Categorii

Pr. Alois Fechet

   S-a născut la 6 august 1946 în satul Barticeşti, judeţul Neamţ. După absolvirea claselor primare, a urmat Institutul Teologic din Iaşi pe care l-a absolvit la 24 iunie 1971, când a fost hirotonit preot. După câţiva ani de pastoraţie, a fost trimis la studii de specialitate în Italia, unde a luat doctoratul în filozofie. La 1 martie 1980 a fost numit profesor în seminar, iar la 1 ianuarie 1984 i-a fost încredinţată funcţia de rector al Seminarului diecezan.

   Perioada cât era rector a fost marcată de numeroase evenimente. La 27 iunie 1984 s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi, eveniment ce a fost evidenţiat în mod deosebit la seminar, unde au fost hirotoniţi, la 29 iunie 1984, 24 de absolvenţi ai institutului. În acelaşi an, pentru terminarea lucrărilor de reparaţie a clădirii seminarului s-au strâns ajutoare importante din străinătate. Trebuie menţionat că, tot în această perioadă, la 29 septembrie 1986, într-un cadru solemn, s-a sărbătorit centenarul seminarului din Iaşi, moment ce a adunat mulţi fii ai acestei instituţii. Tot sub coordonarea părintelui Fechet, la 15 iunie 1989, preoţii promoţiei 1939 au sărbătorit în seminar jubileul de aur al preoţiei lor. Un alt fapt demn de consemnat este acela că, în perioada rectoratului părintelui Fechet, au absolvit institutul aproape 100 de preoţi.

   În toamna anului 1989, părintelui Alois Fechet i se încredinţează alte misiuni la Episcopia Catolică din Iaşi, în prezent fiind vicar episcopal pentru viaţa consacrată, responsabil la Colegiul Sanitar „Sfânta Lucia”, directorul Fundaţiei „Speranţa” etc.

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.