Categorii

PELERINAJUL SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC LA SANCTUARUL STĂPÂNEI NOASTRE DE LA FATIMA cu ocazia centenarului apariţiilor Sfintei Fecioare Maria la Cova da Iria (12-13 mai 2017)

Binecuvântarea lumânărilor

Capela Apariţiilor, Fatima

Vineri, 12 mai 2017

Dragi pelerini ai Mariei şi cu Maria!

Mulţumesc pentru că m-aţi primit printre voi şi că v-aţi unit cu mine în acest pelerinaj trăit în speranţă şi în pace. Încă de acum doresc să asigur pe cei care vă aflaţi uniţi cu mine, aici sau în altă parte, că vă port pe toţi în inimă. Simt că Isus v-a încredinţat mie (cf. In 21,15-17) şi îi îmbrăţişez şi îi încredinţez lui Isus pe toţi, „în special pe cei care au mai mare nevoie” – aşa cum ne-a învăţat Sfânta Fecioară Maria să ne rugăm (Apariţia din iulie 1917). Ea, Mamă dulce şi grijulie faţă de toţi cei nevoiaşi, să le dobândească binecuvântarea Domnului! Asupra fiecăruia dintre cei dezmoşteniţi şi nefericiţi cărora le-a fost furat prezentul, asupra fiecăruia dintre cei excluşi şi abandonaţi cărora le este negat viitorul, asupra fiecăruia dintre cei orfani şi victime ale nedreptăţii cărora nu le este permis să aibă un trecut, să coboare binecuvântarea lui Dumnezeu întrupată în Isus Cristos: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să strălucească faţa lui spre tine şi să se îndure de tine! Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!” (Num 6,24-26).

Această binecuvântare s-a împlinit pe deplin în Fecioara Maria, pentru că nicio altă creatură n-a văzut strălucind spre sine faţa lui Dumnezeu asemenea ei, care a dat o faţă umană Fiului Tatălui veşnic; şi noi acum putem să-l contemplăm în următoarele momente de bucurie, de lumină, de durere şi de slavă ale vieţii sale, pe care le revizităm în recitarea Rozariului. Cu Cristos şi Maria, noi rămânem în Dumnezeu. De fapt, „dacă vrem să fim creştini, trebuie să fim mariani, adică trebuie să recunoaştem raportul esenţial, vital şi providenţial care o uneşte pe Sfânta Fecioară Maria cu Isus şi care ne deschide nouă calea care ne conduce la El” (Paul al VI-lea, Discurs în timpul vizitei la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Bonaria, Cagliari, 24 aprilie 1970). Astfel ori de câte ori recităm Rozariul, în acest loc binecuvântat sau în orice alt loc, Evanghelia reia drumul său în viaţa fiecăruia, a familiilor, a popoarelor şi a lumii.

Pelerini cu Maria… Care Maria? O învăţătoare de viaţă spirituală, prima care l-a urmat pe Cristos de-a lungul „căii strâmte” a crucii dăruindu-ne exemplu, sau în schimb o Doamnă „la care nu se poate ajunge”, deci inimitabilă? Cea „binecuvântată pentru că a crezut” în cuvintele divine mereu şi în orice împrejurare (cf. Lc 1,42.45), sau în schimb o „Iconiţă” la care se recurge pentru a primi favoruri la preţ mic? Fecioara Maria din Evanghelie, venerată de Biserica rugătoare, sau în schimb o Marie schiţată de sensibilităţi subiective care o văd ţinând ferm braţul justiţiar al lui Dumnezeu gata să pedepsească: o Marie mai bună decât Cristos, văzut ca Judecător nemilos; mai milostivă decât Mielul jertfit pentru noi?

Mare nedreptate se comite împotriva lui Dumnezeu şi a harului său când se afirmă în primul rând că păcatele sunt pedepsite de judecata sa, fără a pune mai înainte – aşa cum manifestă Evanghelia – că sunt iertate de milostivirea sa! Trebuie să punem milostivirea mai înainte de judecată şi, oricum, judecata lui Dumnezeu va fi făcută mereu în lumina milostivirii sale. Desigur, milostivirea lui Dumnezeu nu neagă dreptatea, pentru că Isus a luat asupra sa consecinţele păcatului nostru împreună cu pedeapsa cuvenită. El n-a negat păcatul, dar a plătit pentru noi pe Cruce. Şi astfel, în credinţa care ne uneşte cu Crucea lui Cristos, suntem liberi de păcatele noastre; punem deoparte orice formă de frică şi teamă, pentru că nu se potriveşte celui care este iubit (cf. 1In 4,18). „De fiecare dată când privim la Maria credem din nou în forţa revoluţionară a duioşiei şi a afectului. În ea vedem că umilinţa şi duioşia nu sunt virtuţi ale celor slabi ci ale celor puternici, care nu au nevoie să-i maltrateze pe alţii pentru a se simţi importanţi. […] Această dinamică de dreptate şi de duioşie, de contemplaţie şi de drum spre alţii este ceea ce face din ea un model eclezial pentru evanghelizare” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 288). Fie ca fiecare dintre noi să poată deveni, cu Maria, semn şi sacrament al milostivirii lui Dumnezeu care iartă mereu, iartă tot.

Luaţi de mână de Fecioara Mamă şi sub privirea sa, putem să cântăm cu bucurie milostivirile Domnului. Putem să spunem: Sufletul meu cântă pentru Tine, Doamne! Milostivirea, care a avut faţă de toţi sfinţii tăi şi faţă de întregul popor credincios, a ajuns şi la mine. Din cauza orgoliului inimii mele, am trăit distras în spatele ambiţiilor mele şi al intereselor mele, însă fără a reuşi să ocup niciun tron, o, Doamne! Unica posibilitate de înălţare pe care o am este aceasta: ca Mama ta să mă ia în braţe, să mă acopere cu mantia sa şi să mă aşeze alături de Inima ta. Şi aşa să fie.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.