Categorii

Regulament de organizare si functionare a Seminarului Mare Diecezan Sfantul Iosif Iasi

NOŢIUNI PRELIMINARE

Art. 1

§ 1. Conciliul al II-lea din Vatican a stabilit normele principale şi cele mai generale pentru funcţionarea sigură a seminariilor şi desfăşurarea eficientă a educaţiei în aceste instituţii orânduite spre formarea viitorilor preoţi, în aşa fel încât să crească pietatea, ştiinţa şi fervoarea pastorală în candidaţii la Preoţie1. Aceste norme cer determinări ulterioare adaptate pentru necesităţile particulare ale fiecărei naţiuni, păstrând, în acelaşi timp, unitatea identităţii preoţiei catolice (OT 4).

§ 2. Congregaţia pentru Educaţia Catolică2 şi documentele ulterioare ale magisteriului3 au venit cu noi precizări, cu scopul de a menţine unitatea disciplinei bisericeşti, fără a desfiinţa varietatea sănătoasă cerută de situaţiile pastorale diferite din diverse ţări.

Art. 2 În acest sens, decretul Optatam totius (nr. 1) şi canonul 242 § 1 din Codul de drept canonic cer ca fiecare Conferinţă Episcopală să elaboreze o Ratio institutionis sacerdotalis ce trebuie să fie aprobată mai întâi ad experimentum de Congregaţia pentru Educaţia Catolică şi, după un timp de probă, ţinând cont de observaţiile Comisiei Episcopale pentru Seminarii, trebuie să fie din nou supusă aprobării aceleiaşi Congregaţii.

Art. 3 Orice Ratio naţională trebuie să trateze toate aspectele fundamentale ale formării din seminarii: formarea umană, spirituală, intelectuală şi pastorală. Toate aceste componente ale educaţiei din seminarii trebuie să fie coordonate în aşa fel încât preotul să fie cu adevărat pregătit pentru necesităţile de astăzi4.

Art. 4 Numai conferinţa episcopală – nu fiecare episcop în propria dieceză – are dreptul şi obligaţia de a redacta Ratio institutionis sacerdotalis şi de a aproba experienţe speciale în cadrul unei naţiuni sau regiuni, în cazul în care astfel de experienţe sunt oportune5.

Art. 5 Seminarul Diecezan „Sfântul Iosif” din Iaşi, în pregătirea candidaţilor la sfânta Preoţie, se conformează normelor Codului de drept canonic, în special canoanelor 232-264, precum şi normelor propuse de Sfânta Congregaţie pentru Educaţia Catolică şi dispoziţiilor episcopului diecezan. Normele din prezentul Regulament trebuie interpretate în armonie cu aceste documente, ţinând cont atât de tradiţia Bisericii noastre locale, cât şi de exigenţele pastorale actuale.

capitolul i

NATURA ŞI SCOPUL SEMINARIILOR

Art. 6

§ 1. Scopul specific al educaţiei sacerdotale se bazează pe conceptul preoţiei catolice care derivă din revelaţia divină interpretată de tradiţia continuă şi de magisteriul Bisericii. Orice putere şi orice slujire preoţească îşi trage originea în Biserica Catolică de la preoţia unică şi veşnică a lui Cristos care a fost sfinţit de Tatăl şi trimis în lume (cf. In 10,36). El i-a făcut părtaşi la preoţia sa, înainte de toate, pe apostoli şi pe episcopi, succesorii lor. La această unică preoţie a lui Cristos participă membrii Bisericii în măsură diferită: primul grad de participare este cel al preoţiei comune a credincioşilor, care „sunt consacraţi prin regenerarea şi ungerea Duhului Sfânt pentru a fi lăcaş spiritual şi preoţie sfântă, pentru a oferi, prin toată activitatea lor de creştini, jertfe spirituale” (LG 10).

§ 2. În mod diferit de credincioşi participă la preoţia lui Cristos preoţii care, „deşi depind de episcopi în exercitarea puterilor lor, sunt totuşi uniţi cu aceştia în demnitatea sacerdotală; în virtutea sacramentului Preoţiei, după chipul lui Cristos, Marele Preot veşnic (cf.Evr5,1-10; 7,24; 9,11-28), ei sunt consacraţi pentru a propovădui evanghelia, pentru a păstori pe credincioşi şi a celebra cultul divin, ca adevăraţi preoţi ai noului legământ” (LG 28; PO 1).

§ 3. Preoţia comună a credincioşilor şi preoţia ministerială sau ierarhică, chiar dacă diferă în mod esenţial, şi nu numai ca grad, sunt totuşi orânduite una spre cealaltă, pentru că şi una, şi cealaltă, fiecare în modul său propriu, participă la unica preoţie a lui Cristos (cf. LG 10).

§ 4. Preoţia ministerială îşi găseşte raţiunea de a fi în perspectiva unirii vitale a Bisericii cu Cristos. Datorită acestei slujiri, Domnul continuă să exercite în mijlocul poporului său funcţiile care îi revin numai lui în calitate de cap al trupului său. În consecinţă, preoţia ministerială manifestă activitatea proprie a lui Cristos-Capul şi dovedeşte că el nu şi-a părăsit Biserica, ci continuă să-i dea viaţă datorită preoţiei sale veşnice. Din acest motiv, Biserica socoteşte preoţia ministerială ca pe un dar care este făcut în vederea slujirii unora dintre credincioşii săi.

Art. 7

§ 1. Prin hirotonirea sacramentală, realizată prin impunerea mâinilor şi prin rugăciunea de consacrare rostită de episcop, în preot se înfăptuieşte „o legătură ontologică specifică, care îl uneşte pe preot cu Cristos, Marele Preot şi Bunul Păstor”6.

§ 2. În consecinţă, identitatea preotului decurge din participarea sa specifică la preoţia lui Cristos, prin care cel hirotonit devine, în Biserică şi pentru Biserică, imagine reală, vie şi transparentă a lui Cristos-Preotul, „o reprezentare sacramentală a lui Cristos cap şi păstor”7. Datorită acestei consacrări, preotul „primeşte darul unei puteri spirituale, care este participarea la autoritatea cu care Isus Cristos, prin Duhul său, îşi călăuzeşte Biserica”8.

§ 3. Această identificare sacramentală cu Preotul suprem şi veşnic îl inserează în mod specific pe preot în misterul trinitar şi, prin intermediul misterului lui Cristos, în comuniunea ministerială a Bisericii, pentru a sluji poporul lui Dumnezeu9.

Art. 8

§ 1. Necesitatea Seminarului pentru formarea candidaţilor la preoţie a fost afirmată cu tărie de Conciliul al II-lea din Vatican (cf. PO 9) şi a fost reafirmată de Sinodul episcopilor din 1990: instituirea Seminarului Mare ca loc optim de formare trebuie reafirmată ca spaţiu normal, chiar şi material, pentru o viaţă comunitară şi ierarhică, ba, mai mult, ca o casă proprie pentru formarea candidaţilor la preoţie, cu superiori consacraţi într-adevăr pentru această misiune.

§ 2. Identitatea profundă a Seminarului este aceea de a fi, în felul său, o continuare în Biserică a comunităţii apostolice strânse în jurul lui Isus, în ascultarea cuvântului său, în drum spre experienţa pascală, în aşteptarea darului Duhului pentru misiune10.

Art. 9 Aşadar, Seminarul este o comunitate eclezială educativă şi are ca scop specific determinarea fizionomiei sau însoţirea vocaţiei viitorilor preoţi. În acest sens, este de datoria Seminarului să facă discernământul vocaţiei, să-i ajute pe candidaţi pentru a corespunde acestei vocaţii şi să-i pregătească pentru a primi sacramentul Preoţiei cu harul şi responsabilităţile proprii, prin care preotul este configurat cu Cristos capul şi păstorul şi este abilitat şi angajat să împărtăşească misiunea de mântuire în Biserică şi în lume11. Toate elementele formării umane, spirituale şi intelectuale trebuie să fie îndreptate în mod convergent spre acest scop pastoral (cf. OT 4).

Art. 10 Deşi formarea seminarială are multe aspecte comune cu formarea umană şi creştină a tuturor membrilor Bisericii, ea prezintă un conţinut, modalităţi şi caracteristici care provin în mod specific din scopul urmărit: acela de a pregăti pentru sfânta Preoţie. De aceea, conţinutul şi formele educaţiei cer ca Seminarul să aibă o programare proprie precisă, un program de viaţă care să fie caracterizat prin unitate şi organicitate, prin sintonie şi corespondenţă cu scopul unic care justifică existenţa Seminarului: pregătirea viitorilor preoţi12.

capitolul ii

STRUCTURA SEMINARULUI

Art. 11 Întrucât formarea candidaţilor la preoţie intră în pastorala vocaţională a Bisericii, înseamnă că Biserica în ea însăşi este subiectul comunitar care are harul şi responsabilitatea de a-i însoţi pe aceia pe care Domnul îi cheamă ca să devină miniştrii lui în preoţie.

Art. 12

§ 1. Primul reprezentant al lui Cristos în formarea sacerdotală este episcopul. De fapt, chemarea interioară a Duhului trebuie să fie recunoscută ca o chemare autentică de către episcop.

§ 2. Seminarul teologic romano-catolic din Iaşi se află sub jurisdicţia episcopului Diecezei de Iaşi. Episcopul trebuie:

a) să viziteze cât mai des Seminarul;

b)să vegheze asupra conţinutului disciplinelor teologice şi asupra modului în care sunt predate;

c)să vegheze asupra respectării cu fidelitate a tuturor normelor Regulamentului, atât de către seminarişti, cât şi de către superiorii şi profesorii Seminarului;

d)să cunoască bine caracterul, comportamentul, spiritul şi rezultatele la învăţătură ale tuturor seminariştilor;

e)să prezideze celebrările liturgice şi festivităţile prilejuite de evenimentele mai importante din viaţa Seminarului;

f)să se îngrijească de procurarea fondurilor necesare bunului mers al Seminarului şi să vegheze asupra modului cum sunt folosite acestea13.

Art. 13

§ 1. Comunitatea educativă din Seminar se orânduieşte în jurul formatorilor: rectorul, directorul spiritual, prefecţii şi profesorii. Aceştia trebuie să fie profund uniţi cu episcopul, pe care îl reprezintă cu titlu diferit şi în mod variat, şi trebuie să constituie între ei o comuniune convinsă şi cordială. Această unitate a educatorilor nu numai că face posibilă realizarea adecvată a programului educativ, dar le oferă candidaţilor la preoţie un exemplu semnificativ şi o introducere concretă în comuniunea eclezială care constituie valoarea fundamentală a vieţii creştine şi a ministeriului pastoral.

§ 2. Misiunea formării candidaţilor la preoţie cere nu numai o pregătire specială a formatorilor – care trebuie să fie tehnică, pedagogică, spirituală, umană şi teologică –, dar şi spiritul de comuniune şi de colaborare în unitate pentru a dezvolta programul, în aşa fel încât să fie mereu vizibilă unitatea în acţiunea pastorală a Seminarului sub conducerea rectorului14.

