Categorii

Pr. Ioan Robu

rector-ioan-robu   S-a născut la 6 noiembrie 1944, în oraşul Târgu Secuiesc, părinţii fiind originari din satul Traian, comuna Săbăoani. După studiile primare a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi, pe care l-a absolvit în vara anului 1968, fiind hirotonit preot la 15 august acelaşi an. A fost vicar la Parohia Craiova şi apoi paroh la Tulcea, Mihai Kogălniceanu şi Buzău. În perioada 1973-1977 a urmat studii de specialitate la Universitatea din Lateran şi Academia Alfonsiană din Roma, obţinând titlul de doctor în teologie morală. Întors în ţară, a fost numit profesor la Institutul Teologic din Iaşi, iar în anul 1982 i s-a încredinţat conducerea Seminarului diecezan în calitate de rector.

   Deşi a stat la conducerea institutului puţin timp, în această perioadă putem surprinde câteva realizări notabile: elaborarea noului regulament al seminarului, intitulat Institutio sacerdotalis seminarii Iassiensis, hirotonirea a 18 preoţi, continuarea lucrărilor la clădirea seminarului etc.

   În luna noiembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei de Bucureşti, mai întâi ca administrator diecezan şi apoi ca episcop. A fost consacrat episcop titular de Celle Preconsulae, la 8 decembrie 1984, în Cetatea Eternă, de către cardinalul Casaroli, secretarul de stat al Vaticanului la acea dată. La 29 aprilie 1990, episcopul Ioan Robu a fost ridicat la rangul de arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi instalat în catedrala „Sfântul Iosif” din capitala României.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.