Categorii

PS Petru Gherghel: Scrisoare pastorală: La începutul verii, la începutul vacanţei

Veniţi şi odihniţi-vă puţin! (Mc 6,31)

În cartea lui Qohelet întâlnim una dintre paginile cele mai realiste şi impresionante despre realitatea vieţii omului pe pământ: Dumnezeu a fixat un timp pentru toate (cf. Qoh 3,1-8), iar el ne cere, spre sănătatea noastră trupească şi spirituală, să ştim să alternăm şi să folosim activităţile intense ale muncii cu momentele de odihnă şi de refacere a puterilor. În Sfânta Scriptură nu citim nicăieri că timpul ar fi fost fixat în întregime doar pentru muncă, trudă şi sudoare până la extenuare. Dumnezeu însuşi, cu repausul pe care şi l-a luat după cele şase zile ale creaţiei (cf. Ex 31,13-17), ne dă un exemplu clar pentru a înţelege că nu trebuie să uităm să ne programăm un timp şi pentru odihnă.

Este semnificativ faptul că despre lene nu găsim cuvinte de laudă nici în Sfânta Scriptură, nici în normele dintre oameni. Ei nu i-a fost fixat niciun timp. La fel de adevărat este că nici muncii fără măsură ori activismului exagerat nu i se poate aduce vreun elogiu, căci, e bine ştiut, munca e menită să-i confere omului demnitate şi libertate, să-l îmbucure şi să-l facă fericit, nu să-l conducă la înrobire sau înstrăinare de el însuşi.

În această logică, trebuie să existe spaţiu destinat vacanţelor şi concediilor. Munca prestată pe parcursul celorlalte luni ale anului – fie în plan intelectual, fie în cel fizic, în mediul şcolar sau în cel al diverselor întreprinderi şi fabrici – îşi merită răsplata, care constă nu atât într-o suplimentară remunerare, cât mai ales într-un binemeritat repaus. Găsim în cuvintele lui Isus o declaraţie îmbucurătoare îndreptată către harnicii săi ucenici, proaspăt întorşi din misiunea de evanghelizare: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!” (Mc 6,31).

Această invitaţie cordială ne este adresată şi nouă, cei care credem în el: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, la un timp personal, în care să vă deconectaţi de muncile cotidiene, de rutina apăsătoare şi istovitoare a activităţilor proprii!” Ea vine din partea lui Isus, maestrul divin care singur ne poate învăţa arta de a trăi sănătos, în îmbinarea armonioasă a muncii cu repausul. Ne luăm timp pentru revederi frumoase, pe care, departe fiind de familie şi de cei dragi, le aşteptăm luni în şir cu nerăbdare.

Ne propunem să „evadăm” în natură pentru a descoperi frumuseţea creaţiei, aşa cum a conceput-o şi a lăsat-o Dumnezeu. Sau ne găsim timp pentru vizitarea unor locuri înălţătoare, de pelerinaj, spre edificarea noastră lăuntrică şi refacerea energiilor noastre spirituale. Ne detaşăm de ritmul vieţii noastre obişnuite, fără însă a ne detaşa de cel care ne face invitaţia caldă şi îmbucurătoare: „Veniţi deoparte să vă odihniţi puţin!” Când Isus le-a adresat ucenicilor aceste cuvinte, el i-a invitat să experimenteze o altă formă de întâlnire cu el; le-a dat şansa unui alt tip de familiaritate cu persoana lui.

„Vacanţă” este un cuvânt atât de mult iubit şi folosit de toţi: copii, tineri, adulţi; iar odihna, o fericită ocazie de refacere a forţelor trupeşti şi spirituale. Deseori se uită însă că această ocazie este mai ales o formă de reîntâlnire cu Domnul, cu Dumnezeu, cu cel care a „iniţiat” şi a intercalat în succesiunea zilelor ziua Domnului ca pe o zi de libertate şi de odihnă în favoarea omului. Se ignoră, aşadar, faptul că vacanţa/concediul poate fi un prilej de a sta deoparte cu cel care binecuvântează munca mâinilor harnice şi clipele de relaxare sufletească. Se pierde din vedere că suprapunerea vacanţei cu concediul poate fi valorificată ca un timp de comuniune intensă a părinţilor cu copiii, în vederea simţirii unităţii familiei.

