Categorii

Scrisoare pastorală: O floare rară pe meleagurile Moldovei. Veronica Antal în Anul Tineretului

Vestea recunoaşterii martiriului slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, o tânără laică terţiară din comunitatea Nisiporeşti, vine ca o adevărată stea strălucitoare şi călăuzitoare pentru tinerii zilelor noastre.

Aprobând şi iscălind decretul de recunoaştere a martiriului credinţei şi, mai precis, al curăţiei, papa Francisc oferă tuturor tinerilor lumii un exemplu de iubire totală faţă de Cristos, cel curat şi iubitor, cel care prezintă lumii o invitaţie la o viaţă sfântă, la o viaţă curată şi la o mărturie de iubire vrednică de a fi pentru toţi o lecţie de curaj şi de credinţă adevărată.

Născută într-o familie de oameni simpli, dar plini de credinţă, dintr-un sat cu vechi tradiţii creştine şi cu un sens profund al iubirii faţă de Dumnezeu şi de Biserică, Veronica, bucurându-se de o educaţie religioasă sănătoasă, a ştiut să apere ceea ce avea mai scump: credinţa în Dumnezeu şi frumuseţea curăţiei sale, pe care o făgăduise de mică lui Cristos, „mirele” sufletului ei.

Este vrednică de notat remarca scurtă şi cuprinzătoare despre viaţa şi trăirea ei cu care a cucerit dreptul de a fi exemplu de credinţă şi iubire: „Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal a trăit în curăţie şi feciorie până la sfârşitul vieţii, când, pe lângă cununa fecioriei, Dumnezeu i-a hărăzit şi cununa martiriului. Viaţa şi mai ales curajul ei de a-şi apăra frumuseţea sufletului, alegând să moară decât să păcătuiască, reprezintă, pe drept cuvânt, o mărturie autentică de credinţă, «o credinţă vie, dinamică şi responsabilă»”.

Se împlinesc cuvintele Mântuitorului Cristos, autorul sfinţeniei şi al iubirii, care îi alege pe cei simpli pentru a-i învrednici cu bogăţia darurilor sale: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta” (Mt 11,25).

În viaţa Veronicăi Antal nu descoperim nimic extraordinar, decât faptul că, iubindu-şi tinereţea şi simţind chemarea la o viaţă sfântă, şi-a trăit vocaţia ei de tânără creştină până la jertfa supremă a vieţii, apărându-şi cununa fecioriei şi a legământului ei cu mirele Cristos, care a iubit-o şi a cucerit-o încă din copilărie cu farmecul său ceresc.

Aceasta este de fapt valoarea Veronicăi Antal: a cunoscut iubirea şi a apărat cu însăşi viaţa sa fidelitatea faţă de iubitul ei, Isus Cristos.

Iată, se nasc şi pe pământul nostru eroi ai iubirii şi ai credinţei, sfinţi ai zilelor noastre! Trebuie să-i mulţumim Domnului şi să-i aducem recunoştinţa noastră acestei tinere curate şi curajoase pentru exemplul ei de tărie şi de iubire de neînvins.

Dragi tineri, dragi prieteni ai lui Isus,

Anul acesta este un an de har, un adevărat moment sfânt când, la chemarea Sfântului Părinte papa Francisc, ochii tuturor sunt îndreptaţi spre voi, care căutaţi fericirea, care doriţi împlinirea idealurilor voastre şi aşteptaţi realizarea speranţelor voastre, care vă însoţesc mereu şi vă preocupă fără încetare. Este anul dedicat vouă, celor mulţi şi plini de energie şi idealuri; este anul când Biserica vă propune şi vă invită la un Sinod care vă are în centru pe voi, tinerii zilelor noastre.

Sinodul dedicat vouă, dragi tineri, ce se va celebra în luna octombrie a acestui an, cu tema centrală Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional, este un adevărat „kairos”, un timp special de trăire vie şi de speranţă pe care Biserica vi-l oferă vouă.

