bibliei.

Oferind, aşadar, acest timp special din Postul Mare cuvântului lui Dumnezeu, îndreptându-ne spre el cu toată grija şi iubirea şi celebrând cu viu interes Duminica Bibliei tocmai în mijlocul acestui timp, ne vom putea îndrepta cu însufleţire dorinţa sufletului nostru către Dumnezeu cel plin de iubire, mort şi înviat, şi, în lumina acestui dar, vom reuşi uşor să îl întâlnim pe cel sărac, pe aproapele nostru care ne-a fost dat tuturor ca un dar viu, prezent fără încetare în toată istoria noastră.

Vorbeşte, Doamne, sluga ta ascultă! Cuvântul tău e făclie pentru paşii noştri!

Vă dorim tuturor un timp binecuvântat şi un post bogat în roade sufleteşti!

1 martie 2017

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.