Categorii

Pr. Gheorghe Peţ

   S-a născut la 14 aprilie 1894 în oraşul Hârlău, într-o familie cu 16 copii, dintre care doi au ajuns preoţi. A intrat în seminarul din Iaşi la 14 marie 1907, iar după Primul Război Mondial a fost trimis la Roma, în Colegiul „De Propaganda Fide”. Aici a fost sfinţit preot la 17 decembrie 1921. Întors în ţară, a fost numit profesor la seminarul din Iaşi, unde a activat timp de şapte ani, iar apoi a fost numit paroh de Gherăeşti. În anul 1933 a fost transferat ca paroh de Butea. Iscusinţa şi prudenţa de care a dat dovadă au făcut să fie stimat de confraţii săi şi să fie ales consilier episcopal şi decan.

   O dată cu instaurarea deplină a regimului comunist, în 1948, şi denunţarea unilaterală a Concordatului de către acelaşi regim, Biserica a fost supusă unei cenzuri severe. Structurile bisericeşti au fost lovite cumplit. În această situaţie foarte grea, Sfântul Scaun a intervenit cu instrucţiuni speciale, jurisdicţia diecezei fiind încredinţată unor locţiitori de episcop, sub denumirea de ordinarius substitutus. În această calitate, părintele Gheorghe Peţ a condus Dieceza de Iaşi de la moartea episcopului Marcu Glaser (25 mai 1950) şi până la arestarea sa (15 noiembrie 1950).

După eliberarea din închisoare, în 1955, a revenit la Butea, unde a stat şi după pensionare. Aici a murit în ziua de 20 martie 1974, fiind înmormântat în cimitirul parohial.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.