Categorii

Pr. Wilhelm Dancă

rector-wilhelm-danca   S-a născut la 18 mai 1959 în Buruieneşti, judeţul Neamţ. A urmat cursurile de filozofie şi teologie la Seminarul din Iaşi, pe care le-a absolvit în vara anului 1986. A fost hirotonit la Iaşi în ziua de 29 iunie acelaşi an. Primul loc de activitate pastorală a fost la Parohia Nisiporeşti, iar după un an a fost transferat la Parohia Piatra-Neamţ. În vara anului 1988 a fost numit paroh la Parohia „Sf. Tereza” din Bucureşti.

   Din anul 1991 a urmat studii de specializare la Roma, obţinând titlul de master în antropologie filozofică la Universitatea Pontificală Gregoriana (în 1993) şi titlul de doctor în filozofie (în 1996) la aceeaşi universitate. Întors în ţară, i s-a încredinţat catedra de filozofie şi teologie fundamentală la Institutul Teologic din Iaşi, activând, în acelaşi timp, şi la Institutul Catolic „Sf. Tereza” din Bucureşti. În toamna anului 1997 a fost numit prefect de studii la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, iar în septembrie 2001 a fost numit rector al aceleiaşi instituţii.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.