Categorii

„Să nu ne resemnăm cu războiul şi cu nebunia terorismului”

„Nu putem să ne resemnăm cu demonul războiului, cu nebunia terorismului, cui forţa înşelătoare a armelor care devorează viaţa”. Asta scrie papa Francisc în mesajul care a fost citit în după-amiaza de duminică 14 octombrie, la Târgul de Bologna, la deschiderea întâlnirii internaţionale „Punţi de pace” organizate de Comunitatea „Sfântul Egidiu” şi de dieceza de Bologna, condusă de episcopul Matteo Zuppi.

Papa aminteşte de prima întâlnire pentru pace de la Assisi, din urmă cu 32 de ani l-a avut protagonist pe Ioan Paul al II-lea şi afirmă: „De atunci, scenariile istoriei s-au schimbat pe larg, adesea în manieră dramatică; în schimb, aceste întâlniri au rămas, cu un fir roşu care de-a lungul anilor dă mărturie despre necesitatea continuă de a implora împreună, fără încetare, darul păcii”.

„În lumea globalizată, unde din păcate pare tot mai uşor să se sape distanţe şi să se cuibărească în propriile interese – explică Francisc – suntem chemaţi să ne angajăm împreună pentru a uni între ele persoanele şi popoarele. Este urgent de a elabora împreună amintiri de comuniune care să vindece rănile istoriei, este urgent de a crea legături de convieţuire paşnică pentru viitor”.

„Nu putem să ne resemnăm cu demonul războiului, cu nebunia terorismului, cu forţa înşelătoare a armelor care devorează viaţa. Nu putem lăsa – adaugă pontiful – ca indiferenţa să pună stăpânire peste oameni, făcându-i complici ai răului, ai acelui rău teribil care este războiul, a cărui cruzime este plătită mai ales de cei mai săraci şi de cei mai slabi. Nu putem să ne sustragem de la responsabilitatea noastră de credincioşi, chemaţi, şi mai mult în satul global de astăzi, să avem la inimă binele tuturor şi să nu ne mulţumim cu faptul că la noi este pace”.

„Religiile, dacă nu urmăresc căi de pace – afirmă Bergoglio – se dezmint pe ele însele. El nu pot decât să construiască punţi, în numele Celui care nu încetează să unească cerul şi pământul. De aceea, diferenţele noastre nu trebuie să ne pună pe unii împotriva altora: inima celui care crede cu adevărat îndeamnă să se deschidă, mereu şi pretutindeni, căi de comuniune”.

Francisc îi invită pe credincioşi să fie „artizani ai păcii în invocaţia către Dumnezeu şi în acţiunea pentru om! Şi noi, drept conducători religioşi, suntem ţinuţi să fim punţi solide de dialog, mediatori creativi de pace”. Invitându-i şi pe liderii naţiunilor să nu înceteze „să caute şi să promoveze căi de pace, privind dincolo de interesele de parte şi ale momentului”.

Papa, chiar în zilele în care se celebrează Sinodul despre tineri, „cere să se implice în manieră îndrăzneaţă tinerii, pentru ca să crească la şcoala păcii şi să devină constructori şi educatori de pace… Ca oameni care credem, nu putem decât să simţim urgenţa de a percepe strigătul puternic de pace care se ridică din inimile lor şi de a construi împreună acel viitor care le aparţine lor. De aceea este necesar să se construiască punţi între generaţii, punţi pe care să mergem ţinându-ne de mână şi să ne ascultăm”.

„Pasiunea pentru pace – conclude Francisc – îi face pe toţi mai tineri unde realmente contează: în inimă. Astăzi, strângându-vă unii lângă alţii, bărbaţi femei din credinţe şi generaţii diferite, arătaţi că, având ajutorul lui Dumnezeu, a construi împreună pacea este posibil”.

La întâlnirea care se deschide astăzi şi care va dura până la 16 octombrie participă sute de lideri ai marilor religii mondiale împreună cu reprezentanţi ai lumii culturii şi ai instituţiilor. Printre raportorii acestei prime adunări generale sunt marele imam de Al-Azhar, Ahmad Al-Tayyeb, patriarhul siro-ortodox Ignatius Aphrem al II-lea, rabinul şef din Franţa, Haim Korsia, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi fostul preşedinte al Comisiei Europene, Romano Prodi.

Vor asista la inaugurare şi vor participa la cele trei zile şi trei episcopi care provin din Republica Populară Chineză, Joseph Shen Bin, episcop de Haimen, Antony Dang Mingyan, episcop de Xi’an, şi Joseph Yang Yoingqiang, episcop de Zhoucun. Printre celelalte personalităţi importante, care vor participa până marţi 16 octombrie la mesele rotunde, este şi Bernice King, fiica lui Martin Luther King şi păstrătoare a „visului” său despre o lume fără discriminări, părintele Solalinde, care în Mexic apără migranţii şi-i smulge pe tineri din reţeaua traficanţilor de droguri, şi beninezul Grégoire Ahongbonon, care se bate pentru demnitatea şi îngrijirea bolnavilor mintali din Africa Occidentală.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 14 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.