Categorii

Paul al VI-lea şi Romero, sfinţi papa al dialogului şi episcopul săracilor

Papa şi episcopul. Roma şi El Salvador. Cardinalii şi ţăranii. Criticile şi omuciderea. Sunt locuri, contexte şi niveluri total diferite cele în care s-a consumat viaţa pământească a lui Paul al VI-lea şi a monseniorului Oscar Arnulfo Romero, împletite totuşi de o ţesătură subtilă care este faptul că „şi-au dat viaţa din iubire faţă de Biserică”, încheind propria existenţă ca martiri. Un martiriu „alb” cel al pontifului care a suferit datorită atacurilor şi contestărilor primite „de la dreapta şi de la stânga”, chiar de la colaboratorii săi apropiaţi, pentru alegeri precum publicarea lui Humanae vitae sau pentru că i-a exclus din conclav pe cardinalii de peste optzeci de ani şi pentru „încetineala” în aplicarea reformei voite de Conciliu, aşa încât l-a făcut pe cardinalul Pironio să exclame: „Cred că este papa care a suferit mai mult în acest secol”. În schimb cel al episcopului a fost un martiriu „roşu”, roşu ca sângele vărsat pe un altar în timp ce celebra liturghia în capela unui spital şi un cartuş de pistol tras de un ucigaş plătit din „escadrilele morţii” i-a străpuns pieptul.

Duminică 14 octombrie, papa Francisc îi proclamă pe amândoi sfinţi ai Bisericii universale, într-o ceremonie în piaţa „Sfântul Petru” care prevede participarea a peste 70 de mii de pelerini. În vederea acestui eveniment, doi cardinali, Angelo Becciu, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, şi Gregorio Rosa Chavez, auxiliar de San Salvador, dintre persoanele mai apropiate de Romero, fac un portret al celor doi – încă pentru puţin timp – fericiţi, într-o conferinţa la Sala de Presă a Sfântului Scaun, ritmată de anecdote, amintiri, date biografice. Precum şi de proiecţia de câteva minute a unui documentar inedit în care Romero în ultimii ani ai vieţii sale vorbeşte în faţa telecamerelor unei televiziuni elveţiene care primise misiunea de a-l urmări timp de o săptămână (documentarul a fost difuzat în acea vreme numai în germană şi, după patruzeci de ani, tradus în spaniolă pentru canonizare).

Este îndeosebi o scenă care sintetizează forţa profetică şi credinţa arhiepiscopului salvadorian, în care un jurnalist îl întreabă: „Vă este frică să nu fiţi ucis aşa cum a fost ucis părintele Rutilio Grande?” (preotul din Salvador asasinat în 1977 în timp ce mergea să celebreze liturghia, nt). „Frică propriu-zis nu, desigur o teamă prudenţială dar nu o frică să mă inhibe, să mă împiedice să lucrez”, răspunde Romero în transmisiune. „Sunt mulţi care-mi spun că trebuie să fiu un pic atent, că nu trebuie să mă expun… dar eu simt că merg în împlinirea datoriei mele, că mă mişc liber pentru a fi un păstor al comunităţilor. Dumnezeu este cu mine şi dacă mi se întâmplă ceva, sunt dispus la tot”.

Cuvinte care au provocat mare emoţie în rândul jurnaliştilor din sală. Era emoţionat şi cardinalul Becciu în împărtăşirea amintirilor despre Paul al VI-lea, „papa tinereţii noastre”,, şi prezentând bucuria lui Francisc însuşi pentru celebrarea de duminică: „Mi-a spus la începutul pontificatului său că spera şi se ruga să-l poată canoniza pe Paul al VI-lea”.

Apoi cardinalul a oferit „câteva flash”, aşa cum a spus, din viaţa şi din pontificatul lui Montini ambele caracterizate de „umilinţă” şi de „capacitatea de a suferi”. Pe Paul al VI-lea „era suficient să-l vezi pentru a înţelege umilinţa sa, neprefăcută ci naturală”, exprimată în gesturi precum sărutarea pământului din locurile pe care le-a vizitat sau a picioarelor mitropolitului de Calcedon, Meliton, în Capela Sixtină. „Un sentiment de umilinţă care-l făcea să se pună spontan în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor”, a spus Becciu, amintind scrisoarea adresată Brigăzilor Roşii pentru eliberarea prietenului Aldo Moro: „Vă implor în genunchi…”.

