Categorii

Pr. Gaspar Bachmeier

rector-gaspar-bachmeier   S-a născut la 13 noiembrie 1909 în localitatea Crasna din Basarabia. A studiat în seminariile din Iaşi şi Bucureşti, iar apoi la Universitatea din Strasbourg, unde a fost hirotonit preot la 16 iulie 1933. Întors în ţară, a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi şi, după câţiva ani, a fost trimis să se specializeze la Universitatea din Tübingen, obţinând în 1939 titlul de doctor în dreptul canonic. Revenind în ţară, a fost numit profesor la Seminarul diecezan şi consilier la Episcopia de Iaşi. Cu excepţia perioadei 1950-1955, când a fost paroh la Târgu Jiu şi Râmnicu-Vâlcea, activitatea pastorală şi pedagogică a desfăşurat-o la Iaşi, unde a fost paroh, profesor şi rector al Seminarului diecezan.

   Având numeroşi ani de profesorat şi experienţa conducerii „exilului” de la Beiuş, la 1 martie 1967, episcopul Petru Pleşca îi încredinţează părintelui Gaspar Bachmeier conducerea Seminarului din Iaşi, în calitate de rector, funcţie pe care o va păstra până la moartea fulgerătoare din 9 iulie 1971. Printre obiectivele sale principale putem enumera: grija pentru formarea spirituală şi intelectuală a seminariştilor, repararea şi modernizarea clădirii seminarului, restructurarea şi mărirea bibliotecii, înnoirea corpului profesoral etc. Având un „suflet blând şi mereu deschis pentru nevoile aproapelui”, după cum putem citi pe epitaful de pe crucea monumentului funerar din Iaşi, părintele Bachmeier a sădit în sufletele seminariştilor credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu şi, în acelaşi timp, un interes asiduu pentru ştiinţă, fapt demonstrat şi prin progresia matematică pe care a înregistrat-o biblioteca Seminarului diecezan în perioada menţionată mai sus.

   Părintele Gaspar Bachmeier a murit în drum spre Constanţa în ziua de 9 iulie 1971 şi a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.