Categorii

Paul al VI-lea, postulatorul: „Era gata să-i ia locul lui Aldo Moro pentru a-l salva”

Paul al VI-lea „a fost numit papa îndoielii, dar nu este adevărat. Aşa cum a explicat el însuşi: «Spun că eu par îndoielnic, nehotărât: nu, eu trebuie să mă uit la un lucru din toate perspectivele pentru a ajunge să spun un cuvânt definitiv»”. Asta subliniază părintele Antonio Marazzo, postulator al cauzei de canonizare a lui Paul al VI-lea, care, după prezentarea unui web doc despre Giovanni Battista Montini la Filmoteca Vaticană, în vederea canonizării prezidate de papa Francisc la 14 octombrie, a răspuns la întrebările unui grup de jurnalişti vorbind despre biografia viitorului sfânt, de când a sărutat picioarele trimisului patriarhului Atenagora avertizându-i pe secretarii săi („Voi face un gest, dar nu mă opriţi”), de când studia noaptea problemele teologice dezbătute la Conciliul al II-lea din Vatican, precum şi despre minunea care-l va duce la cinstea altarelor. Cât priveşte raportul său cu prietenul Aldo Moro, răpit de Brigăzile Roşii, era „dispus să devină martir, să ia locul lui Moro numai să-l salveze, lucru pe care politicienii din acea epocă nu ştiau cum să-l facă”.

„După părerea mea trebuie legitimat un pic aspectul uman al lui Montini, care în schimb este fundamental, pentru că este canonizat Giovanni Battista Montini, nu Paul al VI-lea, nu este canonizat rolul ci omul, care a fost preot şi a trăit după aceea preoţia în diferitele roluri succesive pe care le-a avut”, a spus preotul redemptorist. „Este important deci să se vadă cum a evoluat progresiv acest om, în ce măsură s-a deschis la anumite instanţe. Era fiu de jurnalist şi politician, dar şi al unei femei care la Concesio ţinea uşa deschisă pentru toţi, oricine avea probleme, şi numai economice, mergea la ea. Anumite realităţi de credinţă i le-a inspirat ea, care-l făcea să se roage Sfintei Fecioare Maria. Am putea spune că tatăl, pe de o parte, i-a arătat credinţa sub aspectul gândirii, al studiului, al aprofundării, în timp ce sub aspectul relaţiei aproape mistice cu Dumnezeu l-a direcţionat mama. Montini este considerat papa modernităţii, sau mai bine zis al contemporaneităţii, dar pentru mine probabil că am putea să-l definim ultimul papă renascentist, datorită modului cum a privit diferitele aspecte ale problemelor, cum a realizat lucrurile, datorită relaţiilor, politice şi ecleziale, cu marii oameni ai timpului său, datorită modului cum a făcut în aşa fel încât Biserica să devină sămânţă de posibilităţi umane şi de mântuire”.

Ce ne puteţi spune despre raportul lui Paul al VI-lea cu politica, Brigăzile Roşii, Aldo Moro?

Şi în acest caz este oportun să se scoată în evidenţă dimensiunea umană a lui Montini, discursul sacerdotal, vârful de exprimare al unei anumite sfinţenii: în acea situaţie el era dispus să devină martir, să ia locul lui Moro numai să-l salveze, lucru pe care politicienii nu ştiau cum să-l facă. Vreau să citez un alt episod, întâlnirea în Capela Sixtină cu mitropolitul Meliton (delegat al patriarhului Atenagora): înainte de a intra le spune celor doi secretari: „Voi face un gest, nu mă opriţi”. Ajunge în faţa lui Meliton, care deschide braţele pentru a-l saluta, şi el îngenunchează pentru a-i săruta picioarele, cu un gest văzut de unii aproape ca eretic. Montini era acest om, pentru el punctul de referinţă era Cristos. Ceea ce-l caracterizează pe Montini este Conciliul: dacă nu plecăm de acolo riscăm să nu înţelegem celelalte lucruri. În Conciliu, Biserica a trăit o cotitură, care a avut incidenţă după aceea şi la nivelul întregii societăţi. Astăzi vorbim despre pace, despre drepturi umane, despre valoarea persoanei: sunt realităţi obţinute, dar unde se nasc în realitatea contemporană? Se nasc acolo. Vorbim despre Evanghelie, despre Cristos persoană care devine fundament şi referinţă. Montini a mers în acea linie. Imediat după Conciliu găsim în scrierile sale: „Probabil că este cazul de a-mi da demisia, mi-am îndeplinit misiunea”, însă, s-a spus, da, dar cine va realiza toate acestea? Şi atunci el continuă. Acesta era Montini. Era un om care a făcut alegeri îndrăzneţe pentru epoca aceea, nu-i era frică: îşi lua timp, este adevărat, a fost numit a fost numit papa îndoielii, dar nu este adevărat. Aşa cum a explicat el însuşi: „Spun că eu par îndoielnic, nehotărât: nu, eu trebuie să mă uit la un lucru din toate perspectivele pentru a ajunge să spun un cuvânt definitiv”.