Art. 14 Pentru această misiune, trebuie să fie aleşi preoţi cu o viaţă exemplară, înzestraţi cu următoarele calităţi: maturitate umană şi spirituală, experienţă pastorală, competenţă profesională, statornicie în trăirea propriei vocaţii, capacitate de colaborare, pregătire doctrinală corespunzătoare misiunii, cunoaşterea modurilor de a lucra în grup15.

Art. 15

§ 1. Seminarul teologic romano-catolic din Iaşi este condus de rector. Rectorul este ales şi numit de episcopul Diecezei de Iaşi pentru o perioadă de patru ani. La expirarea mandatului, episcopul îi poate prelungi mandatul încă pentru o perioadă de patru ani. La alegerea şi numirea rectorului, episcopul va consulta şi Senatul.

§ 2. Rectorul îl reprezintă pe episcopul locului în comunitatea seminarială; el conduce cu dragoste părintească şi responsabilă întregul Seminar şi coordonează diferitele activităţi ale acestuia pentru o formare sacerdotală cât mai rodnică a seminariştilor.

§ 3. Pentru toţi cei care locuiesc în seminar, funcţia de paroh o îndeplineşte rectorul cu excepţiile prevăzute de Codul de drept canonic16.

§ 4. Rectorul reprezintă Seminarul în faţa forurilor bisericeşti şi a autorităţilor civile, precum şi în relaţiile cu celelalte persoane juridice şi fizice.

§ 5. Ca prim responsabil al vieţii din Seminar, rectorul:

a) animă angajarea responsabilă a corpului profesoral în misiunea educativă;

b)menţine dialogul frecvent şi personal cu seminariştii, în vederea verificării procesului de maturizare vocaţională a fiecăruia în parte;

c)decide modul de a acţiona, care corespunde cel mai fidel directivelor date de episcop;

d)exprimă ultima judecată asupra idoneităţii candidaţilor la ministerii şi la ordinele sacre, în urma dialogului şi a aportului celorlalţi educatori;

e)veghează pentru a nu fi compromise mijloacele de care are nevoie comunitatea pentru a ajunge la scopul dorit;

f)în respectul legitimei diversităţi, va veghea ca să nu se introducă doctrine străine de menirea Seminarului.

§ 6. Pentru a putea îndeplini această misiune, rectorul:

a)va trebui să locuiască în Seminar;

b)va convoca şi va prezida periodic Senatul;

c)va aduce la cunoştinţa episcopului deciziile luate de Senat şi modul de desfăşurare a activităţilor din Seminar;

d)îi va înştiinţa pe ordinarii locului asupra comportării şi rezultatelor la învăţătură ale seminariştilor din diecezele lor;

e)va coordona şi verifica periodic atât activitatea celorlalţi profesori şi educatori, cât şi activitatea întregului personal administrativ şi auxiliar.

Art. 16

§ 1. În activitatea sa, rectorul este ajutat de vicerector. Acesta este propus de rector, după consul-tarea Senatului, şi numit de episcopul locului, în funcţie de numărul studenţilor şi de cerinţele comunităţii. Funcţia de vicerector angajează plenar în munca de educare a seminariştilor, de sensibilizare a conştiinţelor în vederea promovării unităţii dintre studenţi şi profesori, dintre profesori şi rector.

§ 2. Vicerectorul trebuie să fie un colaborator intim al rectorului pe care îl înlocuieşte şi îl reprezintă în perioada de timp în care rectorul absentează din Seminar.

Art. 17

§ 1. Formarea spirituală a seminariştilor este încredinţată directorului spiritual. Acesta este propus de rector, după consultarea Senatului, şi numit de către episcop. Episcopul apreciază şi durata misiunii sale.

§ 2. Directorul spiritual are următoarele îndatoriri:

a)locuieşte în Seminar;

b)este responsabilul şi animatorul vieţii liturgice în Seminar, împreună cu profesorul de liturgie, sub coordonarea rectorului;

c)conduce meditaţia seminariştilor;

d)consacră în fiecare zi un timp suficient pentru colocvii spirituale cu seminariştii; oferă oricărui seminarist, în cadrul secret al direcţiunii spirituale, o conducere sigură şi clară pe drumul iniţierii sacerdotale;

e)promovează şi garantează în numele lui Dumnezeu şi al Bisericii discernământul continuu al chemării divine şi al semnelor care o însoţesc;

f)în cadrul dialogului spiritual, verifică vocaţia la sfânta Preoţie, împreună cu cel chemat;

g)îndeplineşte misiunea de confesor principal în Seminar;

h)se îngrijeşte de programarea zilelor de reculegere şi a exerciţiilor spirituale, invitând un preot predicator şi duhovnici, de comun acord cu rectorul;

i)se îngrijeşte de catehizarea şi necesităţile spirituale ale personalului auxiliar.

§ 3. Directorul spiritual va fi atent:

a)să nu intervină în problemele externe referitoare la disciplină;

b)să nu-şi dea votul atunci când este vorba de comportamentul, de admiterea la ministeriile şi ordinele sacre sau de eliminarea unui seminarist;

c)să fie prudent şi discret în conversaţiile sale cu colegii şi cu seminariştii, mai ales când obiectul conversaţiilor sunt cei încredinţaţi grijii sale pastorale.

§ 4. În cazul numărului ridicat al seminariştilor, episcopul va numi un al doilea spiritual, pentru a promova progresul spiritual al seminariştilor şi pentru a le respecta libertatea de alegere.

§ 5. În afară de directorii spirituali, în Seminar trebuie să fie şi confesori obişnuiţi, numiţi de episcop, fie din rândul preoţilor profesori, fie dintre preoţii din pastoraţie.

Art. 18 În munca didactică şi pedagogică, rectorul este ajutat de prefectul de studii şi de prefectul de disciplină, care sunt numiţi de episcop. Tot episcopul locului apreciază şi durata acestor funcţii. Între ei şi rector trebuie să existe colaborare fundamentată pe spirit evanghelic.

Art. 19 Prefectul de studii are următoarele obligaţii:

a)întocmeşte orarul şi programul examenelor şi colocviilor în urma dezbaterilor care au avut loc în Senat, după care le prezintă episcopului;

b)coordonează structura şi unitatea tuturor disciplinelor teologice;

c)notează în registrul matricol al Seminarului toate datele necesare, precum şi rezultatele obţinute de studenţi la examene şi colocvii.

Art. 20 Prefectul de disciplină are următoarele obligaţii:

a)locuieşte în Seminar;

b)educă spiritul şi voinţa seminariştilor pentru acceptarea conştientă şi cu bucurie a Regulamentului şi veghează la respectarea lui;

c)întreţine un dialog educativ şi părintesc cu seminariştii, pentru a le cunoaşte cât mai bine caracterul, aptitudinile, dificultăţile şi problemele care îi preocupă;

d)animă viaţa comunitară prin prezenţa sa constantă în mijlocul seminariştilor, îngrijindu-se de buna recreere şi de folosirea timpului liber;

e)îi atenţionează pe cei care încalcă Regulamentul;

f)încuviinţează ieşirea în oraş a seminariştilor pentru motive temeinice;

g)organizează serbările şi festivităţile din Seminar, precum şi eventuala participare a seminariştilor la anumite spectacole instructive din afara Seminarului, cu aprobarea prealabilă a rectorului;

h)ţine ore de formare umană, în care le expune seminariştilor regulile de politeţe şi de conduită în societate şi explică Regulamentul Seminarului;

i)răspunde de infirmerie şi de toate problemele referitoare la sănătatea seminariştilor.

Art. 21 Prefectul de disciplină poate îndeplini funcţia de secretar. În această calitate, are următoarele obligaţii:

a)înregistrează corespondenţa Seminarului;

b)se îngrijeşte de arhiva Seminarului;

c)întocmeşte referatele şi situaţiile necesare;

d)completează legitimaţiile seminariştilor şi adeverinţele pe care aceştia le solicită;

e) ţine evidenţa dosarelor cu actele personale ale seminariştilor şi se îngrijeşte de completarea lor;

f) întocmeşte actele necesare prescrise de sfânta Biserică pentru promovarea studenţilor la ministeriile şi ordinele sacre.

Art. 22

§ 1. Activitatea didactică în Seminar este susţinută de corpul profesoral.

§ 2. Fiecare profesor al Seminarului teologic romano-catolic din Iaşi este numit de episcopul diecezan, care va consulta, în prealabil, rectorul şi Senatul, care pot propune candidaţii cei mai capabili.

§ 3. Numirea şi funcţia de profesor nu este de natură definitivă; durata acestei funcţii rămâne la justa apreciere a episcopului.

§ 4. Înainte de începerea activităţii în Seminar, profesorii trebuie să facă profesiunea de credinţă.

Art. 23

§ 1. Consiliul profesoral este constituit din superioriii (rector, vicerector şi prefect) şi profesorii Seminarului. El este convocat şi prezidat de rector.

§ 2. Membrii Consiliului profesoral coordonează şi examinează împreună problemele referitoare la educaţia şi formarea viitorilor preoţi (cf. OT 5; PC 18).

§ 3. Luarea deciziilor se face prin majoritate de voturi. Directorii spirituali şi confesorii nu participă la scrutiniile privind admiterea seminariştilor la ministeriile şi ordinele sacre şi exmatricularea acelora care au încălcat grav Regulamentul Seminarului.

§ 4. Rezoluţiile adoptate de Consiliul profesoral sunt consemnate într-un proces verbal.

§ 5. Toţi cei care participă la Consiliul profesoral sunt obligaţi la păstrarea secretului profesional.

Art. 24 Pentru disciplinele sacre, profesorii trebuie să fie, în general, preoţi17. Numărul profesorilor trebuie să fie suficient pentru a răspunde în mod adecvat naturii materiei care trebuie predată, condiţiilor de învăţământ şi numărului de studenţi.

Art. 25 Pentru a putea preda ştiinţele sacre şi filozofia, profesorii trebuie să aibă cel puţin licenţa sau o calificare echivalentă18.

Art. 26 În îndeplinirea misiunii lor, toţi profesorii trebuie să se considere adevăraţi educatori. Trebuie să cultive instruirea şi întreaga formare sacerdotală a fiecărui student, în aşa fel încât să-l facă să progreseze atât în ştiinţă, cât şi în viaţa spirituală. Ei trebuie să favorizeze o colaborare strânsă cu superiorii Seminarului, pentru a putea contribui în mod eficace nu numai la instruirea ştiinţifică a studenţilor, ci şi la formarea lor sacerdotală19.

Art. 27

§ 1. Personalul administrativ şi auxiliar din Seminar este format din persoanele consacrate şi laicii care colaborează la buna funcţionare a vieţii în Seminar şi la rezolvarea problemelor administrative.

