Categorii

„Prea multe armate străine se bat pentru Siria”

Este nunţiu apostolic de 18 ani, de 37 de ani „umblă prin lume” în slujba Bisericii, dar această experienţă din Siria „este cea mai delicată sub acest aspect pentru că la început părea şi în parte este şi un război civil, dar lucrul este mult mai complex”. Cardinalul Zenari este nunţiu în Siria de opt ani, din când în când vine la Roma şi îi prezintă Papei situaţia, apoi participă la activităţile Sfântului Scaun; îl întâlnim într-una din aceste treceri prin Vatican. Gândul său rămâne în mod constant la ţara sfâşiată din care vine, la oamenii obişnuiţi care au rămas prinşi în cea mai gravă catastrofă umanitară din timpurile celui de-al doilea război mondial, conform definiţiei Naţiunilor Unite. Pe de altă parte, se vorbeşte despre 400 de mii de victime ale războiului din Siria, mult mai mulţi, explică el, sunt cei morţi datorită lipsei de îngrijiri; pentru că spitalele, structurile sanitare, personalul medical, totul a fost pierdut şi distrus.

Eminenţă, dumneavoastră aţi vorbit adesea despre un conflict care a evoluat de-a lungul anilor, care a avut diferite faze. Se poate spune că aceasta este caracteristica de fond a conflictului sirian?

Astăzi se poate descrie mai mult sau mai puţin conflictul aflat în desfăşurare într-un anumit mod, dar peste o săptămână, peste trei luni, peste un an nimeni nu poate spune dacă va fi terminat – sperăm, dar am multe, multe îndoieli – sau care va fi situaţia. De fapt, conflictul din Siria a evoluat şi eu am mereu prezentă o frază a celui de-al doilea trimis al Naţiunilor Unite în Siria, Lakdar Brahimi, înainte de Staffan de Mistura, care era un expert în medieri şi conflicte şi la câteva luni după ce a capitulat, a spus: cu privire la conflictul sirian am greşit cu toţii, atât în Siria cât şi în afara ţării. Aceasta este o descriere obiectivă a unui conflict care i-a surprins pe toţi.

În jurul războiului sirian pare că se joacă meciuri foarte mari, criza a devenit simbol de crize internaţionale mai generale. Aşa este?

Problemele au origini. Şi după experienţa mea aici nu este altfel – sunt de opt ani acolo – fondul problemei este un conflict puternic care a apărut între ţările din regiune, aceasta este baza. Apoi s-au adăugat alte elemente şi chestiuni. Însă eu aş spune că dacă ar fi capabili să fie aduse la masa tratativelor, două ţări din regiune care sunt în aspră concurenţă şi luptă între ele mai ales în aceste ultime luni şi ani (spun: Iran şi Arabia Saudită, cardinalul face un semn că este corect), dacă ar fi aduse la negociere şi s-ar reuşi să se facă încât să-şi dea mâna în mod sincer, mare parte din problemele din Irak, Siria şi Yemen s-ar rezolva. Apoi s-au adăugat alte probleme ale ţărilor care au bazele navale, ale altelor care au graniţele în nord şi aşa mai departe, însă nodul de fond este acesta.

Care este rolul lui ISIS?

Trebuie să fim atenţi. Problema Siriei care interesează toată lumea este cea a lui ISIS, a califatului, dar aceasta este o problemă aparte care va fi rezolvată pentru că în privinţa acestui punct toţi sunt de acord, adică în combaterea lui ISIS, deci este vorba despre o chestiune mare, dar care mai devreme sau mai târziu va fi rezolvată.

Deci ISIS este un soi de criză în cadrul crizei?

O criză care poate să fie rezolvată chiar dacă va costa foarte mult – ciocniri, oameni care încearcă să scape – dar nu este problema de fond a Siriei, aş spune că este un furuncul care s-a adăugat la această boală, dar repet, nu este inima problemei siriene.

Dacă ar trebui să definim conflictul sirian, am putea spune că este un conflict de tip religios, politic sau internaţional? Cum l-aţi defini?

S-a spus de acum că este vorba despre un conflict armat internaţional pentru că au intervenit câteva puteri străine. Înainte de a pleca din Damasc, o persoană mi-a spus: avem diferite drapele în Siria; există şase-şapte şi în spatele fiecărui drapel sunt militari înarmaţi. Şi atunci se vede cu diferite drapele reprezintă forţe armate diferite care adesea sunt în conflict între ele; sunt unite în combaterea lui ISIS, dar în adâncul problemei aceste drapele care sunt plantate în Siria se ciocnesc, şi acesta este conflictul sirian.

