Categorii

Primii „ok” la minune, un pas înainte pentru Paul al VI-lea sfânt

Paul al VI-lea, beatificat în 2014 de papa Francisc, face un pas spre sanctificare.

Într-un articol special intitulat „Va anul lui Paul al VI-lea sfânt”, săptămânalul diecezei de Brescia, La voce del popolo, scrie că la 13 decembrie teologii de la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a aprobat o minune atribuită mijlocirii papei Montini după ce o primă „cale liberă” a fost dată de comisia medicală din aceeaşi Congregaţie vaticană. În acest moment este necesar ca să se exprime cu privire la aceeaşi minune cardinalii de la Congregaţie şi, în sfârşit, papa.

Minunea – însă ziarul diecezan brescian nu-i dă numele – este cu privire la o fetiţă de origini veroneze, Amanda, care a supravieţuit timp de câteva luni riscului de avort.

Papa Francisc l-a beatificat pe predecesorul său la 19 octombrie 2014, la încheierea Sinodului extraordinar al Episcopilor despre familie.

„Glasul este aşa de insistent şi paşii aşa de rapizi încât totul arată că anul 2018 va fi anul canonizării fericitului Paul al VI-lea”, scrie ziarul diecezan brescian. „Ultima etapă oficială a fost la 13 decembrie în comisia teologică. Minunea atribuită mijlocirii lui Giovanni Battista Montini cu privire la vindecarea unui fetus la vârstă prenatală în 2014 a fost aprobat. Mama în aşteptare cu riscul de avort, din provincia de Verona, a venit la puţine zile de la beatificarea lui Montini la Brescia, la Sanctuarul Harurilor, pentru a-l ruga pe papa abia beatificat. Se va naşte după aceea o fetiţă care şi astăzi este sănătoasă. După medici şi teologi mai rămân câţiva paşi de făcut: trecerea în comisia cardinalilor, aprobarea definitivă a papei şi consistoriul cu anunţul oficial şi definirea datei. Dar în acest moment certitudinea este aproape mai mult decât o speranţă. Luna octombrie ar putea să fie cea potrivită. De la 3 la 28 octombrie la Roma se va celebra a XV-a Adunare ordinară a Sinodului Episcopilor despre tineri şi vor veni în Vatican prelaţi din toată lumea. Ce ocazie mai bună ar putea fi pentru a-l canoniza, după sfântul Ioan al XXIII-lea, în faţa unei porţiuni aşa de consistente a colegiului episcopal pe celălalt pontif al Conciliului al II-lea din Vatican? Probabil primele trei duminici din octombrie chiar dacă duminica cea mai acreditată pare astăzi aceea din 21. Oricum, mai devreme sau mai târziu, dar în 2018 Paul al VI-lea va fi sfânt! Mulţumim lui Dumnezeu. Lui îi încredinţăm anul care va veni”.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 21 decembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.