§ 2. Aceste persoane trebuie să fie animate de dorinţa cea mai sinceră de a colabora la formarea candidaţilor pentru sfânta Preoţie. În acest scop, vor manifesta o activitate generoasă şi discretă.

capitolul iii

CANDIDAŢII LA SFÂNTA PREOŢIE

Art. 28 În Seminarul teologic romano-catolic din Iaşi sunt primiţi numai tineri de romano-catolici, celibatari, sănătoşi atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, proveniţi din familii catolice credincioase şi sănătoase, înzestraţi cu calităţi intelectuale, morale şi spirituale adecvate şi animaţi de dorinţa de a deveni preoţi în mod cu totul liber şi cu intenţia dreaptă (cf. OT 6).

Art. 29 Pentru alegerea candidaţilor la sfânta Preoţie, trebuie să se ţină cont de înzestrarea umană şi morală (sinceritate, maturitate afectivă, fidelitate faţă de promisiuni, preocupare pentru dreptate, simţul prieteniei, libertate justă şi responsabilitate, spirit de iniţiativă, capacitatea de a colabora cu alţii etc.), de înzestrarea lor spirituală (dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, simţul fraternităţii şi al abnegaţiei, docilitate, castitate, simţul de credinţă, ataşament faţă de Biserică, zel apostolic şi misionar) şi de înzestrarea lor intelectuală (echilibru în judecată, capacitate intelectuală suficientă pentru însuşirea materiilor teologice, cunoaşterea corectă a naturii Preoţiei şi a exigenţelor sale)20.

Art. 30

§ 1. Dreptul de a admite candidaţi în Seminarul teologic romano-catolic din Iaşi îl are episcopul Diecezei de Iaşi, în funcţie de locurile disponibile şi de necesităţile pastorale.

§ 2. În Seminar sunt admişi tinerii absolvenţi ai Seminarului liceal sau ai oricărui alt liceu, cu diplomă de bacalaureat. Admiterea se face pe bază de examen. Numărul disponibil de locuri se completează în ordinea mediilor obţinute la examenul de admitere şi pe baza recomandării din partea parohului.

§ 3. Candidaţii care au absolvit liceul statal şi au fost admişi în Seminar vor face mai întâi un an vocaţional.

§ 4. În Seminarul teologic romano-catolic din Iaşi nu sunt admise persoane înaintate în vârstă şi nici tineri exmatriculaţi din alte seminarii.

§ 5. Pentru ca un tânăr care provine din altă dieceză să se poată înscrie la examenul de admitere, trebuie să înainteze o cerere către episcopul propriu. Această cerere, pe care episcopul o trimite Seminarului, trebuie să fie însoţită de următoarele acte:

– diploma de bacalaureat (în original);

– certificatul de naştere (copie legalizată);

– certificatul de botez;

– certificatul de mir;

– certificatul de căsătorie religioasă a părinţilor;

– fişa medicală;

– caracterizare din partea parohului.

– patru fotografii tip paşaport.

Art. 31

§ 1. Examenul de admitere pentru candidaţii care au absolvit un alt liceu decât Seminarul liceal va avea loc în prima jumătate a lunii iulie, la Iaşi, iar materiile de examen sunt următoarele: limba şi literatura română, religia (catehism şi istoria sacră), o limbă străină (la alegere) şi muzica.

§ 2. Absolvenţii Seminarului liceal sunt admişi în anul I la Seminarul teologic pe baza diplomei de bacalaureat şi a cererii adresate episcopului de Iaşi. Examenul de admitere va avea loc în luna septembrie şi va fi susţinut la următoarele materii: limba şi literatura română, religia (catehism şi istoria sacră), limba latină, o limbă străină (la alegere) şi muzica.

Art. 32

§ 1. La înscrierea în registrul matricol, studentului i se întocmeşte dosarul personal, care va cuprinde:

– cererea de înscriere în anul I;

– toate actele prevăzute la nr. 30 § 5.

§ 2. Pe parcursul anilor de studii, dosarul seminaristului se va completa cu caracterizările făcute de parohul locului de origine.

§ 3. La începerea studiilor, fiecărui student i se eliberează carnetul de student (Index lectionum) şi legitimaţia de student.

a) În carnetul de student se înscriu toate notele obţinute la examene şi la celelalte forme de verificare a cunoştinţelor, inclusiv cele de nepromovare.

b) În documentele studentului nu sunt admise corecturi nejustificate şi introduceri de date nereale.

c) În caz de retragere din Seminar sau de exmatriculare, i se retrage celui care pleacă şi legitimaţia de student.

Art. 33 Seminariştii sunt egali între ei. Totuşi, superiorii îi vor numi pe unii dintre ei în anumite funcţii pentru exercitarea şi verificarea capacităţii de a conduce un grup şi pentru bunul mers al activităţilor comunitare din Seminar. Numirea va fi pe durata unui an, iar cei numiţi trebuie să îndeplinească cu conştiinciozitate datoriile lor.

Art. 34 Magistrul general:

– supraveghează respectarea programului zilnic şi a regulamentului;

– coordonează activitatea tuturor magiştrilor;

– organizează activităţile din Seminar, ţinând mereu legătura cu superiorii;

– veghează la respectarea punctualităţii, disciplinei şi a curăţeniei claselor;

– dă deşteptarea şi stingerea;

–le comunică seminariştilor hotărârile luate de superiorii Seminarului şi se îngrijeşte de punerea lor în practică;

– le prezintă superiorilor şi profesorilor propunerile şi sugestiile seminariştilor;

– în cazuri mai grave sau repetate de încălcare a Regulamentului, are datoria să-i anunţe pe superiori.

Art. 35 Vicemagistrul general:

– colaborează direct cu magistrul general, ajutându-l şi înlocuindu-l în cazuri deosebite;

– ţine evidenţa tuturor activităţilor administrative;

– colaborează cu magistrul general la observarea punctualităţii, a ordinii şi a disciplinei;

– organizează serviciul de pază şi la centrala telefonică;

– supraveghează încuierea uşilor, închiderea ferestrelor şi stingerea luminilor din Seminar pe timpul nopţii;

– păstrează şi dispune de cheile care îi sunt încredinţate de superiori;

– îndeplineşte şi misiunea de magistru al clasei din care face parte (în cazul în care magistrul general nu este din aceeaşi clasă).

Art. 36 Responsabilul de clasă este numit de Anul pe care îl reprezintă şi:

– colaborează în mod direct şi colegial cu magistrul general şi antrenează colegii în activităţile propuse de acesta;

– participă direct la toate acţiunile Anului;

– propune şi susţine iniţiativele Anului;

– reprezintă Anul în faţa superiorilor şi a profesorilor;

– are datoria de a supraveghea ordinea, punctualitatea, curăţenia şi disciplina în aulă.

Art. 37 Magistrul pentru fiecare an de studiu sau pentru fiecare clasă:

– este ales din rândurile studenţilor din cursurile superioare;

– îi iniţiază pe seminarişti în viaţa de Seminar;

– îi animă prin cuvânt şi exemplu în angajarea generoasă şi trăirea autentică a programului şi Regulamentului Seminarului;

– le oferă cu disponibilitate plină de bucurie ajutorul celor încredinţaţi în procesul de maturizare, căutând să intuiască şi să indice cu solicitudine şi la timpul potrivit o cale de rezolvare pentru problemele lor;

– participă direct la toate acţiunile Anului sau clasei;

– propune şi susţine iniţiativele seminariştilor;

– reprezintă Anul sau clasa în faţa superiorilor şi a profesorilor;

–are datoria de a supraveghea ordinea, punctualitatea, curăţenia şi disciplina din Anul sau clasa respectivă;

– le face cunoscute superiorilor cazurile de abatere gravă sau repetată de la Regulament;

– numeşte un responsabil din rândul Anului sau clasei pe care o reprezintă, care îl înlocuieşte atunci când lipseşte.

Art. 38  Magistrul de dormitor:

– are datoria de a veghea asupra ordinii, aerisirii şi curăţeniei în dormitor;

– are grijă de respectarea programului şi a liniştii în dormitor;

– îi avertizează frăţeşte pe cei care încalcă aceste reguli şi îl anunţă pe părintele prefect în caz de nerespectare repetată a Regulamentului.

Art. 39  Ceremonierii:

– organizează şi coordonează acţiunile liturgice solemne din cadrul Seminarului, de comun acord cu părintele rector, cu părintele spiritual şi cu părintele profesor de liturgie;

– pregătesc şi supraveghează participarea acoliţilor, a lectorilor şi a ministranţilor la celebrarea Liturghiei;

– animă comunitatea în participarea la celebrările liturgice.

Art. 40  Capelmaistrul:

– este conducătorul cântărilor liturgice şi festive din cadrul comunităţii şi în activitatea sa este îndrumat de profesorul de muzică sacră;

– supraveghează curăţenia, ordinea şi seriozitatea la cor, fiind ajutat de organişti, dirijori, solişti şi schola cantorum;

– întocmeşte programul de cântări pentru celebrările liturgice şi pentru celelalte festivităţi, de comun acord cu părintele de serviciu în capelă; programul cântecelor va fi afişat din timp;

– face repetiţiile necesare şi pregăteşte partiturile necesare cântului.

Art. 41  Sacristanii:

– se îngrijesc de ordinea, curăţenia şi împodobirea capelei şi a sacristiei, supraveghind munca seminariştilor de serviciu în capelă;

– pregătesc din timp cele necesare pentru sfânta Liturghie şi pentru celelalte celebrări liturgice, de comun acord cu părintele rector, cu părintele spiritual şi cu părintele profesor de liturgie;

– au grijă de obiectele sacre, veşmintele şi cărţile liturgice, aghiasmatarele, lumânările şi lampa veşnică.

Art. 42  Bibliotecarii:

–se îngrijesc de buna organizare a bibliotecii, de inventarierea tuturor cărţilor şi publicaţiilor, precum şi de utilizarea lor;

–răspund de ordinea şi curăţenia în interiorul bibliotecii;

–întocmesc programul de funcţionare a bibliotecii de comun acord cu superiorii şi veghează la respectarea lui;

–ţin evidenţa cărţilor împrumutate şi se îngrijesc de restituirea lor;

– se ocupă de îmbogăţirea inventarului bibliotecii şi, în acest scop, se adresează superiorilor Seminarului pentru procurarea de noi cărţi şi publicaţii.

Art. 43  Animatorii culturali:

–animă şi coordonează activitatea de recreere şi de manifestare a culturii religioase în Seminar, de comun acord cu superiorii Seminarului;

–organizează întruniri, serbări, piese de teatru etc., căutând să descopere şi să pună în valoare capacităţile fiecăruia;

–pregătesc şi prezidează audiţiile muzicale;

–promovează şi încurajează participarea unui număr cât mai mare de  seminarişti la revista Seminarului;

– iau legătura cu preşedintele Cercului teologic şi al celui literar pentru animarea activităţilor specifice.

