Categorii

PS Petru Gherghel: Scrisoarea pastorală de Crăciun 2017: Crăciunul, Naşterea Domnului nostru Isus Cristos

Domnul nostru Isus Cristos s-a făcut sărac, pentru ca, prin el, noi toţi să ne îmbogăţim. (cf. 2Cor 8,9)

Sfinţiile Voastre, dragi fraţi şi surori, iubiţi credincioşi,

Întreaga Biserică se îndreaptă cu mare bucurie şi încredere spre trăirea şi celebrarea celei mai frumoase şi aşteptate sărbători creştine: Crăciunul sau Naşterea Domnului nostru Isus Cristos, a celui care vine să ne viziteze şi să ne ofere toată iubirea sa, tot darul său, vine să îmbrace condiţia noastră umană, sărăcia noastră, pentru a o transforma în cale de trăire a evangheliei şi de îmbogăţire sufletească.

Cât de frumos şi de clar ne prezintă apostolul Paul, în Scrisoarea a doua către Corinteni, acest mare adevăr al credinţei, explicând în câteva cuvinte ce s-a petrecut şi ce se întâmplă atunci când sărbătorim Crăciunul sau Naşterea după trup a Fiului lui Dumnezeu! Un gest greu de înţeles pentru cei care n-au credinţă, dar un mare semn de bucurie şi speranţă pentru cei care cred: Dumnezeu Tatăl, în marea sa bunătate, îl trimite pe Fiul său pe pământ să se facă asemenea cu noi, în afară de păcat, pentru ca astfel toţi cei care cred în el să se învrednicească de cea mai mare demnitate, aceea de fii ai Tatălui, îmbogăţindu-se cu darul vieţii veşnice.

Sfântul apostol şi evanghelist Ioan ne asigură de acest minunat mister când spune: Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el (In 3,16-17). Cu alte cuvinte, Dumnezeu, bogat fiind în milostivire, îl trimite pe Fiul său din slava cerească pentru a se face asemenea oamenilor, devenind sărac şi umil, ca astfel să ne ofere nouă darul celei mai mari demnităţi, aceea de a deveni fiii săi cu drept la o moştenire veşnică. El se face sărac pentru ca noi să ne îmbogăţim. Când sărbătorim Crăciunul, celebrăm acest schimb de daruri. Noi, cei săraci, devenim bogaţi prin Isus care se face om, ca şi noi să putem deveni fiii predilecţi ai lui Dumnezeu.

Apostolul Paul, moştenind această învăţătură sfântă, ne cheamă, chiar în aceste zile, să nu uităm că la Crăciun celebrăm cel mai impresionant mister al credinţei: Căci voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi (2Cor 8,9).

Ne bucurăm că Sfântul Părinte papa Francisc, cu harul şi inspiraţia sa, ne invită să înţelegem ce a însemnat sărăcia lui Isus, care renunţă la toate pentru a ne îmbogăţi pe noi, iar astfel noi, la rândul nostru, să-i ajutăm pe cei săraci să crească în curaj, în îmbrăţişarea încercărilor şi a sărăciei, pentru a trăi din plin credinţa, care este dar primit în mod gratuit, pentru a oferi şi altora posibilitatea să-l preţuiască şi să trăiască însăşi esenţa evangheliei.

În mesajul său adresat lumii chiar în preajma sărbătorii lui Cristos, regele sufletelor noastre, şi la începutul timpului de aşteptare a naşterii Mântuitorului, timpul binecuvântat al Adventului, Sfântul Părinte a cerut să fie celebrată în fiecare an Ziua Mondială a Săracilor, ca un dar pentru fiecare dintre noi, pentru a înţelege cu adevărat misterul sărăciei sale, de ce şi cum a ales el să se facă sărac, să se apropie de cei săraci, pentru a face vie evanghelia sa şi a pătrunde în adevărul său cel mai profund, pentru a ne îmbogăţi pe noi şi a oferi tuturor, mai ales celor săraci, bogăţia iubirii sale.

Papa încheie mesajul său pentru Ziua Mondială a Săracilor cu un îndemn impresionant, făcându-ne să descoperim misterul dăruirii Mântuitorului, când din bogat s-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia lui să ne îmbogăţim, iar astfel să ştim să facem ceea ce a făcut el, îmbrăţişând şi noi spiritul sărăciei prin care să dăruim şi celorlalţi, mai ales celor săraci, acelaşi spirit şi acelaşi dar, ca şi ei să simtă bogăţia iubirii noastre.

În contextul marii sărbători a Crăciunului, a Naşterii Domnului într-o iesle săracă, înţelegem cel mai bine că a fi sărac nu este un destin împovărător, că săracii nu sunt o problemă, sărăcia nu e un blestem, ci ea este şi reprezintă o resursă, o comoară din care trebuie să luăm pentru a primi şi pentru a trăi esenţa evangheliei.

La naşterea sa în sărăcie şi la moartea sa pe cruce, despuiat de tot ce avea, Isus ne-a arătat că drumul său pe pământ a fost o dăruire profundă cu care ne-a iubit şi îi iubeşte pe toţi, mai ales pe cei săraci, pentru a-i îmbogăţi şi a-i face părtaşi de toată iubirea sa. Se confirmă ceea ce dorea Isus să spună în „carta fericirilor” şi în predica de pe munte celor care-l caută pe el: Fericiţi sunt cei săraci în duh, căci a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi cei săraci, căci ei se vor îmbogăţi de vederea feţei sale.

Stând în jurul altarului, în noaptea Naşterii şi în zilele Crăciunului, şi privind la pruncul sărac din ieslea Betleemului, vom avea posibilitatea să ascultăm din nou cântarea îngerilor: Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă, dar şi cântările şi colindele tradiţionale, pline de farmecul bucuriei adevărate, cântări, ce ne vorbesc aşa de frumos despre misterul iubirii lui Dumnezeu făcut om pentru noi toţi.

Aceste colinde şi cântări ne ajută să nu uităm că el, bogat fiind, s-a făcut sărac, iar prin sărăcia lui ne-a umplut de bogăţiile sale. Dacă el ne-a iubit şi s-a dăruit pentru noi, şi noi suntem datori să ne arătăm iubirea faţă de alţii, mai ales faţă de cei ce sunt în suferinţă şi săraci, aşa cum el însuşi ne-a lăsat ca un testament sfânt, după cum notează evanghelistul Ioan: Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii! Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii (In 13,34-35).

În atmosfera acestei mari sărbători a iubirii Fiului lui Dumnezeu făcut om, vă transmit, împreună cu PS Aurel şi cu toţi colaboratorii noştri, Crăciun fericit! Sărbători frumoase: La mulţi ani!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.