Deci eventuala soluţie a problemei-ISIS nu desface toate nodurile.

Nu, rămâne fondul problemei. Dacă un organism este slab i se poate alipi o altă boală, această boală poate să fie vindecată dar rămâne slăbiciunea organismului.

Cardinalul Parolin a subliniat că Sfântul Scaun s-a străduit pentru a face să se respecte în Siria dreptul umanitar deoarece edificii, şcoli, spitale au fost lovite în mod nediscriminat. Cât apasă acest element?

Eu m-am născut la câţiva kilometri de Custoza, deci în locurile bătăliilor din „Risorgimento” ca Solferino, unde s-a născut însăşi ideea de Cruce Roşie. Parohul de Custoza mi-a spus în urmă cu câţiva ani că a aflat din arhivele parohiei că în bătălia de la Custoza a fost rănită o fetiţă de un glonţ rătăcit. Adică înainte armatele se ciocneau în câmp deschis, departe de centrele locuite. Acum este un dezastru şi se duc lupte în oraşe, ca la Alep şi Homs şi primele victime devin populaţiile civile.

În Siria acest aspect a asumat dimensiuni enorme.

Uitaţi-vă, a fost definit de Înaltul Comisariat pentru Drepturile Umane de la Geneva dezastrul umanitar provocat de om cel mai grav de la al doilea război mondial. O catastrofă umanitară. Peste 5 milioane de refugiaţi, 6 milioane şi jumătate de evacuaţi interni, evacuaţi de cele mai multe ori pentru că se mută în virtutea a ceea ce se întâmplă pe teren. 85% din populaţie conform statisticilor, trăiesc în sărăcie, peste jumătate din spitale sunt nefolosibile, o şcoală din trei este nefolosibilă, două treimi din populaţia civilă nu are acces la apa potabilă sigură. Oamenii trebuie să bea, aceasta a apei este o „superbombă”. Şi apoi este un alt aspect: eu am văzut Alepul, Homs, şi desigur bombardamentele lasă numai schelete de cartiere, dar există şi un impact intern, ceea ce loveşte sufletele, acest dezastru al copiilor, cine poate vindeca aceste răni? O clădire mai devreme sau mai târziu cu petrodolari o reconstruieşti, dar cine poate reconstrui un suflet?

Este apoi tema imigraţiei…

Desigur, aceasta este o altă „bombă” foarte gravă, dacă vine cineva în Siria vede copiii şi vede bătrânii, tinerii nu mai există, tehnicienii nu mai există. Cei care migrează sunt tinerii calificaţi. Dacă se strică un lift, un computer, nu mai există cei capabili să le repare. Ţara s-a golit complet de tineri şi de competenţe. Sunt aspecte mai puţin eclatante ale conflictului, dar la fel de grave.

S-a vorbit mult despre comunităţile creştine, care au avut aceeaşi soartă a restului sirienilor, dar care este situaţia lor?

Este greu de a avea statistici precise, dar se calculează că circa jumătate din populaţia creştină a părăsit ţara în aceşti ani, înainte de conflict erau 5-6% din populaţie; la Alep erau 150 de mii, acum au rămas 40 de mii. Şi dispariţia creştinilor este o altă realitate care ne face să reflectăm, pentru că au o mentalitate universalistă, spun mereu că sunt o fereastră deschisă spre lume, şi aceasta este o sărăcire a societăţii, nu numai a Bisericii; am avut importante contribuţii ale creştinilor în Siria în domeniul literaturii, al artei. Dar şi în domeniul politic, gândiţi-vă că în 1948-1950 primul ministru sirian era Fares Khoury, o mare personalitate (primul ministru al independenţei), creştinii au avut mereu un rol important.

Din punct de vedere diplomatic suntem la o împotmolire completă sau se mişcă ceva?

Unicul fapt nou este acest acord de la Astana (Kazahstan), dar atinge în mod esenţial aspectele militare; cu acest acord au fost definite patru zone de de-escalation, este un acord patronat de Rusia, Iran şi Turcia, ar părea ceva care ar putea să aibă o semnificaţie pentru Siria. Pentru că prima problemă acum este de a face să tacă armele şi a face să vine convoaiele umanitare.

Deci ajutoarele internaţionale încă nu pot trece din cauza conflictului?

Dacă dumneavoastră vă uitaţi la statistici veţi vedea că există circa 5 milioane de persoane care trăiesc în zone cu acces dificil din cauza ciocnirilor armate, dintre care 620 de mii care trăiesc în zone asediate. „Acordul de la Astana” (4 mai) este ceva nou faţă de „încetările focului” niciodată aplicate. Apoi trebuie văzut dacă acordul intră în funcţie pentru că diavolul se cuibăreşte în detalii şi de exemplu este problema grupurilor considerate teroriste – care nu intră în acord – de unii şi nu de alţii şi aşa mai departe.