Art. 44 Curierul:

– îi prezintă părintelui prefect corespondenţa trimisă sau primită de seminarişti;

–face abonamentele necesare pentru studenţi şi profesori şi se îngrijeşte şi de sosirea şi distribuirea lor;

– răspunde de ordinea, curăţenia şi dotarea cu ziare şi reviste a sălii de presă;

–colecţionează din ziare şi reviste articole cu subiect religios, în vederea întocmirii unui catalog de arhivă.

Art. 45  Infirmierii:

– se îngrijesc de bolnavi conform prescrierilor date de medic;

– îi comunică părintelui prefect şi părintelui spiritual starea sănătăţii bolnavilor;

– răspund de ordinea şi curăţenia în infirmerie.

Art. 46  Responsabilii cu multiplicareaşi legarea cursurilor:

–organizează şi răspund de activitatea de multiplicare şi legare a cursurilor pentru seminarişti, numai după ce, în prealabil, au primit aprobarea superiorilor Seminarului;

–activitatea la multiplicator se desfăşoară după un program stabilit  înainte şi aprobat de superiorii Seminarului;

–veghează la buna desfăşurare a muncii, la curăţenia şi ordinea din atelier şi la buna funcţionare a maşinilor din dotare.

Art. 47  Responsabilul cu sala de calculatoare:

– organizează şi răspunde de activitatea din sala de calculatoare;

– se pot dactilografa cursurile numai după ce s-a primit aprobarea superiorilor Seminarului;

– programul de dactilografiere va fi stabilit de comun acord cu superiorii Seminarului;

– răspunde de ordinea, curăţenia şi buna funcţionare şi întreţinere a calculatoarelor.

Art. 48 Responsabilul cu distribuirea lenjeriei:

–organizează împreună cu responsabilii de dormitoare împărţirea lenjeriei seminariştilor, conform programului stabilit;

– se îngrijeşte de înmatricularea lenjeriei.

Art. 49 Responsabilul cu curăţătoria:

– colectează, duce şi aduce de la curăţătorie, în funcţie de necesităţi, hainele seminariştilor.

Art. 50  Animatorul sportiv:

– se îngrijeşte de baza sportivă şi de materialul din dotare, pe care are în vedere să-l împrospăteze şi să-l îmbogăţească;

– organizează jocuri şi concursuri pentru o bună recreere a seminariştilor.

Art. 51  Responsabilul cu frizeria:

– răspunde de sala de frizerie, pe care o întreţine curată;

– se îngrijeşte de buna funcţionare a aparatelor şi a obiectelor specifice;

– fixează programul de lucru pentru frizerie.

Art. 52 Ghizii:

– ori de câte ori sunt rugaţi, conduc persoanele care doresc să viziteze capela Seminarului, atunci când programul casei o permite;

– în vederea îndeplinirii acestei misiuni, ei vor fi amabili, politicoşi şi reţinuţi;

– se îngrijesc de repartizarea uniformă a oaspeţilor atunci când are loc sfânta Liturgie solemnă sau cu ocazia altor zile festive.

Art. 53 Responsabilul cu cizmăria:

–colectează, duce şi aduce de la cizmărie încălţămintea seminariştilor, în funcţie de necesităţi.

Art. 54  Electricienii:

– răspund de buna funcţionare a instalaţiilor electrice din Seminar: becuri, prize, afişaj, TV, radio etc.;

– remediază micile defecţiuni care se ivesc;

– informează conducerea Seminarului atunci când intervin defecţiuni mai mari.

Art. 55  Responsabilii cu întreţinerea:

– verifică buna funcţionare a diferitelor instalaţii din Seminar: grupurile sanitare, uşile, ferestrele, porţile, băncile şi scaunele;

– în cazul unor defecţiuni mai, mari vor anunţa superiorii Seminarului;

– răspund de curăţenia şi ordinea din faţa Seminarului, mai ales pe timpul iernii.

Art. 56  Responsabilii cu îngrijirea florilor;

– se ocupă de florile din interiorul clădirii şi din curtea Seminarului.

Art. 57 Superiorii le pot încredinţa seminariştilor şi alte funcţii pentru buna desfăşurare a vieţii din Seminar. Cei cărora li se încredinţează asemenea funcţii sunt rugaţi să le îndeplinească cu generozitate şi responsabilitate.

capitolul iv

PROGRAMUL FORMATIV AL CANDIDAŢILOR LA SFÂNTA PREOŢIE

Art. 58 Formarea adecvată a candidaţilor la sfânta Preoţie cere nu numai o selecţie prudentă, ci şi o examinare serioasă a fiecărui tânăr, examinare ce trebuie să dureze pe tot parcursul perioadei de studii, în aşa fel încât să se poată dobândi certitudinea voinţei lui Dumnezeu cu privire la vocaţia lor21.

Art. 59 Pentru o formare mai bună şi pentru o pregătire mai matură a candidaţilor la ordinele sacre, programul educativ din seminar trebuie să urmărească formarea umană, intelectuală, spirituală şi pastorală a viitorilor preoţi.

A. Formarea umană

Art. 60 Pentru a putea fi păstori adevăraţi, seminariştii trebuie să fie, mai întâi, oameni maturi, judecaţi, echilibraţi, controlaţi, fără complexe, cu un profund simţ al responsabilităţii. Treptat, ei trebuie să ajungă la o deplină maturitate umană.

Art. 61 Această maturitate implică judecata corectă (capacitatea de a lua hotărâri ponderate, de a înţelege situaţiile, de a avea o viziune clară asupra evenimentelor, de a respecta scara valorilor, de a renunţa la capricii, de a-şi asuma responsabilităţi), tărie sufletească (voinţă tare, spirit robust, tenace, care să le permită să se dedice în mod constant şi cu dăruire apostolică slujirii împărăţiei lui Dumnezeu) şi posedarea virtuţilor naturale, virtuţi care facilitează contactul cu oamenii.

B. Formarea intelectuală

Art. 62

§ 1. Destinat să vestească evanghelia oamenilor din lumea de astăzi (cf. PO 1), viitorul preot trebuie să fie pregătit atât cu privire la conţinutul mesajului care va fi transmis, cât şi cu privire la forma şi modalităţile de a-l prezenta22. O astfel de formare intelectuală cere o formare literară şi ştiinţifică suficientă, o solidă formaţie filozofică şi o amplă formare teologică.

§ 2. Studiile literare şi ştiinţifice dobândite deja de-a lungul anilor din şcoala medie şi completate, atunci când este cazul, în anul propedeutic de pregătire vocaţională pot fi continuate împreună cu studiile filozofice. În acelaşi timp, de-a lungul studiilor filozofice, care constituie primul ciclu de doi ani, candidaţii la sfânta Preoţie sunt introduşi deja în studiile teologice, în aşa fel încât filozofia să fie predată împreună cu teologia23. Oricum ar fi stabilită ordinea studiilor, întotdeauna trebuie să se înceapă printr-un curs introductiv în misterul lui Cristos24.

Art. 63

§ 1. În timpul anilor de studii filozofice, seminariştii trebuie să dobândească o cunoaştere solidă şi armonioasă a omului, a lumii, a naturii şi a lui Dumnezeu, bazându-se pe patrimoniul filozofic veşnic valabil şi ţinând cont de curentele filozofice moderne (cf. OT 15). În acelaşi timp, ei trebuie să ştie să unească studiile filozofice cu problemele vieţii şi să îmbine argumentele filozofice cu misterele mântuirii. Să se acorde o importanţă deosebită studiului filozofiei sistematice care duce la cunoaşterea solidă şi coerentă a omului, a lumii şi a lui Dumnezeu.

§ 2. Cu o grijă asemănătoare trebuie să fie predată istoria filozofiei, astfel încât să fie clarificate geneza şi dezvoltarea problemelor mai importante, iar candidaţii la Preoţie să devină capabili să discearnă printre soluţiile propuse de-a lungul secolelor elementele adevărate, să le descopere şi să le respingă pe cele false (Cf. OT 15).

Art. 64 Seminarul va trebui să aibă un prospect pentru toate disciplinele care se referă la cursul filozofic, indicând pe scurt programa fiecărei discipline, numărul anilor şi al semestrelor de studiu şi orarul săptămânal al lecţiilor.

Art. 65

§ 1. Studiile teologice trebuie să dureze cel puţin patru ani25 şi să fie orientate în aşa fel încât candidaţii la sfânta Preoţie să poată cunoaşte în profunzime doctrina izvorâtă din izvoarele revelaţiei divine în lumina credinţei şi sub conducerea sigură a magisteriului. Disciplinele teologice trebuie să se transforme în aliment pentru viaţa spirituală proprie, să o păzească în ministeriul sacerdotal şi să fie în stare a fi vestite şi expuse pentru binele spiritual al credincioşilor26.

§ 2. Aceste discipline să fie predate în aşa fel încât să rezulte cu claritate legătura intimă dintre ele, să pună în lumină misterul Bisericii şi să fie conduse în mod armonic spre explicarea istoriei mântuirii, care se actualizează în mod continuu în viaţa Bisericii şi a lumii27.

Art. 66 Sfânta Scriptură constituie sufletul întregii teologii. De aceea, trebuie să i se atribuie importanţa cerută formaţiei biblice. Profesorii trebuie să facă eforturi pentru a le oferi candidaţilor la sfânta Preoţie o introducere potrivită în problematica biblică, să-i iniţieze în metodele exegetice cu ajutorul disciplinelor auxiliare şi să le ofere seminariştilor o sinteză teologică a revelaţiei divine, cu scopul de a asigura fundamentul solid pentru viaţa lor spirituală şi pentru predica viitoare28.

Art. 67 Liturgia sacră trebuie să fie considerată ca una dintre disciplinele principale. Ea trebuie să fie ilustrată prin explicarea textelor şi a riturilor Orientului şi Occidentului ca un locus theologicus de importanţă deosebită, prin care se exprimă credinţa Bisericii şi viaţa sa spirituală29.

Art. 68

§ 1. Un loc aparte trebuie asigurat teologiei dogmatice, care trebuie predată integral şi ordonat. Importanţă asemănătoare trebuie acordată teologiei morale, care va trebui să ilustreze vocaţia creştină a credincioşilor, fondată pe caritate, şi să le expună în mod ştiinţific obligaţiile ce le revin din această vocaţie. Această doctrină morală se desăvârşeşte în teologia pastorală.

§ 2. Teologia pastorală trebuie să ilustreze principiile teologice ale acţiunii prin care voinţa salvifică a lui Dumnezeu poate deveni eficace în Biserica de astăzi prin diferite ministerii şi instituţii.

Art. 69

§ 1. Istoria bisericească are ca scop ilustrarea ordinii şi a dezvoltării Bisericii ca popor al lui Dumnezeu, care se răspândeşte în timp şi în spaţiu.