Întregul an 2018 reprezintă un timp de pregătire şi un program special de descoperire a valorii vieţii, a chemării voastre pentru viitorul Bisericii şi al lumii, este o ocazie de a vă cunoaşte demnitatea şi vocaţia nobilă pe care o aveţi şi pe care toţi doresc să v-o împliniţi.

Sunt sigur că momentul pe care îl veţi celebra în Duminica Floriilor, 25 martie, împreună cu toţi tinerii din lume, Ziua Mondială a Tineretului, a voastră, ca şi întâlnirea de la începutul lunii mai, când vă veţi regăsi colegii şi prietenii la sărbătoarea Zilei Tineretului la nivel diecezan, vor reprezenta o frumoasă pregătire pentru Întâlnirea Mondială din Panama, în anul 2019. Acolo, papa Francisc vă invită să trăiţi clipe binecuvântate şi să aveţi o nouă fericită ocazie de a aprofunda vocaţia încredinţată vouă de Dumnezeu şi de Biserică şi veţi beneficia de noi momente de har spre bucuria sufletului vostru.

Cred că nu este doar o întâmplare faptul că o tânără creştină simplă, o laică îndrăgostită de Cristos, Veronica Antal, va fi ridicată la demnitatea de martiră a curăţiei şi a credinţei, ci este fără îndoială o chemare şi un sfânt prilej de aprofundare a vocaţiei voastre, a fiecărui tânăr, la o viaţă care să devină un izvor de inspiraţie şi de ajutor pe calea desăvârşirii proprii, în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

În timp ce vom celebra cu bucurie declararea ei ca fericită, vom putea să admirăm curajul ei, crezul şi bucuria de a fi astăzi un exemplu de tânără fericită şi model de preţuire a valorii credinţei şi a curăţiei pentru toţi tinerii lumii.

Sunt sigur că în drumul spre celebrarea Zilei Mondiale a Tineretului din ziua de 25 martie – Duminica Floriilor – la nivel parohial, ca şi de pregătire pentru participarea la marele Sinod al Episcopilor pentru voi şi cu voi din octombrie a.c., nu veţi uita apelul Sfântului Părinte papa Francisc, care v-a adresat o scrisoare specială la 13 ianuarie 2017. Iată câteva gânduri: „O lume mai bună se construieşte şi graţie vouă, graţie voinţei voastre de schimbare şi graţie generozităţii voastre. Nu vă fie frică să-l ascultaţi pe Duhul care vă sugerează alegeri îndrăzneţe, nu întârziaţi atunci când conştiinţa vă cere să riscaţi pentru a-l urma pe Învăţătorul. Şi Biserica doreşte să stea în ascultarea glasului vostru, a sensibilităţii şi credinţei voastre; chiar şi a îndoielilor şi a criticilor voastre. Faceţi să se audă strigătul vostru, lăsaţi-l să răsune în comunităţi şi faceţi să ajungă la păstori. Sfântul Benedict le recomanda abaţilor să-i consulte şi pe tineri înainte de orice alegere importantă, pentru că «adesea Domnul descoperă soluţia cea mai bună chiar celui mai tânăr»”.

Dragi tineri,

Vă invit să nu uitaţi de invitaţia şi bucuria Sfântului Părinte, care vă ştie dornici de a contribui la binele întregii omeniri, şi să priviţi cu sfânt interes spre exemplul sfinţilor tineri: Tereza de Lisieux, Maria Goretti, Dominic Savio, dar şi spre exemplul marelui educator de tineri, fericitul Anton Durcovici, curajosul martir al lui Cristos, dar şi spre exemplul acestei noi tinere, Veronica Antal, model de eroism pentru întărirea credinţei şi apărarea fecioriei.

Cu aceeaşi preţuire şi speranţă, vă invit să găsiţi în Isus bucuria împlinirii tuturor aspiraţiilor voastre şi să deveniţi, pentru toţi cei care caută fericirea, motiv de încurajare şi de lumină pe cărările vieţii.

„Fericiţi cei curaţi cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu!” (Mt 5,8).

Al vostru în Cristos, cu pace şi bucurie în suflet şi în viaţă:

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.