Categorii

Redeschiderea dificilă a bisericilor catolice în Rusia

Pentru o biserică restituită în Rusia catolicilor din Rjazan, alte biserici continuă să fie negate ca aceea din Kirov, unde parohul chiar a început o grevă a foamei. De fapt, se împlinesc în acest an 2018 aniversările a un sfert de secol de când, în 1993, Biserica catolică din Rusia a reuşit să obţină restituirea formală a primelor biserici din partea autorităţilor competente. În acel an a fost aprobat statutul parohiilor „Sfânta Ecaterina” la Sankt Petersburg, cea mai importantă şi prestigioasă, cea a „Sfântului Rozariu” la Vladimir, centrul al „Inelului de aur” al vechilor oraşe ruseşti, şi cea a „Sfântului Ludovic al francezilor” la Moscova, singura rămasă deschisă tot timpul sub comunism împreună cu biserica geamănă „Sfânta Fecioară Maria de Lourdes” la Leningrad. Acestea din urmă erau cele două biserici „diplomatice” franceze şi activitatea lor folosea pentru a demonstra libertatea de cult în URSS, chiar dacă erau strict controlate de KGB.

Biserica „Sfântul Ludovic” a fost restituită guvernului francez (nu arhiepiscopului catolic, monseniorul Kondrusiewicz), şi în ea astăzi sunt găzduite comunităţile catolice de diferită exprimare lingvistică (în afară de francezi, sunt celebrări în engleză, italiană, hispano-portugheză, coreeană, filipineză). De altfel, una dintre Liturghiile duminicale este încredinţată parohului bisericii ruseşti „Sfinţii Petru şi Paul”, principala biserică catolică din Moscova care se înalţă la 200 de metri de „Sfântul Ludovic”, dar care încă n-a fost restituită. Recent se pare că se deschid breşe pentru restituirea parţială, dacă nu a adevăratului edificiu ecleziastic, cel puţin a unuia dintre edificiile subsidiare. De fapt, lângă biserică erau şcoli şi opere caritative foarte importante, ca acelea animate de medicul german J. F. Haass, „sfântul doctor” de la începutul secolului al XIX-lea a cărui cauză de beatificare, îngrijită de curiile din Moscova şi Köln, pare că ajunge la bun sfârşit.

Celelalte biserici catolice ruseşti au fost „recucerite” în anii 1990 de credincioşi împreună cu misionarii care veneau din diferite ţări, în unele cazuri cu acţiuni chiar răsunătoare ca în 1994, când seminariştii şi credincioşii conduşi de rectorul mons. Bernardo Antonini „au dărâmat” zidul catedralei „Neprihănita Zămislire” din Moscova, obţinând în sfârşit restituirea ei. Astăzi este cea mai solemnă dintre bisericile latine ruseşti şi sediu al arhiepiscopului „Născătoarei de Dumnezeu” la Moscova, monseniorul Paolo Pezzi.

Tocmai monseniorul Pezzi a avut bucuria de a reconsacra o biserică la 16 aprilie la Rjazan (în fotografie), un oraş la puţin peste 200 de kilometri de Moscova, a cărei restituire a fost urmărită cu mare tenacitate de parohul slovac pr. Josif Gunchaga, venit în Rusia în 1991. Biserica este dedicată „Neprihănitei Zămisliri” şi a fost închisă în 1935, găzduind apoi un liceu artistic; acum va trebui reconstruită în întregime, însă micul grup de credincioşi (puţin peste o sută) va putea în sfârşit să se adune pentru rugăciune, fără a căuta aranjări de ocazie.

Nu tot aşa de norocos, până acum, este parohul comunităţii catolice din Kirov, un oraş în nordul Rusiei europene care a luat numele vestitului revoluţionar ucis de Stalin (înainte se numea Vjatka), atunci când a început perioada „marii terori”. De 17 ani pr. Grigorij Zvolinskij încearcă în toate modurile să obţină restituirea edificiului dedicat „Preasfintei Inimi a lui Isus”, construit în 1903 de polonezii exilaţi sub Alexandru al III-lea. După repetate refuzuri, pr. Grigorij a decis să înceapă o perioadă de post şi rugăciune continuă de 30 de zile pentru restituirea bisericii.

Închiderea a avut loc chiar în timpul purificărilor etnice staliniste, iar catolicii au fost acuzaţi de spionaj şi trădare, şi astăzi nu se ştie unde au fost îngropaţi după împuşcare. Biserica a fost folosită direct de KGB ca staţie de bruiere a radiourilor străine, cu antene speciale instalate în locul crucilor de unde se răspândea aşa-numitul „zgomot alb”, transmisiunile anti-transmisie. După comunism, în ea a fost deschisă o sală de concerte pentru orgă şi muzică de cameră, permiţând catolicilor să celebreze Liturghia plătind o chirie de o oră, numai în marile sărbători. Repetatelor cereri de restituire completă s-a opus mereu un refuz categoric, ultima dată la 5 aprilie. Motivaţia refuzului este paradoxală: de vreme ce în edificiu au fost construite alte încăperi, biserica trebuie să fie păstrată de Supraintendenţă ca bun artistic şi nu poate fi folosită de catolici, care ar trebui să elimine adăugirile inutile.

Ca răspuns la această repetată luare în râs, parohul împreună cu credincioşii au decis o lună de post cu pâine şi apă, adoraţie şi rozariu: cele 5 refuzuri oficiale sunt considerate de catolicii din Kirov ca 5 plăgi pe trupul martirizat al lui Cristos suferind. Pr. Grigorij a îndurat deja furturi, agresiuni şi ameninţări cu moartea, aşa încât s-a pus în jurul casei sale un zid înalt cu cameră de supraveghere şi trei câini. În mica sală pe care acum o foloseşte el celebrează zilnic Liturghia, cu micul său popor constitutiv din descendenţi ai exilaţilor polonezi, ai prizonierilor germani şi ai africanilor care provin din ţări prietene ale Uniunii Sovietice în anii războiului rece. Forţa rugăciunii poate să facă minuni, şi în timpuri de control auster al domniei lui Putin, ţarul ortodox.

De Vladimir Rozanskij

După http://www.asianews.it, 28 aprilie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.