Apoi, un om „capabil să sufere”. „Faţa sa era mereu austeră – a amintit prefectul Congregaţiei Sfinţilor – cineva spunea că este tristă, nu manifesta bucurie… Înainte de conclav, un cardinal i-a spus secretarului său, părintele Macchi: «este un bun arhiepiscop, va deveni papă, dar sfătuiţi-l să zâmbească un pic mai mult». Nu era omul zâmbetului ci, mai mult decât o bucurie externă, bucuria sa era o seninătate profundă în inimă”. Această „dificultate de caracter era şi consecinţa conştiinţei răului, păcatului şi a suferinţelor din jur”. Ceea ce Montini a îndurat ca tânăr cunoscând totalitarismele, cele pe care le-a trăit în timpul anilor dificili din 1968 când erau ocupate, şi de catolici, biserici şi catedrale („Ceva ce nu s-a văzut niciodată!”) şi cele care în timpul pontificatului său au fost provocate de criticile cardinalului Suenens, mare prieten încât l-a voit alături de el în timpul unui Angelus, care-l acuza că n-a mers înainte în procesul de reformă cerut de Conciliu sau de contestările cardinalului Tisserant pentru motu proprio care cobora vârsta cardinalilor pentru accesul la conclav. Pontiful a fost „atacat din dreapta şi stânga” şi el purta „în interiorul său” aceste suferinţe „din iubire faţă de Biserică” pentru care a cerut rugăciuni până la puţine ore înainte de moarte, a subliniat cardinalul Becciu.

Totuşi, Paul al VI-lea, a continuat el, a fost şi „om al dialogului”. Cu celebra enciclică Ecclesiam suam „invita să se aibă o nouă mentalitate în raporturile şi în deschiderea faţă de toate categoriile şi realităţile sociale şi ecleziale”. A fost şi autor de documente istorice precum Populorum progressio şi Humanae vitae, acesta din urmă scris „deşi ştia că devine nepopular”, dar având convingerea că „trebuie să răspundă propriei conştiinţe şi s-o facă să prevaleze asupra aplauzelor”. Aşadar, Paul al VI-lea a fost „o lumină în pofida oscilaţiilor istoriei care s-a aprins şi nu se va mai stinge niciodată”, a conchis Becciu.

Luând cuvântul, Rosa Chavez, primul episcop auxiliar care este creat cardinal, a ilustrat în schimb evenimentele care ritmează „săptămâna lui Romero la Roma” la care participă circa o sută de salvadorieni. Ea se va încheia luni 15 octombrie cu o audienţă specială în aula „Paul al VI-lea” cu papa care, în acea ocazie, va confirma şi o eventuală vizită a sa în El Salvador cu ocazia ZMT din Panama din ianuarie 2019. „Noul episcopilor – a spus cardinalul – Sfântul Părinte ne-a destăinuit că i-ar plăcea ideea de a vizita ţara noastră. I-am cerut să meargă măcar la mormântul lui Romero. «Nu, nu, şi altceva, şi mai mult. Eventual o liturghie…», ne-a răspuns. Şi noului nunţiu i-a spus: «Rugaţi-vă pentru papa pentru ca să poată săruta pământul Salvadorului». Probabil că luni vom avea un răspuns”.

Apoi cardinalul a vorbit despre Romero şi despre asasinarea sa care, şi astăzi, rămâne neclară în unele detalii. De exemplu legătura dintre „escadrilele morţii” şi militarii argentinieni aşa cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă pe atunci de nunţiatura din Buenos Aires, prin nunţiul din Costa Rica, lui Romero însuşi, în care episcopul era avertizat cu o săptămână înainte de moartea sa (el a scris acest anunţ în jurnalele sale).

Oscar Arnulfo Romero a fost „sfântul a patru papi”, a spus cardinalul: Paul al VI-lea c are „a fost pentru el ghid şi învăţător”; Ioan Paul al II-lea care în timpul vizitei sale în Salvador, în pofida unei părţi din cler care-l definea pe Romero o figură prea „politizată”, „a intrat în catedrala unde a fost ucis şi a spus că era un sfânt”; Benedict al XVI-lea care l-a definit „un mare martor al credinţei”, şi în sfârşit papa Francisc care a „deblocat” cauza de beatificare şi care deja când era cardinal l-a arătat ca „un sfânt şi un martir”, adăugând: „Dacă aş fi papă l-aş canoniza”.

O promisiune menţinută, deci, canonizarea de duminică pe care Rosa Chavez a definit-o „un tsunami care va avea consecinţe în toată lumea”, începând de la ţara sa care numai acum începe „să cunoască cine era cu adevărat” acest om „timid, foarte timid” care, „deşi era din natură conservator”, a devenit „progresist” datorită realităţii de violenţă şi persecuţie care-l înconjura şi care l-a determinat să reacţioneze. „Dumnezeu îmi cere”, îi plăcea lui Romero însuşi să repete. Astăzi, a adăugat cardinalul, „este misiunea noastră să urmăm exemplul său”. Toţi, chiar şi „multele persoane care l-au persecutat în viaţă şi care acum se căiesc la mormântul său”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 11 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.