§ 2. Şi dreptul canonic trebuie să fie învăţat ţinând cont de misterul Bisericii. El trebuie să expună principiile şi legile în aşa fel încât să arate că toată orânduirea şi disciplina bisericească trebuie să răspundă voinţei salvifice a lui Dumnezeu, căutând în toate binele sufletelor (cf. OT 16).

Art. 70 Trebuie să se acorde atenţie şi altor discipline auxiliare şi cursurilor speciale, dar va trebui, mai degrabă, să se introducă în mod adecvat problemele şi aspectele noi în disciplinele deja prescrise decât să se multiplice numărul lor (cf. OT 17). Un loc aparte îl ocupă studiul problemelor legate de ecumenism.

Art. 71 Seminarul va trebui să prezinte prospectul tuturor disciplinelor din cursul teologic, indicând pe scurt programa, numărul anilor şi al semestrelor de studiu, precum şi orarul săptămânal al cursurilor.

Art. 72

§ 1. Este de mare importanţă a se avea în vedere metoda didactică de lucru a profesorilor. Fiecare disciplină trebuie să dispună de un determinat număr de lecţii, pentru a putea expune în mod detaliat principalele puncte ale învăţăturii şi pentru a le da seminariştilor normele generale pentru a-i conduce în studiul lor privat şi în alegerea bibliografiei.

§ 2. Trebuie să se facă seminarii pentru stimularea participării active a candidaţilor la sfânta Preoţie.

§ 3. La fel, trebuie să se favorizeze munca desfăşurată în grupuri mici sub direcţia unui profesor, în aşa fel încât studenţii să înveţe şi o metodă personală pentru munca ştiinţifică. De mare importanţă este studierea cu metode ştiinţifice a diferitelor probleme pastorale ale diecezei, realizată de profesor împreună cu studenţii.

C. Formarea spirituală

Art. 73

§ 1. Dacă este adevărat că orice creştin, prin Botez, este în comuniune cu Dumnezeu unul şi întreit, este adevărat, de asemenea, că, datorită consacrării primite în sacramentul Preoţiei, preotul este pus într-o relaţie deosebită şi specifică cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Identitatea preotului îşi are originea ultimă în dragostea Tatălui; el este unit cu Fiul, trimis de el, Preotul suprem şi Bunul Păstor, prin intermediul preoţiei ministeriale, prin acţiunea Duhului Sfânt. Viaţa şi slujirea preoţească sunt o continuare a vieţii şi acţiunii lui Cristos. Aceasta este identitatea preotului, adevărata lui demnitate, izvorul vieţii30.

§ 2. Seminaristul trebuie să-şi fundamenteze viaţa spirituală pe această comuniune interpersonală şi sacramentală cu cele trei persoane ale unicului Dumnezeu. Fiind sanctuarul Spiritului, el este pretutindeni un cristofor, spre gloria Tatălui (cf. 1Cor 6,19; 2Cor 1,21-22).

§ 3. De aceea, el trebuie să înveţe, încă din primii ani de seminar, să-şi ofere persoana ca sacrificiu viu, sfânt şi plăcut lui Dumnezeu, refuzând conştient mentalitatea lumească şi transformându-se prin reînnoirea minţii (cf. Rom 12,1-2).

Art. 74 Formarea spirituală trebuie să fie strâns unită cu cea doctrinală şi pastorală şi, mai ales cu ajutorul directorului spiritual, să fie astfel realizată încât seminariştii să înveţe să trăiască în continuă intimitate cu Tatăl, prin Fiul său Isus Cristos, în Duhul Sfânt. Fiind destinaţi să îmbrace, prin sfânta Preoţie, chipul lui Cristos-preotul, ei trebuie să se obişnuiască de pe acum să-şi trăiască întreaga viaţă în prietenie intimă cu el. Să trăiască misterul pascal în aşa fel încât să poată iniţia în acest mister şi poporul care le va fi încredinţat. Trebuind să participe la unica preoţie şi la ministeriul lui Cristos (cf. PO 7), este necesar să fie complet conformaţi cu el şi să-şi asume din toată inima, nu numai prin sfânta hirotonire, ci puţin câte puţin, în fiecare zi, cu efort, forma vieţii evanghelice (cf. OT 8). Să fie învăţaţi să-l caute pe Cristos în meditarea fidelă a cuvântului lui Dumnezeu, în participarea activă la tainele Bisericii – mai ales în Euharistie şi în Liturgia orelor –, în episcopul care îi trimite şi în oamenii la care sunt trimişi, mai ales în cei săraci, în cei mici, în cei bolnavi, în cei păcătoşi, în necredincioşi. Cu încredere filială, să o iubească şi să o cinstească pe preacurata Fecioară Maria, pe care Isus Cristos, murind pe cruce, i-a dat-o ca mamă ucenicului său (cf.OT 8).

Art. 75

§ 1. Candidaţii la sfânta Preoţie trebuie să înveţe cum se pot întâlni în orice situaţie şi în orice clipă a vieţii lor prin rugăciune cu Cristos şi, prin el, cu Dumnezeu Tatăl. Un punct esenţial al programului zilnic din Seminar îl constituie timpul rezervat pentru meditaţie. Durata meditaţiei, după o veche tradiţie a Bisericii, este de cca. 30 minute pe zi. Locul recomandat pentru meditaţie este capela. Temele sunt propuse de directorul spiritual sau sunt alese de seminarişti.

§ 2. Rugăciunea vocală comunitară întăreşte credinţa şi coeziunea dintre seminarişti. Ei vor face în comun cel puţin rugăciunea de dimineaţă şi de seară (care poate fi formată dintr-o anumită parte a Liturgiei orelor), Rozariul, adoraţia etc.

Art. 76 Celebrarea zilnică a Euharistiei, care se completează prin împărtăşirea sacramentală, primită cu deplină libertate şi în mod demn, trebuie să fie centrul întregii vieţi a seminarului. Participând la sacrificiul sfintei Liturghii, „izvor şi apogeu al întregii vieţi creştine” (LG 11), seminariştii participă la iubirea lui Cristos, primind forţa supranaturală pentru propria viaţă spirituală şi pentru apostolat31.

Art. 77

§ 1. Alături de cultul euharistic, seminariştii trebuie să fie iniţiaţi în celebrareaLiturgiei orelor, prin care preoţii „se roagă lui Dumnezeu în numele Bisericii pentru tot poporul încredinţat lor, ba chiar pentru lumea întreagă”32.

§ 2. Lectura cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi lectura spirituală trebuie să constituie un izvor nesecat de hrană sufletească pentru cei ce se pregătesc să devină păstori şi învăţători în cadrul Bisericii. De aceea, se recomandă ca, în timpul studiilor filozofico-teologice, seminariştii să citească măcar o dată toată Biblia şi să afecteze zilnic cel puţin 15 minute pentru lectura spirituală.

§ 3. Acela care doreşte să devină preotul lui Cristos trebuie să se simtă legat de Stăpânul său şi să găsească modalitatea de a-l vizita şi de a sta mereu de vorbă cu el. Astfel, vor intra în programul zilnic momente de vizită comunitară lasfântul Sacrament, cu recomandarea ca fiecare să ştie să găsească personal mai multe momente de adoraţie de-a lungul zilei. Cel puţin o dată pe săptămână, se va rezerva o după-amiază pentru un program spiritual intensiv, iar duminica va avea loc o oră de adoraţie comunitară.

§ 4. Devoţiunea faţă de sfânta Fecioară Maria, mama Preotului veşnic, ocupă un loc important în viaţa spirituală individuală şi comunitară. Ea se concretizează în recitarea zilnică a Rozariului, în participarea la practicile de pietate legate de luna mai şi de luna octombrie.

Art. 78 În ansamblul ei, toată formarea spirituală din Seminar urmăreşte sensibilizarea candidaţilor la sfânta Preoţie faţă de valorile şi actualitateasfaturilor evanghelice prin  care este tradusă în faptă chemarea lui Cristos.

Art. 79

§ 1. Candidaţii la preoţie trebuie să-şi însuşească o ascultare autentică şi responsabilă, o ascultare care nu se mulţumeşte cu îndeplinirea mecanică a unui regulament, ci tinde spre fidelitatea evanghelică.

§ 2. În lumina evangheliei, ascultarea este o conformare interioară la voinţa lui Cristos. Prin virtutea ascultării, cel chemat la sfânta Preoţie îşi jertfeşte voinţa în mod conştient iubirii lui Cristos Domnul şi slujirii fraţilor, continuând astfel oferta de ei înşişi începută la botez. Ascultarea nu este o dependenţă pasivă, ci o comuniune activă la misiunea pastorală a lui Cristos, păstor şi cap (cf. LG 28;PO 15), sub conducerea episcopului, căruia preoţii îi sunt colaboratori şi împreună cu care formează un singur prezbiteriu.

Art. 80

§ 1. Formarea spirituală a candidaţilor la sfânta Preoţie este legată în Biserica Romană de rit latin de obligaţia de a trăi în celibat şi curăţie. Această situaţie trebuie să arate o atenţie specială în pregătirea viitorului preot pentru a cunoaşte, a stima, a iubi şi a trăi celibatul în adevărata sa natură şi cu adevărata sa finalitate, adică ţinând cont de motivaţiile evanghelice, spirituale şi pastorale. Fundamentul şi conţinutul acestei pregătiri este virtutea castităţii, care califică toate relaţiile umane şi care conduce la experimentarea şi la manifestarea unei iubiri sincere, umane, fraterne, personale şi capabile de sacrificiu, după exemplul lui Cristos, pentru toţi şi pentru fiecare în parte33.

§ 2. Castitatea desăvârşită, îmbrăţişată pentru împărăţia lui Dumnezeu, este unul dintre darurile preţioase ale vieţii noi a lui Cristos Domnul, în Duhul Sfânt, dar oferit de Tatăl unora dintre membrele Bisericii, pentru a putea înainta mai generos în caritate şi în slujire. Acest dar, în Biserică, devine semn vizibil al împărăţiei cerurilor şi un stimulent continuu pentru a-l urma şi a-l imita pe Isus cel feciorelnic, trăind viaţa spiritului prin dăruirea totală şi constantă de sine însuşi slujirii altora (cf. PC 12).

§ 3. Curăţia, trăită pentru împărăţia cerurilor, este pentru cei care se pregătesc la sfânta Preoţie o alegere liberă şi matură, sinceră, provocată de credinţa şi de iubirea faţă de Cristos, personală şi jertfită Domnului. Această probă de credinţă şi de iubire se manifestă prin dăruirea totală şi irevocabilă, prin viaţă ascetică, prin prudenţă matură şi spirit de rugăciune insistentă34.

Art. 81

§ 1. Pentru exercitarea misiunii pastorale, este necesară mărturia unei sărăcii autentice care dă credibilitate vestirii evangheliei. Ca şi ascultarea creştină, asemenea curăţiei desăvârşite pentru împărăţia cerurilor, sărăcia evanghelică conduce la o mai mare libertate a fiilor lui Dumnezeu, ne eliberează de orice preocupare dezordonată, ne face docili faţă de cuvântul lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi (cf. PO 17).

