Categorii

Revoluţia lui Chiara. La zece ani de la moartea fondatoarei Focolarinilor

Carisma unităţii ca motor de schimbare socială. Acesta este aspectul care la zece ani de la moartea lui Chiara Lubich (14 martie) îl ascoate în evidenţă mişcarea Focolarinilor cu sute de iniţiative programate în aceste zile în fiecare colţ al lumii: de la Seoul, în Coreea de Sud, la Goma, în Republica Democratică din Congo, de la Chicago la Chiang Mai, în Thailanda, şi la Chişinău, în Moldova.

„Marea atracţie a timpului prezent” este titlul întâlnirii care se desfăşoară sâmbătă după-amiază, 3 martie, la Centrul Mariapoli de la Castel Gandolfo. O panoramă asupra chipului social al carismei lui Lubich, cu mărturii din cele cinci continente, la care a fost invitat cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, împreună cu personalităţi din lumea culturii, a comunicaţiei, a instituţiilor. În program intervenţiile preşedintei Maria Voce, din care publicăm ample fragmente, şi a co-preşedintelui, spaniolul Jesús Morán, care scoate în evidenţă tocmai aspectul „profeţiei sociale” al fondatoarei Focolarinilor. O profeţie răspândită şi întrupată astăzi în nenumărate contexte, căreia nu-i lipsesc momente mai dificile şi dureroase. Aşa cum demonstrează, de exemplu, mărturiile emoţionante ale lui Vivian şi Jean, pereche de soţi siriană care, rezistând tentaţiei de a fugi de război, a dat naştere la Alep unui centru de primire pentru copii cu dezabilități. Sau mărturia Mariei, de cincisprezece ani învăţătoare printre tinerii dificili din periferia Parisului. Sau istoria de răscumpărare socială a filipinezului Glysheryl Magna. Şi, iarăşi, multele experienţe de „economie de comuniune”, care demonstrează că şi cu criza „persoana vine înainte de profit”.

Deja din primii ani, Chiara înţelegea că lumina pe care Dumnezeu i-a dăruit-o cu carisma unităţii nu era numai „o cale de sfinţenie care putea conduce la apogeul iubirii evanghelice, ci (era şi) norma unei vieţi noi”. Evanghelia, citită împreună la lumina lumânării în refugiile antiaeriene, redescoperită şi trăită cu intensitatea erupţiei acestei lumini, se revela izvorul celei mai profunde transformări sociale: providenţa Tatălui, promisiunile lui Isus, fericirile drept carte de identitate a creştinului, iubirea ca lege, umanitatea ca familie, fraternitatea universală, iubirea deosebită faţă de cei din urmă, săraci.

Chiara însăşi povesteşte că în acele prime luni aveau o ţintă: să rezolve problema socială din Trento. Ani intenşi, în timpul cărora primele focolarine nu încetau să alerge dintr-o parte în alta a oraşului Trento ca să ducă ajutorul lor oricui avea nevoie. Îi invitau pe săraci să ia prânzul în casa lor şi, punând faţa de masă cea mai frumoasă pe care o aveau, se aşezau la masă cu ei: o focolarină, un sărac, o focolarină, un sărac; dădeau de mâncare dar ca fraţi, nu ca binefăcători.

Şi astăzi membrii mişcării din toată lumea sunt angajaţi să creeze raporturi de fraternitate şi solidaritate, nu numai dând de mâncare celor mai săraci, ci găsind sau creând şi locuri de muncă. Este tot această viaţă exprimare a spiritualităţii unităţii, pe care Chiara ne-o transmite, centrată pe Isus, Dumnezeu şi om, care se face prezent – aşa cum a promis – printre oamenii care se iubesc, dar şi pe străzile istoriei lor umane concrete, contingente. Este o cale colectivă care iradiază, contagiază, se deschide pentru cei care se apropie de ea şi produce o acţiune care poate influenţa şi transforma toate aspectele societăţii şi istoriei. Chiar şi situaţii tragice de război sau genocid pot să devină istorie de speranţă, dacă ne lăsăm plăsmuiţi de cuvintele Evangheliei: unul singur ar putea să schimbe lumea. Spunea Chiara: „Evanghelia nu este înţeleasă cu adevărat, pentru că, dacă ar fi înţeleasă, n-ar trebui altceva pentru revoluţia socială”.

La întrebarea „care sunt operele pe care le faceţi concret”, Chiara răspunde: „Mişcarea este chiar caracterizată de iubire. Iubirea ce anume aduce? Ne duce să ne facem una cu alţii pentru a-i putea sluji pe toţi deoarece creştinismul este iubire şi iubire înseamnă slujire. Aşadar, în toate naţiunile, în care mergem, încercăm să găsim care trebuie să fie prima slujire care trebuie făcută acelei naţiuni, acelui popor, acelor persoane. Astfel se schiţează diferite forme de slujire şi diferite opere care nu au scop în sine”, ci răspund „la nevoile acelui popor şi atunci acolo se nasc opere sociale”.

