Categorii

Pelerinajul Macerata-Loreto: circa 100 de mii de credincioşi pe jos. Telefonul Papei: „O mare îmbrăţişare!”

„Mă iubeşti tu?” este întrebarea care a însoţit drumul celor aproape 100 de mii de credincioşi care, duminică 11 iunie, au ajuns în zori, parcurgând cei circa 30 de kilometri din hinterlandul din Marche, la Sfânta Casă de la Loreto, după ce au pornit cu o seară înainte de la stadionul „Helvia Recina” din Macerata. O tradiţie care se repropune de 39 de ani, din voinţa profesorului de religie de atunci părintele Giancarlo Vecerrica, astăzi episcop emerit de Fabriano-Matelica, drept gest de mulţumire pentru sfârşitul anului şcolar. Erau 300 în primul an pentru pelerinajul Macerata-Loreto, astăzi sunt circa 100 de mii şi mii de tineri care aleg să petreacă o sâmbătă seara aşa de inedită şi revoluţionară.

„Mă iubeşti tu?”, titlul din acest an. A amintit asta Papa Francisc care pentru a cincea oară consecutiv a sunat în direct la telefon înainte de plecare pentru a-i saluta pe numeroşii pelerini care se pregăteau să urmărească Liturghia celebrată de cardinalul Kevin Farrell, prefect al noului Dicaster pentru Laici, Familie şi Viaţă: „Întrebarea temei de anul acesta este foarte frumoasă – a spus imediat Papa la telefon – fraza lui Isus adresată lui Petru, «Mă iubeşti tu?», are două sensuri, ca străzile. Isus mă întreabă pe mine dacă îl iubesc dar şi eu pot să-l întreb pe Isus dacă mă iubeşte”, a explicat Sfântul Părinte, invitând la parcurgerea celor 30 de kilometri până la Loreto, ascultând glasul lui Isus şi auzind în propria inimă răspunsul său la întrebarea noastră: „Isuse, mă iubeşti tu?”. De asemenea: „O mare îmbrăţişare, o mare îmbrăţişare! Vă urez un pelerinaj bun, dar cu această frază în dublu sens: Isus către mine: mă iubeşti tu? Şi eu către Isus: mă iubeşti tu? Fie ca Domnul să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară Maria să vă păzească”.

În martie, la Roma, vorbind parohilor din dieceză, Papa deja amintise de tema acestui al 39-lea pelerinaj. Conform lui Francisc, Domnul, adresându-se lui Petru, prietenul său preferat, cu acea frază, l-a salvat pe pescarul din Galileea de ispita cea mai gravă: aceea de a nu se mai considera vrednic de lucrul pe care-l dorea cel mai mult în lume, „să fie prieten al lui Isus”. Iată leit-motivul acestui pelerinaj: nevoia de Isus, de o companie care să susţină viaţa, în acea banală cotidianitate care, spune Pavese, taie picioarele, ca în tragediile care zdruncină pământul şi fiinţa umană, până în temeliile sale. Oamenii au nevoie să meargă împreună, în pelerinaj ca şi în viaţă.

Şi în omilia cardinalului Farrell a răsunat cu claritate referinţa la întrebarea lui Isus adresată lui Petru care îl renegase de trei ori: „Papa Francisc – a subliniat cardinalul – scoate în evidenţă un mod deosebit de a proceda al lui Isus. Întrebând în prima întrebare «Mă iubeşti mai mult decât aceştia?» Isus porneşte de la ceva ce probabil chiar în cercul apostolilor era recunoscut de toţi: o alipire şi un afect faţă de Învăţător din partea lui Petru, superior faţă de ceilalţi. În a doua întrebare, Isus întreabă simplu «mă iubeşti?» fără a mai facem comparaţii cu ceilalţi. Şi în sfârşit în a treia întrebare spune «mă iubeşti ca prieten?» care nu conţine niciun reproş sau corectare şi corespunde unei dorinţe profunde a lui Petru, aceea de a fi prieten al lui Isus. O dorinţă care în acel moment risca să se stingă”. Şi cardinalul a lansat un apel vibrant tinerilor: „În pofida trădărilor, mai mult sau mai puţin mari, Isus nu vă refuză prietenia sa, ba chiar în această noapte vă cere încă o dată să-l iubiţi pentru că nu vă consideră nevrednici să fiţi prietenii săi”.

Acel spirit de prietenie care a străbătut şi cuvintele episcopului de Rieti, monseniorul Domenico Pompili, prezent cu o mărturie video la începutul drumului pentru a aduce mesajul său de speranţă pentru populaţiile care au suferit la cutremur, de la Amatrice în dieceza sa, la Norcia, Pieve Torina, Camerino, toate fiind etape străbătute de marşul păcii cu făclii, binecuvântat de Papa la audienţa generală de miercuri 7 iunie în piaţa „Sfântul Petru” şi care a ajuns la stadionul din Macerata înainte de plecare pentru a fi aprins. „Ceea ce contează – a amintit monseniorul Pompili – este să redescoperim solidaritatea nu ca emoţia de un moment, ci ca o angajare şi structurală care să se ocupe de acele priorităţi pentru prea mult timp reduse la tăcere. Papa Francisc întâlnind populaţiile care au suferit cutremurul, a indicat trei lucruri concrete de la care trebuie repornit: inima, mâinile, rănile cu cicatrice”.

Un gând adresat celor care au suferit cutremurul, dar şi migranţilor, creştinilor persecutaţi, celui care trăieşte situaţii de suferinţă din cauza războiului, atâtor tineri. Şi acest pelerinaj, anul acesta mai mult decât alte dăţi, a atins o dimensiune internaţională cu prezenţe străine de pelerini şi de oaspeţi, de la Elveţia la Germania, de la Angola la Ghana, de la America de Sud la Asia, în cadrul unei propuneri valabile pentru toţi, care este aceea de a înfrunta drumul cu o întrebare de sens în inimă care este în centrul misiunii evanghelizatoare a Bisericii. Acea Biserică în ieşire care vrea să ajungă la fiecare periferie din lume. Din Panama a venit şi arhiepiscopul ţării care va găzdui următoarea ZMT din 2019, monseniorul José Domingo Ulloa Mendieta, pentru a prelua ştafeta unei credinţe care nu are graniţe. În timp ce de la Fátima prelatul diecezei portugheze, monseniorul Antonio Marto, a trimis mesajul său pentru a aminti cei 100 de ani de la apariţiile Sfintei Fecioare Maria şi a da un semn tangibil al comuniunii vii a Fatimei cu Sfânta Casă de la Loreto. Europa n-a stat să privească şi, prin preşedintele Parlamentului, Antonio Tajani, a informat „cât este de impresionant să asiste la spectacolul acestei mulţimi de persoane care provin din toată Europa, tineri şi mai puţin tineri, care se reuneşte pentru a se ruga, a contempla, a găsi speranţa sau a întări propriile convingeri”.

La sosirea la Loreto, ca în fiecare an, au fost puse pe marginile pieţei din faţa Sanctuarului câteva vase cu jar unde au fost arse foarte multe foi de hârtie cu intenţiile de rugăciune şi invocaţiile scrise la mână, purtate în buzunar toată noaptea şi încredinţate acum Mariei în cererea unei speranţe şi a unei întăriri. Oboseală şi trudă, dar şi certitudine a unei îmbrăţişări sigure şi a unei priviri materne.

De Carlo Cammoranesi

(După agenţia SIR, 12 iunie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.