Categorii

Schimb între generaţii. La Sinod continuă congregaţiile generale

În ziua sărbătorii sfântului Ioan al XXIII-lea, joi 11 octombrie înainte de amiază, în aula Sinodului a fost aplicată – a amintit asta în omilia de la ora a treia episcopul auxiliar de Mendoza, monseniorul Dante Gustavo Braida – indicaţia spirituală sugerată de el la deschiderea Conciliului al II-lea din Vatican de a deschide ferestrele pentru a intra aer proaspăt, nou, şi de a nu lăsa ca structurile să închidă spiritul „pentru că mereu s-a făcut aşa”, de a da o mână de ajutor acestor tineri care vor „să spargă lumea”.

Şi astfel în timpul lucrărilor din cea de-a noua congregaţie generală, în prezenţa papei şi a 256 de părinţi sinodali, n-a lipsit mulţumirea adusă tinerilor pentru că, tocmai cu insistenţa lor, amintesc păstorilor să fie mai coerenţi în misiunea de a-l vesti şi a-l mărturisi pe Cristos. Desigur şi păstorii sunt chemaţi să le amintească tinerilor, cu duioşie şi nu numai cu vorbe frumoase, să fie şi ei la rândul lor coerenţi cu viaţa creştină. Cu o certitudine: ne convertim şi ne schimbăm viaţa şi când suntem bătrâni.

Tocmai acest schimb vital între generaţii a fost unul dintre firele conducătoare ale celor douăzeci şi cinci de intervenţii. La care s-a adăugat delegatul fratern Tim Macquiban, director al Methodist ecumenical office: de la el a venit o chemare pasionată de a merge, a ne ruga şi a lucra împreună tinzând la sfinţenie, întărind dialogul şi colaborările comune.

Cu privire la problema ascultării tinerilor, s-a scos în evidenţă că nu este vorba de a aduna plângeri sau chiar insinuări împotriva Bisericii sau de a face sondaje, cât mai ales de a le permite tinerilor să fie Biserică în mod serios. Cât priveşte însoţirea, un stil pastoral asupra căruia se insistă mult în Sinod, este nevoie de a evalua bine cum să fie concretizată: departe de orice control, este mai degrabă un raport de libertate reciprocă.

Şi problemele care lovesc dur viaţa tinerilor de astăzi au fost puse clar pe masă, oricând de diferite sunt de la regiune la regiune. Şi astfel, dacă există tineri care se confruntă cu războaie, migraţii şi discriminări – mai ales cât priveşte femeile tinere – dar şi cu analfabetismul şi sărăcia, există alţii în vârtejul secularismului, între şomaj şi o cultură a imaturităţii pe viaţă. În acest sens, secularizarea poate să fie văzută ca un semn care ne eliberează de automatisme şi ne cheamă să fim creştini pentru că într-adevăr se vrea asta, fără a idealiza un trecut care nu mai există. Rămâne faptul că toţi aceşti tineri, s-a afirmat, sunt „îndatoraţi” de însoţire şi chiar de comunităţi deschise, bucuroase, primitoare.

S-a vorbit despre cateheze adecvate, pentru că uneori există îndoiala că într-adevăr se înţelege despre ce anume vorbesc păstorii; despre propuneri care într-adevăr angajează viaţa; despre centralitatea cercetării cugetului şi a sacramentului Reconcilierii; dar şi despre evenimentul tragic al abuzurilor sexuale şi al atâtor alte abuzuri spirituale impuse tinerilor. Şi de la părinţii sinodali a venit promisiunea de „a face mai mult”, relansând pasiunea pusă în practică şi sintetizată de un episcop cu un strigăt care a provocat aplauzele auditorilor şi auditoarelor: „Sunt mândru de tinerii mei!”.

(După L’Osservatore Romano, 12 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.