Categorii

Pedofilia, papa: „Celui care este vinovat nu-i voi da niciodată favoarea”

Nu există căi de mijloc: preoţii şi călugării condamnaţi pentru pedofilie nu vor avea niciodată favoarea papei Francisc. De ce? „Pur şi simplu pentru că persoana care face asta, fie că e bărbat sau femeie, este bolnavă. Pedofilia este o boală. Astăzi el se căieşte, merge înainte, îl iertăm, dar după doi ani recade”.

Linia de „toleranţă zero” inaugurată de Benedict al XVI-lea şi preluată pe larg de Bergoglio împotriva delictelor de abuzuri sexuale asupra minorilor asumă noi nuanţe şi noi aplicaţii practice. Pontiful argentinian le ilustrează în audienţa acordată Comisiei Pontificale pentru Tutelarea Minorilor, primită înainte de amiază în Vatican, în timpul căreia pune pe masă temele asupra cărora să se reflecteze în cursul adunării plenare care începe astăzi.

Într-un scurt discurs ţinut liber, Francisc anunţă schimbări şi indicaţii care, într-un anumit mod, reprezintă o ruptură cu trecutul: „Cine este condamnat pentru abuzuri sexuale asupra minorilor se poate adresa papei pentru a avea favoarea”, dar „eu n-am semnat niciodată vreuna dintre acestea şi niciodată n-o voi semna. Sper să fie clar”, subliniază papa.

O linie dură pe care Francisc a decis s-o adopte după ani de lacune şi erori ale diecezelor şi ale tribunalelor ecleziastice în lupta împotriva plăgii pedofiliei. „Biserica a ajuns târziu”, admite pontiful: târziu în a conştientiza gravitatea problemei, târziu în asumarea propriilor responsabilităţi. „Este realitatea: am ajuns târziu. Probabil că vechea practică de a-i muta pe oameni a adormit un pic conştiinţele”, spune el. Şi „atunci când conştiinţa ajunge târziu, şi mijloacele pentru a rezolva problema ajung târziu”.

Dar nu este totul pierdut: „Domnul a ridicat profeţi”, a spus Francisc, „unul este cardinalul” Sean O’Malley, arhiepiscop de Boston – dieceză americană puternic rănită de cazuri de abuzuri – şi preşedinte al Comisiei care, cu ceilalţi membri, lucrează dur şi „împotriva curentului” pentru „a face să iasă problema la suprafaţă şi a o privi în faţă”.

Însă această muncă, subliniază papa, nu se referă numai la Comisie, ci „întregul Sfânt Scaun”. Începând de la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, dicasterul care se ocupă de tratarea acestor delicte. „Cred că pentru moment rezolvarea problemei abuzurilor trebuie să fie sub competenţa Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei”, confirmă Francisc, „acesta a fost un lucru practic. Când venea o problemă nouă, venea o disciplină nouă pentru reducerea la starea laicală, a preluat-o mereu Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Apoi, când cazul s-a aranjat bine, în cazul laicizării preoţilor, a trecut la Congregaţia pentru Cultul Divin şi apoi la Congregaţia pentru Cler”. „Şi asta o spun – adaugă el – pentru că unii cer să meargă direct la sistemul judecătoresc al Sfântului Scaun, adică la Rota Romana şi la Signatura Apostolică”.

Dar „în acest moment problema este gravă”, denunţă episcopul de Roma, şi nu este gravă numai problema ci şi faptul că „unii n-au conştientizat problema”. De aceea, „este bine ca să rămână la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, până când toţi în Biserică vor conştientiza asta”.

Primul pas este „a începe să se studieze şi să se clasifice dosarele” în aşa fel încât să se şi grăbească unele procese rămase în fază de stagnare. „Ah, sunt atâtea cazuri care nu înaintează, care stau acolo… Acest lucru este adevărat”, spune papa Francisc, de aceea „cu noul secretar (Giacomo Morandi, nt) – şi prefectul precedent (cardinalul Gerhard Ludwig Müller, care a încheiat mandatul la 1 iulie, nt) era de acord – se încearcă să se asume mai mulţi oameni care să lucreze în clasificarea proceselor”.

În schimb al doilea pas se referă la comisia din cadrul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, prezidată de arhiepiscopul de Malta, Charles Scicluna, care primeşte recursurile: „Lucrează bine, dar trebuie să fie ajustată cu prezenţa unor episcopi diecezani care să cunoască tocmai problema la faţa locului”, afirmă papa Bergoglio. „Se lucrează cu privire la asta”, adaugă el, precum şi cu privire la o altă limită: „În această comisie sunt în majoritate canonişti. Examinează dacă tot procesul merge bine, dacă nu există un «qui pro quo»…”, dar astfel „există tentaţia avocaţilor de a scădea pedeapsa. De altfel trăiesc din asta”.

Aşadar, anunţă papa, „am decis să echilibrez un pic această situaţie şi spun că şi un abuz asupra minorilor, dacă este dovedit, este suficient pentru a nu primi recursuri. Dacă există dovezile este definitivă. De ce? Pur şi simplu pentru că persoana care face asta, bărbat sau femeie, este bolnavă. Este o boală. Astăzi el se căieşte, merge înainte, îl iertăm, dar după doi ani recade. Trebuie să ne intre în cap că este o boală”.

În această direcţie, Francisc ajunge la al treilea nivel: „Cine este condamnat se poate adresa papei pentru a cere favoarea. Eu n-a semnat niciodată vreuna dintre acestea şi niciodată n-o voi semna. Să fie clar, puteţi spune asta”. Bergoglio face un „mea culpa” şi admite că numai într-un caz, la începutul pontificatului, referitor la un preot din Crema, a ales mai degrabă „calea mai binevoitoare” decât reducerea la starea laicală. „Însă după doi ani, el a recăzut”. Eu „am învăţat” din această experienţă şi „n-am mai făcut asta niciodată”.

„Este o boală urâtă”, remarcă papa. Urâtă şi „veche”, aşa cum dau mărturie scrisorile sfântului Francisc Xaveriu care îi certa pe călugării budişti pentru acest „viciu”. Trebuie mers înainte şi trebuie dezrădăcinată. Atât. Problema este veche, dar există „noi soluţii”. „Să mergem înainte cu încredere”, conclude Francisc. Şi reafirmă recunoştinţa sa faţă de membrii Comisiei anti-abuzuri pentru că „fără voi n-ar fi fost posibil să facem ceea ce am făcut în Curie şi ceea ce trebuie să continuăm să facem”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 21 septembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.