§ 2. Sărăcia evanghelică înseamnă dezlipire interioară de bunurile materiale, spirit de umilinţă şi de acceptare a propriilor limite, spirit de muncă şi de îndeplinire generoasă a propriilor datorii, spirit de încredere în providenţă, spirit de renunţare la orice formă de stăpânire.

§ 3. Candidaţii la sfânta Preoţie trebuie să cultive acest spirit de sărăcie prin modul de a se comporta în viaţa personală şi comunitară, prin modul de a-şi întreţine locul de studiu şi camera, hainele, lenjeria, mobilierul Seminarului. Această virtute le cere candidaţilor la Preoţie renunţarea la toate formele de egoism35.

Art. 82 În formarea spirituală, trebuie să se acorde importanţa cerută vieţii comunitare. Seminariştii trebuie să se obişnuiască să renunţe la propria lor voinţă şi să caute binele superior al aproapelui, contribuind astfel cu toate forţele la perfecţionarea vieţii proprii şi a vieţii comunitare a întregului Seminar, după exemplul Bisericii primare, în care mulţimea credincioşilor era o „singură inimă şi un singur cuget”. În felul acesta, seminariştii sunt educaţi pentru a simţi împreună cu Biserica şi pentru slujirea lor viitoare pastorală, aşa încât să devină capabili, sub autoritatea episcopului şi în spirit de slujire, să-i ofere acestuia colaborarea lor umilă şi fraternă în mijlocul clerului diecezan.

Art. 83 Pentru a duce o viaţă cinstită şi fidelă vieţii sacerdotale, este necesar ca seminariştii să dobândească în mod treptat, în funcţie de vârstă şi maturitate, unstil stabil de viaţă, bazat pe virtuţi solide, fără de care nu ar fi capabili să adere în mod real şi perseverent la Cristos şi la Biserică.

Art. 84

§ 1. În formarea spirituală, seminariştii trebuie să beneficieze de sprijinul direct şi de neînlocuit al directorului spiritual. În felul acesta, vor putea să-şi facă o judecată obiectivă şi clară asupra propriei lor vocaţii. De aceea, ei trebuie să ţină o legătură constantă cu directorul spiritual, să-l consulte şi să se lase călăuziţi de el în toate problemele referitoare la formarea lor spirituală. Fiecare seminarist are dreptul să-şi aleagă în mod liber confesorul şi directorul spiritual dintre preoţii pe care episcopul i-a numit pentru o astfel de misiune.

§ 2. Candidaţii la sfânta Preoţie au obligaţia să se prezinte la directorul spiritual pentru direcţiunea spirituală cel puţin de 3-4 ori pe an, cu sinceritate totală şi încredere deplină în sfaturile şi deciziile directorului spiritual.

Art. 85 Seminariştii au datoria ca, pe parcursul anilor de seminar, să facă de mai multe ori examenul propriei vocaţii, sub conducerea directorului spiritual (cf.OT 6).

Art. 86 Printre semnele vocaţiei sacerdotale enumerăm:

– intenţia dreaptă şi voinţa liberă;

– sănătate fizică şi psihică;

– sănătatea fizico-psihică a familiei;

– voinţa constantă şi capacitatea de a studia;

– o bună capacitate de a se exprima şi de a judeca drept;

– sinceritate faţă de sine şi faţă de alţii;

– atitudine activă, pozitivă şi optimistă faţă de persoane şi realităţi;

– viaţă de rugăciune şi unire cu Dumnezeu;

– zel pentru practicarea sfaturilor evanghelice şi trăirea virtuţilor;

– caritate şi deschidere faţă de alţii pe plan supranatural;

– o solidă ştiinţă teologică, biblică şi liturgică şi o bună cunoaştere generală a ştiinţelor sacre şi profane;

– dorinţa constantă de a căuta adevărul;

– spiritul de umilinţă, de ascultare şi de jertfă;

– simţul şi capacitatea de a munci în colaborare şi în grup;

– energie, obiectivitate şi stabilitate de caracter;

– capacitatea de a conduce şi de a lua iniţiative în organizarea comunităţii;

–capacitatea de a îmbina dragostea sinceră pentru alţii cu o distanţare afectivă obiectivă;

–simţul rugăciunii liturgice şi comunitare şi participarea activă la celebrările liturgice;

Art. 87 Aşadar, este necesar ca seminaristul:

– să înveţe a trăi în unire intimă şi familiaritate cu Tatăl, prin Fiul său Isus Cristos, în Duhul Sfânt (cf. OT 8);

– să se obişnuiască a-l găsi pe Cristos într-o comuniune familiară de rugăciune;

–să înveţe a deveni familiar, printr-o credinţă plină de iubire, cu cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, ca să-l poată transmite altora;

–să trăiască şi să se bucure când are ocazia să-l viziteze şi să-l adore pe Cristos prezent în sfânta Euharistie;

–să o iubească cu ardoare, după spiritul Bisericii, pe sfânta Fecioară Maria, Maica lui Cristos, care este asociată în mod deosebit în opera de răscumpărare36;

– să consulte cu plăcere documentele sfintei tradiţii, operele sfinţilor părinţi şi exemplele sfinţilor;

– să ştie să se analizeze şi să se judece pe sine, adică propria sa conştiinţă şi criteriile pe care le utilizează, cu intenţie dreaptă şi sinceră.

Art. 88 Viitori preoţi trebuie să se obişnuiască cu virtutea penitenţei, întrucât convertirea inimii pentru urmarea lui Cristos şi a spiritului evanghelic este necesară în fiecare zi, prin mijloacele comune: acte penitenţiale, participarea la spovada sacramentală deasă etc.

D. Formarea pastorală

Art. 89

§ 1. Motivaţi de caritatea pastorală, seminariştii trebuie să înveţe să perceapă cu promptitudine şi cu deschidere evoluţia societăţi umane, să interpreteze semnele tipurilor în lumina voinţei lui Dumnezeu (cf. PO 14).

§ 2. Candidaţii la sfânta Preoţie trebuie să fie conştienţi că perioada de pregătire, de aşteptare, de răbdare şi de maturizare treptată din Seminar, asceza riguroasă şi disciplina, viaţa de meditaţie şi de rugăciune, studiul îndelungat şi anevoios sunt momente care fac deja parte din activitatea pastorală.

Art. 90 Superiorii Seminarului, după aprecierea prudentă a episcopului, îi vor introduce pe studenţi în practica pastorală pe toată durata studiilor, fie în timpul anului de învăţământ, fie în perioada vacanţelor. Această iniţiere trebuie să fie bine gândită, metodică şi dirijată, progresivă, ţinându-se cont de vârsta seminariştilor, de nivelul lor de pregătire şi de circumstanţele locale.

Art. 91 Studenţii promovaţi în anul V vor fi trimişi în unele comunităţi pentru a desfăşura următoarele activităţi pastorale timp de un an:

– cateheza şi formarea animatorilor liturgici;

– pregătirea credincioşilor pentru primirea sacramentelor (Botez, prima sfântă Împărtăşanie, Mir, Căsătorie);

– animarea celebrărilor liturgice;

– activităţi sociale şi caritative.

Art. 92

§ 1. Împreună cu profesorul de teologie pastorală, ei au obligaţia să sesizeze:

        –elementele fundamentale ale oricărei acţiuni apostolice şi constructive a Bisericii, într-un mediu determinat;

        –simţul responsabilităţii întregului popor faţă de vestirea şi trăirea cuvântului lui Dumnezeu;

        –opţiunile teologice ce însufleţesc mediile cu care au intrat în contact;

        –momentele cele mai dificile în comunicarea mesajului lui Cristos;

        – locul pe care îl ocupă celebrarea sacramentelor şi, în special, a Euharistiei, în ansamblul activităţii pastorale.

§ 2. Aceste experienţe pastorale trebuie să fie urmate de o reflecţie în grup, dirijată de profesor, în cadrul căreia va avea loc o verificare a aptitudinilor pastorale, o confruntare între teologia pastorală studiată în Seminar şi realitatea eclezială existentă, o examinare a vocaţiei şi a fidelităţii faţă de darul lui Dumnezeu.

Art. 93 Dacă, după o examinare prudentă şi obiectivă, făcută cu sprijinul directorului spiritual, cineva ajunge la concluzia că nu are vocaţie sacerdotală sau, dacă a avut-o, a pierdut-o, are obligaţia ca, în cel mai scurt timp, să se retragă din Seminar şi să îmbrăţişeze o altă stare de viaţă, trăindu-şi în spirit evanghelic vocaţia creştină.

capitolul v

ORGANIZAREA VIEŢII COMUNITARE

Art. 94

§ 1. În Seminarul teologic romano-catolic din Iaşi, durata studiilor este de şase ani, în conformitate cu dispoziţiile date de Biserică. Studiile sunt împărţite în două etape:

– ciclul întâi (= filozofic), cu o durată de doi ani;

– ciclul doi (= teologic), cu o durată de patru ani.

§ 2. Pentru studenţii care provin din orice altă şcoală în afară de Seminarul mic, se impune urmarea unui an propedeutic de formare vocaţională.

Art. 95 Întreruperea studiilor pentru o perioadă determinată de timp poate fi acordată:

– dacă un candidat la sfânta Preoţie suferă de o boală gravă, iar episcopul competent îi aprobă revenirea după vindecare pe baza unei recomandări medicale sau a unei recomandări din partea rectorului;

– dacă cineva consideră că nu şi-a clarificat problema vocaţiei; pe baza propunerii rectorului şi a superiorilor seminarului, episcopul poate aproba ca un seminarist să-şi întrerupă studiile pentru un an sau doi şi să poată reveni în seminar. În această perioadă se recomandă ca el să rămână în cadrul diecezei, să se angajeze într-un serviciu, iar după trecerea timpului stabilit, să înştiinţeze dacă îşi continuă sau nu studiile în cadrul Seminarului.

Art. 96

§ 1. La disciplinele care au mai mult de două ore pe săptămână, studenţii vor susţine examene semestriale; la disciplinele cu două ore pe săptămână, studenţii vor susţine fie examen semestrial, fie anual, în funcţie de lecţiile predate şi în conformitate cu hotărârea Senatului; la disciplinele cu o singură oră pe săptămână, studenţii vor susţine colocvii.

§ 2. La sfârşitul fiecărui semestru, au loc sesiunile de examene, respectiv, în februarie şi iunie; colocviile vor fi susţinute înainte de începerea sesiunii.

§ 3. Examenele şi colocviile se susţin în faţa profesorului care a predat materia. Forma de examinare poate fi scrisă sau orală, sau profesorul poate folosi ambele forme la aceeaşi materie, făcând o singură medie.

§ 4. Notarea se face de la 10 la 1. Nota minimă de promovare este 5. Profesorii vor consemna personal rezultatele obţinute de student şi în Index lectionum.