Dar care este modelul acestei „norme a unei vieţi noi”? În 2006, scria participanţilor la un seminar de studii despre „a locui oraşul”: „Mi-a fost cerut un cuvânt şi m-am gândit: când Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om şi a venit pe pământ, a adus aici modul de a trăi din cer, modul de a trăi al Treimii: iubirea. Treimea este model al tuturor manifestărilor umane”. Şi în altă parte explică: „Sunt trei Persoanele Treimii, şi totuşi sunt Una pentru că iubirea nu este şi este în acelaşi timp într-o veşnică dăruire. Acesta este dinamismul vieţii intratrinitare, care se manifestă ca dăruire de sine reciprocă necondiţionată, anulare reciprocă iubitoare, comuniune totală şi veşnică. Viaţa Treimii este cea pe care putem s-o imităm, iubindu-ne între noi. Atunci acea viaţă nu va mai fi trăită numai în interioritatea fiecărei persoane, ci va deveni în mod liber viaţă a întregii familii umane”.

Dumnezeu, deşi fiind Unul, nu este singur, ci este o realitate de iubire care exprimă pluralitate. Aşadar, modelul oricărei convieţuiri umane, al raporturilor noastre interpersonale şi sociale, este iubirea trinitară. Ea se poate întrupa, de exemplu, în oraşul pe care Chiara l-a privit mereu cu un interes deosebit. Fiecare oraş are o „vocaţie”, un plan specific care poate deveni dar, o notă în simfonia ansamblului. Cu această privire ea, în multele sale călătorii ca şi în primirea numeroaselor distincţii şi diplome de cetăţean de onoare, a voit să descopere şi să facă cunoscut sufletul fiecărui oraş. Probabil că şi pentru asta a dorit mereu să vadă realizate mici citadele, laboratoare de convieţuire umană, schiţe de lume unită, mărturie a modului în care ar putea fi societatea bazată pe iubirea reciprocă din Evanghelie, pe fraternitatea trăită.

Sunt douăzeci şi cinci de citadele ale mişcării prezente în toate continentele, în cele mai variate contexte sociale şi culturale, ca în Statele Unite, în Camerun, în Filipine, în Germania, Brazilia, Argentina. Chiara a fost inspiratoarea, le-a urmărit şi iluminat dezvoltările. Prototipul lor, Mariapoli permanent de la Loppiano, în Toscana, va avea bucuria şi onoarea de a primi la 10 mai vizita papei Francisc. Privind la ele, Chiara le arăta ca: „oraş/plan înclinat spre cel care suferă de îndoieli, incertitudini, lipsă de viitor şi dă tuturor siguranţă şi speranţă. Este o mână întinsă spre cel care caută fericirea astăzi în mod greşit, în droguri, în erotism, în bogăţie. Spune tuturor şi demonstrează că bucuria adevărată şi perfectă se află în urmarea lui Isus. Iluminează pe cel care suferă diferitele dezbinări în familie sau în propriul ambient pentru că oferă exemplul şi secretul unităţii. Îl dezarmează pe cel care este tentat de violenţă în toate domeniile pentru că demonstrează, de exemplu, cu internaţionalitatea locuitorilor săi, că se poate cuceri lumea cu blândeţea, rod al iubirii”.

Cine vizitează aceste citadele găseşte acolo o casă, o familie, o mamă: Maria. Ea este cea care formează şi dă formă socialităţii întregii Opere generate de Chiara. În Magnificat, Chiara ne-a indicat din totdeauna un program de viaţă şi de acţiune: „Magna charta a doctrinei sociale creştine începe acolo unde Maria cântă: «I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale»”. Am experimentat asta încă de la începutul mişcării şi continuă încă: sunt unii care pun în comun bijuteriile, unii terenuri, unii bunuri de orice tip, unii propriile nevoi. Alegând un stil de viaţă sobru, toţi se ajută pentru a avea cele necesare. În Evanghelie se află revoluţia cea mai înaltă şi mai năvalnică. Şi probabil că este în planurile lui Dumnezeu ca şi în această perioadă, cufundată în soluţionarea problemelor sociale, Sfânta Fecioară Maria să ne dea nouă tuturor o mână de ajutor pentru a edifica, a consolida, a înfiinţa şi a arăta lumii o societate nouă în care să răsune puternic Magnificat-ul.

(După L’Osservatore Romano, 4 martie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.