Paul al VI-lea este un papă care a fost pus un pic în umbră de alţi pontifi din secolul al XX-lea?

Cred că Montini n-a fost calificabil. Nu este situabil. Astăzi se spune multitasking: era o figură incredibil de poliedrică, trece de la artă la poetică la literatură, de la artişti la teatru la teologie la liturgie. Tratează toate temele. Şi se pregătea. În timpul Conciliului studia noaptea temele teologice care erau discutate şi pe care el la limită nu le cunoştea bine. Era un om conştient, foarte responsabil, avea simţul rolului, un rol apostolic, nu politic.

Ce ar spune Montini, papa marelui discurs despre contracepţie, la Sinodul despre tineri care se deschide în Vatican?

În concluzia discursului despre contracepţie recomandă atenţia faţă de tineri. Apără viaţa umană încă de la naşterea sa, omul care va fi, persoana umană care va fi nu este numai începutul vieţii, este toată persoana. Şi în asta găseşte un răspuns pentru tineri, care trăiesc cu impuls, cu fantezie, simt nevoia de noutate şi de autorealizare. Se pune întrebarea: cum îi ajutăm noi adulţii, cum îi însoţim, cum le dăm cheile de lectură pentru a putea trăi asta cu entuziasm, această bucurie de a trăi, această voinţă de a schimba lumea în modul cel mai corect, cel mai uman. Cred că Montini ne-ar spune asta azi şi cred că aici găsim sensul Evangheliei, întruparea lui Dumnezeu care-l însoţeşte pe om în umanizarea sa, în devenirea sa imagine a Lui. Montini ne determină să facem asta.

Puteţi să povestiţi minunea care a dus la canonizarea lui Paul al VI-lea?

Minunea a fost simplă şi complexă în acelaşi timp. Stranie prin modul în care a început, pentru că aceste persoane nu ştiau cine era Paul al VI-lea. Femeia face din frică o amniocenteză şi după o săptămână pierde lichid amniotic, ceea ce însemna avortul, însemna că fătul nu putea continua. Vorbeşte despre asta cu o prietenă infirmieră, cu un prieten ginecolog, care îi spune: „Uite, chiar în aceste zile îl beatifică pe Paul al VI-lea cu o astfel de minune, roagă-te lui”. Suntem la începutul lunii octombrie 2014, Montini este beatificat la 20 octombrie. Ei merg la Brescia, nu spun nimic nimănui, găsesc o iconiţă a lui Montini la Sanctuarul Harurilor, o duc acasă şi se roagă, timp de trei luni. Sarcina este la începutul celei de-a treisprezecea săptămâni. Fără lichid amniotic fătul merge înainte, mama este internată de cinci ori pentru a încerca să-l reia dar continuă să-l expulzeze. Până la urmă, în a douăzeci şi şasea săptămână, medicii întâlnesc un lucru neverosimil, fetiţa se naşte, în ziua de Crăciun, este sănătoasă. Eu glumind spun că Paul al VI-lea ar trebui să plătească acestei familii mâncarea şi cazarea pentru că s-a stabilit acolo timp de trei luni! Pentru mine Giovanni Battista Montini ar trebui invocat pentru viaţa care urmează să se nască.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 2 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.