§ 5. Repetarea anului este posibilă în cazuri excepţionale şi numai cu aprobarea episcopului propriu, după consultarea Senatului.

Art. 97 Pe parcursul anilor de studiu, seminaristul îşi va însuşi o formare culturală, filozofică şi teologică solidă. În acest scop:

a) va folosi timpul destinat studiului, asimilând temeinic toate materiile prevăzute în program, şi se va strădui să obţină rezultate cât mai bune;

b) va aprofunda cunoştinţele filozofice şi teologice prin lectură personală, atât în timpul anului academic, cât şi în timpul vacanţelor;

c) îşi va lărgi orizontul prin citirea presei religioase şi participarea la diferite cercuri teologice;

d) va folosi biblioteca Seminarului conform programului stabilit, având grijă să nu degradeze cărţile din dotare.

Art. 98 În Seminarul teologic romano-catolic din Iaşi, candidaţii la sfânta Preoţie:

a) beneficiază de gratuitatea învăţământului pe toată durata studiilor;

b) au cazarea şi masa asigurate în condiţiile prevăzute de superiorii Seminarului;

c) beneficiază de asistenţă medicală gratuită;

d) beneficiază de burse şi alte ajutoare materiale şi băneşti, conform normelor stabilite de superiorii Seminarului;

e) vor contribui cu taxa fixată de superiorii Seminarului, pentru acoperirea parţială a cheltuielilor de întreţinere.

Art. 99

§ 1. Relaţiile dintre seminarişti trebuie să fie caracterizate de stimă, respect, încredere, altruism, colegialitate, abnegaţie şi slujire, căutând să dea exemplu bun tuturor confraţilor.

§ 2. În cazul în care cineva nu are o comportare corespunzătoare, i se va atrage atenţia în spirit fratern, iar dacă este vorba de abateri mai grave de la Regulamentul Seminarului, seminariştii vor aduce acest lucru la cunoştinţa superiorilor.

Art. 100 Seminariştii trebuie să fundamenteze relaţiile lor cu superiorii şi profesorii Seminarului pe dragostea în Cristos, încredere, respect, acceptând eventualele atenţionări şi observaţii, convinşi fiind că li se vrea binele.

Art. 101 Seminarişti nu vor umbla după favoruri, înlesniri, excepţii de tot felul, ci vor căuta să se integreze în normele şi disciplina vieţii seminariale.

Art. 102. Seminariştii vor arăta întotdeauna stimă şi respect faţă de personalul administrativ şi auxiliar al Seminarului:

a) vor evita criticile, nemulţumirile sau pretenţiile faţă de aceste persoane şi faţă de activitatea lor; dacă au ceva de remarcat în această privinţă, se vor adresa părintelui rector;

b) nu vor intra în locurile de muncă şi nici în locuinţele acestor persoane.

Art. 103.

§ 1. Seminariştii trebuie să păstreze şi să folosească cu grijă bunurile din inventarul Seminarului. Când constată o eventuală defecţiune, vor încerca să o remedieze cât mai urgent sau îi vor înştiinţa pe cei care răspund de sectorul respectiv. În caz de defecţiuni mai mari, îl vor înştiinţa pe părintele rector.

§ 2. Când cineva a făcut o pagubă sau stricăciune privind bunurile materiale ale Seminarului, va aduce acest lucru la cunoştinţa părintelui prefect.

§ 3. Cărţile din biblioteca Seminarului vor fi păstrate cu o grijă deosebită şi nu vor fi scoase afară decât cu aprobarea specială a părintelui rector.

Art. 104

§ 1. Seminariştii trebuie să se obişnuiască să desfăşoare şi anumite munci fizice în folosul comunităţii.

§ 2. Seminariştii de serviciu vor întreţine permanent curăţenia şi ordinea în sectoarele încredinţate lor: capelă, săli de curs, sala presei, bibliotecă, sala de recreaţie, holuri şi în jurul casei; fiecare seminarist va face ordine în propriul dulap şi noptieră, îşi va aranja patul şi va face curăţenie în cadrul orarului prevăzut de Regulament.

§ 3. În fiecare duminică dimineaţa, se va duce lenjeria la spălat. La spălătoria Seminarului nu se vor da la spălat sacouri, pantaloni, flanele.

§ 4. Îngrijirea părului are loc la frizeria Seminarului, în cadrul programului stabilit.

Art. 105

§ 1. În Seminar se va respecta cu sfinţenie tăcerea în timpul exerciţiilor spirituale şi în zilele de reculegere.

§ 2. Seminariştii vor păstra cu mare fidelitate tăcerea sacră (silentium canonicum), care durează de la rugăciunea de seară până la micul dejun.

§ 3. Seminariştii vor respecta cu multă grijă liniştea şi tăcerea în sălile de studiu, în bibliotecă, dormitoare, pe coridoare şi în apropierea capelei.

Art. 106 Pentru ca viaţa comună din Seminar să se desfăşoare normal, este nevoie absolută de un program bine structurat:

a) Programul zilnic:

600 Deşteptarea

630 Rugăciunea de dimineaţă, Laudele

645 Sfânta Liturghie

720 Meditaţia

745 Micul dejun

800 Timp pentru curăţenie şi ordine

815 Cursuri

1245 Vizita la preasfântul Sacrament, Ora medie

1300 Prânz

1330 Recreaţie

1430 Timp de studiu

1630 Recreaţie

1700 Timp de studiu

1900 Rozariul

1930 Cina

1950 Vizita la preasfântul Sacrament

2000 Recreaţie; program TV

2030 Timp de studiu

2100 Lectura spirituală

2130 Rugăciunea de seară, Completoriul

2200 Stingerea

b) Sâmbăta

600 Deşteptarea

630 Rugăciunea de dimineaţă, Laudele

645 Sfânta Liturghie

720 Meditaţia

745 Micul dejun

800 Timp pentru curăţenie şi ordine

815 Cursuri, timp de studiu

1245 Vizita la preasfântul Sacrament, Ora medie

1300 Prânz

1345 Program administrativ

1645 Lectură spirituală

1700 Timp de studiu

1900 Rozariul

1930 Cina

1950 Vizita la preasfântul Sacrament

2000 Program TV; studiu

2200 Rugăciunea de seară

2230 Stingerea

c) În duminici şi sărbători

630 Deşteptarea

700 Rugăciunea de dimineaţă, Laudele

730 Micul dejun

745 Timp pentru curăţenie şi ordine

815 Cor

900 Lectură spirituală personală

945 Pregătirea pentru sfânta Liturghie

1000 Sfânta Liturghie comunitară solemnă

1200 Audiţie muzicală; studiu

1245 Vizita la preasfântul Sacrament, Ora medie

1300 Prânz

1400 Plecarea la plimbare

1700 Sosirea de la plimbare

1730 Timp de studiu

1830 Adoraţia euharistică; Rozariul

1930 Cina

1950 Vizita la preasfântul Sacrament

2000 Program TV; studiu

2130 Rugăciunea de seară

2200 Stingerea

d) Miercurea, când este posibil, între orele 1400 – 1600 este plimbare. De la ora 1700 începe studiul.

Vinerea între 1630 şi 1930 se desfăşoară un program spiritual individual, în cadrul căruia au loc şi spovezile (se recomandă spovada cel puţin o dată la două săptămâni).

În prima duminică din lună, o parte dintre seminarişti participă la sfânta Liturghie solemnă de la cate-drală, la ora 1100. În ziua respectivă, între orele 1330 şi 1930 programul se va desfăşura astfel:

1330 Recreaţie; odihnă

1500 Pregătirea pentru adoraţie

1530 Adoraţie prelungită

1900 Binecuvântarea cu preasfântul Sacrament.

În zilele de lucru, vecernia, atunci când are loc, începe la ora 1845.

Art. 107

§ 1. Absenţa de la programul comun se face numai cu încuviinţarea părintelui prefect şi pentru motive serioase.

§ 2. Orice întârziere de la program se va aduce la cunoştinţa superiorului în drept.

§ 3. Orice program începe şi se termină în comun.

§ 4. În recreaţie, toţi seminariştii vor părăsi sala de curs şi vor ieşi la mişcare în aer liber. Excepţii se admit numai atunci când vremea este nefavorabilă. În recreaţie se vor deschide ferestrele, indiferent de anotimp.

§ 5. Timpul liber şi recreaţiile se vor petrece numai în comun, şi nu izolat de restul comunităţii. Atunci când vremea este neprielnică pentru mişcare, se pot practica diferite jocuri în sala de recreaţie.

§ 6. Sunt oprite cu desăvârşire jocurile de noroc.

Art. 108

§ 1. Se vor folosi numai aparatele de radio, de televiziune şi casetofoanele care aparţin Seminarului, în locurile destinate special pentru aceasta, în comun şi numai cu permisiunea părintelui prefect.

§ 2. Seminariştii vor participa numai la acele emisiuni care le sunt într-adevăr folositoare şi nu prezintă nici un pericol pentru viaţa spirituală şi pentru vocaţia lor.

Art. 109 În timpul zilei se poate intra în dormitor numai atunci când cineva are permisiunea de a ieşi în oraş, când se merge la plimbare şi la muncă şi când este program de muncă şi de curăţenie.

Art. 110 În sala de mese se intră numai la orele prevăzute pentru masa comună şi gustare. Cei care sunt bolnavi, pot intra în sufragerie în recreaţia mare dintre ore, după ce, la început, l-au anunţat pe părintele prefect.

Art. 111 Toate alimentele şi băuturile primite sau aduse de acasă se păstrează numai în sufragerie, în locurile prevăzute special pentru aceasta, şi se consumă cu ceilalţi colegi în timpul programului comun de masă.

Art. 112 Pentru toţi seminariştii fumatul este strict interzis.

Art. 113 Seminariştii vor păstra cu mare grijă regula tactus.

Art. 114 În afara vacanţelor, seminariştii pot merge acasă, în familie, numai în următoarele cazuri:

– decesul uneia dintre rudele apropiate: părinţi, fraţi, surori, bunici;

– căsătoria fraţilor şi surorilor;

–cazuri speciale: eliberare de cărţi de identitate, testament etc.

Art. 115.

§ 1. Pentru a putea pleca din localitate, seminaristul trebuie să aibă permisiunea părintelui rector.

§ 2. În cazuri extraordinare, sau pentru o perioadă mai îndelungată, se va cere aprobarea episcopului.

§ 3. Orice permisiune obţinută, care presupune sau cere lipsa de la programul în comun, va fi adusă la cunoştinţa părintelui prefect.

Art. 116 Seminaristul se va întoarce la Seminar la timpul fixat de cel de la care a obţinut permisiunea.

Art. 117

§ 1. Seminariştii pot primi vizita părinţilor, a rudelor, a cunoscuţilor şi a prietenilor, dar numai în parloar. Vizitatorii nu pot fi primiţi în timpul orelor de curs, în timpul programului spiritual, în timpul mesei, seara după ora 2030. Se recomandă insistent ca timpul vizitelor să fie scurt, cu excepţia vizitelor făcute de părinţi.