Oamenii timpului nostru, tot mai absorbiţi de problemele muncii, resimt necesitatea şi dreptul de a ieşi din acest angrenaj pentru a-şi reface forţele. Fiecare în particular are nevoie să simtă că Dumnezeu l-a creat nu numai pentru muncă, ci şi pentru mângâierea pe care o oferă clipele de odihnă, în ele însele, şi în acelaşi timp ca precursoare ale acelei odihne care ne este rezervată în viaţa de după moarte.

Sfânta Scriptură, locul şi sursa adevăratei noastre înţelepciuni, ne lasă să descoperim în mai multe locuri legătura strânsă dintre odihnă şi Dumnezeu. Această asociere vine să întărească în noi convingerea că timpul dedicat odihnei îşi găseşte finalitatea deplină abia atunci când acesta îl implică şi pe Dumnezeu. Astfel, citim: „Numai în Dumnezeu îşi află odihna sufletul meu, de la el îmi vine mântuirea” (Ps 62,2); sau: „Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, fiindcă Domnul ţi-a făcut bine” (Ps 116,7). Autorul Scrisorii către Evrei vrea să ne asigure că „cine intră în odihna lui (a lui Dumnezeu!), se odihneşte de lucrările lui, ca şi Dumnezeu, de ale sale” (Evr 4,10).

Mai mult decât toate aceste referinţe ne răsună în inimi invitaţia pe care însuşi Isus ne-o face în evanghelie: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!” (Mt 11,28). E acelaşi Isus: cel care ne cere să ne arătăm lucrători harnici în via lui, dornici de a aduce roade, cu cel care vrea să nu uităm să ne rezervăm timp pentru odihnă. Din partea noastră, aşa cum îi cerem să fie alături de noi şi să sfinţească toate eforturile noastre, tot aşa îl rugăm să ne însoţească prin zilele noastre libere şi să ne binecuvânteze odihna.

Pentru mulţi, timpul liber al verii înseamnă deconectare nu numai de la obligaţiile ce derivă din serviciul sau profesia exercitată, ci şi de la participarea duminicală la sfânta Liturghie, de la rugăciune sau de la acele practici creştine care definesc şi înfrumuseţează viaţa sufletească. Vacanţa/concediul înseamnă ruperea unui ritm, întreruperea anumitor activităţi, nu însă şi întreruperea legăturii cu Dumnezeu. Mi-a plăcut să aud o afirmaţie înţeleaptă: „Sufletul nu are şi nu trebuie să aibă vacanţă!” Liniştea pe care o aduc odihna şi vacanţa reprezintă un climat fericit pentru a descoperi minunăţiile ce înalţă sufletul omului la Dumnezeu.

Având bucuria de a admira frumuseţile ce ne înconjoară, putem şi mai mult primi aripi pentru a ne înălţa privirea spre cel care le-a creat şi ni le-a oferit nouă. Dumnezeu vrea să ne îngrijim să căutăm prezenţa lui, fie prin intermediul cuvintelor, fie prin cel al tăcerilor, în singurătate sau în comuniune cu ceilalţi, ca să simţim adevărata odihnă care ne reface şi ne împrospătează pentru un nou ciclu de muncă şi de angajare.

Se cuvine să îndreptăm spre Dumnezeu o rugăciune fierbinte, ca să ne însoţească în toate zilele vieţii noastre şi, desigur, în frumoasele zile de vacanţă şi odihnă ale acestui an. Îi cerem să ne dea bucuria muncii pe care am prestat-o până acum, spre binele nostru şi spre slava sa, şi să ne binecuvânteze cu harul eliberării de tot ceea ce este apăsător şi stresant în ocupaţiile noastre, ca să simţim că acolo unde ne petrecem timpul liber, acasă ori în locuri străine, el este prezent cu noi şi vrea să ne îmbucure inimile.

Tuturor, vacanţă plăcută şi timp fericit de odihnă!

Iaşi, 1 iulie 2018

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.