Categorii

Preoţi eliberaţi: răpirea ca „reculegere spirituală”

A ajuns în India pentru a-i întâlni pe episcopi, pe confraţii salezieni dar şi autorităţile civile ca primul ministru Narendra Modi şi ministrul de externe Sushma Swaraj, cărora le-a mulţumit personal „pentru angajarea lor în eliberarea sa”. După ce a terminat ultimele controale medicale în Vatican, pe calea recuperării fizice şi psihologice depline, părintele salezian Tom Uzhunnalil, sechestrat în Yemen în martie 2016 şi eliberat la 12 septembrie după 18 luni de captivitate, a voit să se întoarcă la originile sale şi foarte repede, cum reafirmă deja, va relua activitatea sa misionară.

Preotul va celebra o liturghie de mulţumire în catedrala din New Delhi, apoi va ajunge în Bangalore pentru a-i reîmbrăţişa pe salezienii din provincia sa şi, în zilele următoare, va participa la diferite întâlniri cu autorităţi civile şi religioase din statul Kerala, de unde este originar. Apoi se va vorbi despre timpii întoarcerii sale la slujirea pastorală activă.

Dar nimic nu va fi va înainte. Măcelul surorilor cu care lucra (cele patru Misionare ale Carităţii ucise la 3 martie 2016), experienţa închisorii şi a sechestrării lungi l-au marcat pentru totdeauna. „Acele zile au fost ca o lungă reculegere spirituală”, aminteşte salezianul la Vatican Insider. „Am avut ocazia să intru profund în mine însumi, regândind la viaţa mea, la vocaţia mea, la misiunea pe care Domnul mi-a încredinţat-o”, relatează el.

„În bunătatea sa şi în Providenţa sa – continuă Tom Uzhunnalil – Domnul mi-a dat să trăiesc această experienţă, să experimentez precaritatea, suferinţa, privaţiunea, închisoarea şi apoi să devin din nou un om liber, să mai pot desfăşura misiunea mea de botezat, de preot, de fiu al lui don Bosco. Îi mulţumesc lui Dumnezeu cu toată fiinţa mea pentru această nouă posibilitate”, afirmă el emoţionat.

Salezianul relatează că a trăit şi a găsit forţă, în timpul sechestrării, din „împărtăşania spirituală”: „Am celebrat spiritual liturghia în fiecare zi, amintindu-mi din memorie lecturile şi părţile liturgiei, neavând nici textele liturgice, nici speciile pâinii şi vinului pentru a celebra jertfa euharistică”. Însă în acel moment, în mâna călăilor care ar fi putut pune capăt existenţei sale pământeşti, „jertfa euharistică eram eu însuşi, însuşi trupul meu era o jertfă vie plăcută lui Dumnezeu”, notează el.

Preotul este plăcut lui Dumnezeu pentru că a trăit calvarul lung care l-a apropiat „de omul durerilor, cel care cunoaşte suferinţa, maltratat şi refuzat, Cristos pe cruce”. Chiar dacă spune că nu s-a temut de moarte. De atâtea ori a revenit în amintire episodul petrecut la 3 martie 2016, chiar în seara dinaintea măcelului: directoarea casei Misionarelor Carităţii din Aden, observând situaţia precară în care se aflau ca misionari într-un teritoriu marcat de conflicte şi violenţe, a spus: „Ar fi frumos să fim martirizaţi toţi împreună pentru Cristos”. Şi cea mai tânără dintre călugăriţe – care după aceea a supravieţuit atacului – a răspuns: „Eu vreau să trăiesc pentru Cristos”.

Acea „nouă viaţă” astăzi este o realitate pentru salezianul care are entuziasmul unui tânăr călugăr, declarându-se „gata să mă dăruiesc în totalitate pe mine însumi pentru a semăna Evanghelia şi a vesti Împărăţia cerurilor”.

Aceeaşi dispoziţie sufletească se găseşte într-un alt preot care a trăit experienţa dureroasă a unei sechestrări: Teresito Soganub (numit „părintele Chito”), preotul filipinez răpit la 23 mai şi eliberat după 117 zile de închisoare de teroriştii din grupul „Maute”, legat de Statul Islamic, care a ocupat oraşul Marawi, pe insula Mindanao (Filipine de Sud).

„Sechestrarea mea a fost voinţă a lui Dumnezeu. O încercare pe care El a voit-o. Am încredere în El. Viitorul meu îl văd numai la Marawi: creştinii şi musulmanii suntem fraţi şi credem în singurul, unicul Dumnezeu”, a spus el, după ce armata filipineză, care depune ultimele eforturi pentru a-i înfrânge pe jihadişti, l-a eliberat.

Ajuns la Manila, preotul din Marawi a relatat zilele sechestrării, afirmând că n-a voit să încerce să fugă, pentru „a împărtăşi până la sfârşit soarta cu ceilalţi ostatici”. Soganub a mulţumit „tuturor celor care s-au rugat pentru noi şi pentru salvarea noastră” şi a spus că vrea să continue să se angajeze în opera de dialog islamico-creştin şi de construire a păcii.

O sechestrare ca „experienţă spirituală”: vorbea despre asta în 1998 şi Luciano Benedetti, misionar de la Institutul Pontifical de Misiuni Externe (PIME) care a rezistat 68 de zile în mâna teroriştilor din grupul „Abu Syyaf”, rătăcind forţat prin pădurile din Mindanao: „Am fost răpit de oameni, dar şi de Dumnezeu”, a spus el imediat ce a fost salvat. „A fost o experienţă în plus – a explicat el – un extra pentru viaţa mea. Port cu mine amintirea că am privit moartea în faţă, dar şi descoperirea unui nucleu de umanitate, adică a seminţei lui Dumnezeu prezente în răpitorii mei. Este pentru mine o chemare de a da mai mult spaţiu rugăciunii şi raportului personal cu Dumnezeu”.

De Paolo Affatato

(După Vatican Insider, 29 septembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.