Până în urmă cu câţiva ani conflictul cheie din Orientul Mijlociu era considerat cel israeliano-palestinian, astăzi nu pare cu adevărat să mai fie aşa. Pe baza experienţei dumneavoastră, cum evaluaţi această schimbare?

Totul este în fierbere. Repet: problema Siriei, a Irakului şi a Yemenului este de a face să se reuşească să-şi dea mâna ca să se întâlnească unele ţări din zonă, atunci problemele în mare parte ar fi rezolvate. Apoi sunt alte ingrediente, există conflictul israeliano-palestinian care este mereu acolo, s-a adăugat conflictul dintre Turcia şi curzi, dar fondul chestiunii rămâne ceea ce spuneam la început.

Ce puteţi spune despre situaţia de la Damasc?

La Damasc sunt contraste enorme; dacă dumneavoastră veniţi joi seara care este sâmbăta noastră, aproape de nunţiatură, există o anumită viaţă, există cafenele; dar Damascul este un pic special, există angajaţi guvernamentali, studenţi, se aud trecând avioanele de vânătoare care merg să bombardeze şi unele cartiere din Damasc, cum ar fi Jobar, Ghouta. Capitala este un pic o excepţie. Însă nu tot oraşul este aşa. Există Damascul popular unde oamenii strâng cureaua, în afară de asta anumite zile par normale, apoi plouă o lovitură de artilerie. În urmă cu trei ani un proiectil de acest tip a lovit nunţiatura la ora 6.30. Am văzut persoane murind în spatele nunţiaturii, sunt lovituri care cad în mod nediscriminat, am văzut prieteni murind, am mers imediat în spitale de mai multe ori; atâţia copii au fost loviţi în timp ce mergeau la şcoală, mulţi dintre ei rămân răniţi, amputaţi; aceste schije sunt teribile pentru persoane, atâţia au rămas cu picioarele amputate. În urmă cu o lună a explodat o bombă în faţa nunţiaturii şi două tinere au murit pe loc, una dintre ei era fiică a unor persoane pe care le cunosc. Şi vorbim despre Damasc şi nu despre zone unde cad bombele.

În faţa la toate acestea există iniţiative promovate de Biserică pentru a alina suferinţele populaţiei?

Există trei spitale catolice care sunt active, stimate şi sunt acolo de circa 110 ani. Dar sunt constrânse uneori să închidă pentru că oamenii nu mai au asistenţă de prevederi sociale, nu au nici măcar un bănuţ pentru a contribui la îngrijiri, şi spitalul trebuie să plătească energia electrică aflată la preţuri foarte mari, trebuie să plătească motorina iarna care are şi ea costuri enorme şi atunci încercăm să facem un plan de adunare de fonduri în aşa fel încât aceste spitale să fie deschise gratuit şi pentru cel care este sărac şi bolnav.

Din partea instituţiilor catolice şi ecleziale nu poate exista un ajutor pentru a găsi aceste fonduri aşa de vitale?

Am început în urmă cu câteva luni să adunăm finanţări şi am întâlnit un anumit interes pentru că acolo merg bolnavi săraci dincolo de faptul că se numesc Petru sau Mohamed, cel care se prezintă la aceste spitale este sărac şi este îngrijit, astfel am început să adunăm bani. Câteva conferinţe episcopale au răspuns. Apoi sunt entităţi şi instituţii legate şi de Sfântul Scaun care au contribuit, acum nu vreau să le nominalizez, risc să uit vreuna. Gândiţi-vă că peste jumătate din spitalele din Siria sunt nefolosibile.

Aceste spitale catolice unde se află?

Două la Damasc şi unul la Alep, costurile sunt enorme, trebuie plătiţi şi medicii. În orice caz Biserica catolică în 2016 cu diferitele sale entităţi, asociaţii, cu Caritas-urile a contribuit cu 200 de milioane de dolari în diferite proiecte de ajutor pentru populaţie, pentru copii, pentru cei mai nevoiaşi. A se ţine cont că cel puţin 13,5 milioane de sirieni au nevoie de asistenţă alimentară şi pentru 7 milioane dintre ei această problemă este deosebit de gravă. Dar la fel de important, spun asta mereu, este ca preoţii, surorile, călugării să rămână în ţară, prezenţa lor este un semn foarte important pentru toţi, creştini şi musulmani.

De Francesco Peloso

(După Vatican Insider, 29 iunie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.