§ 2. Oaspeţii pot fi conduşi să viziteze numai capela.

§ 3. Este interzis a se primi vizitatori fără a-l anunţa, în prealabil, pe părintele prefect.

§ 4. Părinţii sau rudele seminariştilor nu pot beneficia de cazare sau masă la Seminar decât în mod cu totul excepţional

§ 5. Nu este permisă însoţirea vizitatorilor în afara Seminarului decât în cazuri deosebite şi cu aprobare.

Art. 118

§ 1. Seminariştii pot merge în oraş numai pentru motive serioase, însoţiţi de un coleg şi cu permisiunea părintelui prefect. Cel care a dat aprobarea pentru ieşirea în oraş fixează şi însoţitorul. Seminariştii care au obţinut permisiunea să iasă în oraş sunt datori să nu întârzie de la programul comun. Ei vor putea merge numai la locurile pentru care au obţinut aprobarea.

§ 2. Plecarea la plimbarea de duminică se face în comun; la fel şi întoarcerea. Seminariştii unei clase, de acord cu magistrul, se împart în mai multe grupe şi merg cu toţii în aceeaşi direcţie. Fiecare clasă îşi alege singură direcţia. Prefectul, sau în lipsa lui, magistrul general, asistă la plecarea seminariştilor la plimbare.

§ 3. Cu prilejul plimbărilor se pot face vizite la muzee, case memoriale, biserici sau alte obiective turistice.

§ 4. Este interzisă intrarea în restaurante, baruri, bufete, cofetării, ştranduri, stadioane, magazine, cinematografe şi alte locuri de distracţie.

§ 5. Pe stradă şi în orice împrejurare, seminariştii vor fi modeşti, cuviincioşi şi vor da pildă bună tuturor.

Art. 119

§ 1. Seminariştii vor avea grijă de propria sănătate şi vor respecta cu stricteţe regulile de igienă.

§ 2. Seminarul are infirmieri aleşi dintre studenţi, care pot acorda, în cazuri uşoare, îngrijiri prescrise de medic.

§ 3. Infirmierii răspund de medicamentele primite, pe care le vor păstra într-un dulap special, închis cu cheie. Tot ei răspund de ordinea şi curăţenia din infirmerie şi vor păstra cu grijă normele igienice.

§ 4. Seminaristul care se simte într-adevăr bolnav se va prezenta la infirmier. Acesta, după ce îl anunţă pe părintele prefect şi primeşte avizul necesar, îl poate interna în infirmerie. Cei care solicită îngrijiri sau tratamente speciale din partea infirmierului pot beneficia de acestea numai după ce primesc permisiunea părintelui prefect.

§ 5. Seminariştii internaţi în infirmerie pot fi vizitaţi de către colegi, dar numai în recreaţie şi pentru scurt timp.

§ 6. Celor internaţi în infirmerie li se recomandă să primească în fiecare zi sfânta Împărtăşanie. Ei vor anunţa în prealabil această dorinţă.

§ 7. Internarea în spital sau în clinici speciale se face cu aprobarea părintelui prefect şi în urma indicaţiilor stricte ale medicului. Se recomandă ca tratamentele care nu sunt urgente să fie făcute în timpul vacanţelor.

§ 8. În policlinică sau în spital, seminariştii trebuie să aibă o comportare serioasă şi exemplară. Ei vor avea grijă să îndeplinească în particular, în funcţie de împrejurări, practicile de pietate.

§ 9. Cei din spital se recomandă să fie vizitaţi de unii dintre colegii lor.

Art. 120

§ 1. Corespondenţa cu părinţii este o datorie filială. În celelalte cazuri, să se păstreze măsura.

§ 2. E necesar ca întotdeauna corespondenţa să fie scrisă corect ca exprimare, conţinut şi caligrafie.

§ 3. Nimeni nu are voie să expedieze scrisori, telegrame etc., nici prin poştă, nici prin intermediul altei persoane, fără permisiunea părintelui prefect.

§ 4. Corespondenţa este prezentată părintelui prefect de către curierul Seminarului.

§ 5. Corespondenţa prin email este permisă cu aprobarea părintelui prefect şi va fi supusă verificării acestuia.

Art. 121

§ 1. Seminariştii au acces la telefonul Seminarului numai în timpul recreaţiilor şi numai după ce l-au înştiinţat pe părintele prefect.

§ 2. Ei pot folosi telefonul cu circuit interior din Seminar în cazurile necesare, fără a înştiinţa pe cineva.

§ 3. Seminariştilor le sunt interzise posedarea şi folosirea telefoanelor mobile.

Art. 122

§ 1. Îmbrăcămintea seminaristului trebuie să fie modestă şi curată. Începând cu anul III, seminariştii vor îmbrăca reverenda. Purtarea acestei haine se recomandă în zilele de duminică şi sărbătoare, cu prilejul unor festivităţi şi la examene. În celelalte zile, ei vor purta costumul civil.

§ 2. Seminariştii care sunt clerici (adică după primirea diaconatului) pot purta şi clergyman.

§ 3. Seminariştii sunt îndemnaţi să poarte şi în timpul vacanţei costumul, la biserică şi pe stradă, indiferent de starea vremii.

§ 4. Seminariştii vor păstra părul scurt, modest şi ordonat.

Art. 123 Seminariştii îşi petrec vacanţa de Crăciun, de Paşti şi de vară acasă, în familie. Totuşi, când superiorii Seminarului cred că este necesar, seminariştii, împărţiţi în grupe, vor îndeplini diferite munci în cadrul Seminarului pe timpul vacanţei. Îndată ce sosesc acasă, seminariştii se vor prezenta la parohul propriu.

Art. 124 În timpul vacanţelor, seminariştii au datoria:

a)să se comporte în spirit de caritate şi cu respect faţă de cei din propria familie, faţă de membrii comunităţii parohiale şi faţă de toţi oamenii şi să dea un exemplu bun tuturor;

b)să-i ajute pe părinţi la diferite munci şi să nu le pretindă cheltuieli exagerate şi nefolositoare, nici bani pentru cheltuieli costisitoare;

c)să fie dispuşi a îndeplini cu bucurie eventualele servicii cerute de la ei de către părintele paroh;

d)să nu părăsească niciodată teritoriul parohiei fără a-l înştiinţa pe părintele paroh;

e)să consacre zilnic timp suficient pentru meditaţie, pentru lecturi folositoare şi pentru studiu;

f)să evite cu multă grijă companiile şi distracţiile ce nu sunt recomandate şi care pot deveni periculoase pentru vocaţia lor;

g)să participe zilnic la sfânta Liturghie şi să îndeplinească programul spiritual specific seminariştilor.

capitolul vi

RECOMPENSE ŞI SANCŢIUNI

Art. 125. Seminaristul poate fi recompensat pentru rezultatele deosebite obţinute la învăţătură, pentru participarea activă la diferite munci desfăşurate spre binele comunităţii, precum şi pentru comportare exemplară prin:

– evidenţieri la nivelul anului de studiu;

– premii anuale sau ocazionale;

– burse.

Art. 126

§ 1. Pentru neîndeplinirea obligaţiilor seminariale şi pentru încălcarea normelor disciplinare, seminaristului i se aplică următoarele sancţiuni în raport cu gravitatea abaterilor săvârşite:

a) atenţionare;

b) micşorarea notei la purtare;

c) avertisment scris;

d) exmatriculare.

§ 2. Atât la atenţionare, cât şi la avertisment se va indica motivul intervenţiei disciplinare.

§ 3. Atenţionarea se hotărăşte şi se aplică de către rector sau de către prefect seminaristului care nu-şi îndeplineşte obligaţiile în mod conştiincios sau în cazul când săvârşeşte abateri de la Regulament.

§ 4. Micşorarea notei la purtare se aplică seminaristului care încalcă normele disciplinare ale Regulamentului după ce a primit atenţionarea din partea rectorului sau a prefectului. Nota la purtare se scade în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite. Dacă greşeala comisă este mai mare, se scade nota la purtare şi fără să fi avut loc atenţionarea.

§ 5. Avertismentul scris se hotărăşte şi se aplică de către părintele rector sau de către părintele prefect seminaristului care repetă faptele pentru care a fost atenţionat sau pentru care i s-a scăzut nota la purtare, sau comite abateri grave de la disciplina seminarială.

Art. 127 Exmatricularea se hotărăşte de către părintele rector, după consultarea episcopului propriu al studentului, şi se aplică în cazul în care seminaristul:

a) obţine rezultate negative la învăţătură:

1. rămâne corigent la trei materii într-un semestru;

2.nu obţine la examenul de corigenţă cel puţin nota 6 (şase);

3.în primii doi ani de studiu rămâne corigent la o materie sau două şi la celelalte materii principale obţine numai medii mici, indiferent dacă motivul acestor rezultate slabe este incapacitatea intelectuală a seminaristului sau lipsa lui de interes pentru studiu.

b)nu respectă Regulamentul şi nu-şi îndeplineşte obligaţiile de seminarist după ce a primit două avertismente;

c)caută legături de prietenie cu persoane feminine, fie în timpul anului de învăţământ, fie în vacanţe, după un singur avertisment;

d)pleacă din Seminar fără învoire, după un singur avertisment; dacă acest lucru are loc după rugăciunea de seară sau dacă pleacă în afara localităţii, este eliminat;

e)intră în localuri sau introduce băuturi alcoolice în Seminar, după un singur avertisment; dacă s-a îmbătat, este eliminat imediat;

f)în caz de delict împotriva credinţei sau a castităţii şi în caz de scandal public, este eliminat imediat;

g)provoacă certuri şi neînţelegeri în rândul colegilor, îi îndeamnă pe alţii la nesupunere faţă de Regulament şi dispoziţiile superiorilor, critică Regulamentul în mod distructiv după două avertismente;

h)se îmbolnăveşte grav, fie fizic, fie psihic, fără şanse de a se vindeca, aşa încât va fi imposibil să îndeplinească obligaţiile sacerdotale.

Art. 128. Seminariştii care părăsesc Seminarul dintr-un motiv sau altul sunt rugaţi să fie mereu recunoscători pentru educaţia primită şi s-o considere ca pe un sprijin real pentru trăirea vocaţiei lor creştine.

Art. 129. Seminariştii care se retrag temporar pentru motive bine întemeiate, în cazul în care superiorii Seminarului sunt de acord, au posibilitatea să revină.

Art. 130 Prezentul Regulament, după ce a fost adoptat în şedinţa Senatului din 24.01.1997 şi aprobat de episcopul Diecezei de Iaşi, la data de 26.01.1997, a fost revizuit în şedinţa Senatului din 19.11.2004 şi aprobat de episcopul Diecezei de Iaşi la 26.11.2004.

Art. 131 Orice modificare a prezentului Regulament este de competenţa Senatului Institutului cu aprobarea episcopului Diecezei de Iaşi.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.