Categorii

Parolin: Occidentul şi Rusia trebuie să dialogheze şi să se înţeleagă

Pacea şi căutarea soluţiei la crizele aflate în desfăşurare „ar trebui să fie mai presus de orice interes particular”. Asta afirmă cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, într-un interviu acordat ziarului Sole 24Ore. „Primul ministru” al Vaticanului, care în 2015 a vizitat Bielorusia şi anul trecut Ucraina, la sfârşitul lui august va fi la Moscova, confirmând atenţia Sfântului Scaun faţă de estul Europei. O atenţie prezentă încă de la primii paşi şi în pontificatul papei Francisc, care l-a implicat mereu pe Vladimir Putin în tentativele de soluţie a crizelor prin negocieri.

„Nu este numai faptul de a fi la graniţele Europei face important Orientul european – a spus Parolin – ci şi rolul său istoric în cadrul civilizaţiei, culturii şi credinţei creştine. Există unii care afirmă că atunci când sfântul Ioan Paul al II-lea îşi imagina o Europă de la Atlantic la Urali nu se gândea la un «expansionism occidental», ci la o coeziune mai unită a întregului continent”.

Cu privire la întoarcerea Rusiei pe scena internaţională, de la Ucraina la Siria, secretarul de stat afirmă: „Astăzi sunt adesea subliniate diferenţele dintre diferite ţări occidentale şi Rusia, ca şi cum ar fi două lumi diferite, fiecare cu propriile valori, propriile interese, un orgoliul naţional sau transnaţional şi chiar o proprie concepţie despre dreptul internaţional care trebuie opusă altora. Într-un asemenea context provocarea este aceea de a contribui la o mai bună înţelegere reciprocă între cei care riscă să se prezinte ca doi poli opuşi. Efortul de a se înţelege reciproc nu înseamnă condescendenţă a unuia faţă de poziţia celuilalt, ci mai degrabă un dialog răbdător, constructiv, sincer şi, în acelaşi timp, respectuos. El este cu atât mai important referitor la chestiunile care sunt la originea conflictelor curente şi referitor la cele care riscă să provoace o ulterioară creştere a tensiunii. În acest sens, chestiunea păcii şi a căutării de soluţii la diferitele crize aflate în desfăşurare ar trebui să fie pusă mai presus de orice interes naţional sau oricum parţial. Aici nu pot să existe nici învingători nici învinşi. A rămâne concentraţi pe propriile interese particulare, care este una dintre caracteristicile din această perioadă de întoarcere a naţionalismelor, abate de la a vedea cum nu este în sine depăşită posibilitatea unei catastrofe. Sunt convins că face parte din misiunea Sfântului Scaun să insiste asupra acestui aspect”.

Cu privire la noua administraţie americană condusă de Donald Trump, Parolin invită să nu se grăbească evaluarea. „Este nevoie de timp pentru a evalua. Nu putem să ne grăbim. O nouă administraţie, aşa de diferită şi deosebită, şi nu numai prin motive politice, de precedentele, va avea nevoie de timp pentru a găsi propriul echilibru. Orice evaluare acum este grăbită, chiar dacă uneori poate uimi chiar exhibiţia incertitudinii. Noi dorim ca Statele Unite – şi ceilalţi actori ai scenei internaţionale – să nu se abată de la responsabilitatea lor internaţională cu privire la diferitele teme asupra cărora ea a fost exercitată din punct de vedere istoric până acum. Ne gândim îndeosebi la noile provocări ale climei: a reduce supraîncălzirea globală a planetei înseamnă a salva casa comună în care trăim şi a reduce imediat inegalităţile şi sărăciile pe care continuă să le producă încălzirea planetei. Ne gândim şi la conflictele aflate în desfăşurare”.

Cu privire la eficacitatea acţiunii diplomatice a Sfântului Scaun, Parolin a spus: „Diplomaţia Bisericii catolice este o diplomaţie de pace. Nu are interese de putere: nici politică, nici economică, nici ideologică. Pentru aceasta poate reprezenta cu libertate mai mare unora motivele celorlalţi şi să denunţe fiecăruia riscurile pe care o viziune autoreferenţială le poate comporta pentru toţi. Vizita în Bielorusia a fost făcută în timpul sancţiunilor occidentale şi cea în Ucraina în mijlocul războiului. Acea vizită a fost ocazia pentru a duce întregii populaţii implicate în conflict solidaritatea Bisericii şi a Papei. Şi pentru ca acest lucru să fie vizibil tuturor ne-am apropiat de Donbass, plin de refugiaţi, folosind instrumentul solidarităţii cu victimele violenţei, fără a întreba identitatea lor geografică sau politică. Papa Francisc a deschis drumul cu promovarea unei mari colecte de ajutoare a Bisericilor europene şi cu o substanţială contribuţie personală a sa. Dacă se apără demnitatea umană a tuturor şi a fiecăruia, şi nu împotriva cuiva, atunci un alt drum este posibil. Sfântul Scaun nu caută nimic pentru sine. Nu este prezent când aici când acolo, pentru a nu pierde în nicio parte. Tentativa sa este una omeneşte dificilă dar din punct de vedere evanghelic nu poate face abstracţie de ea, pentru ca lumi apropiate să dialogheze din nou şi să înceteze să se sfâşie de ură mai înainte încă decât de bombe”.

Cardinalul a răspuns şi la întrebări despre Helmut Kohl, fostul cancelar german recent decedat şi a profitat de ocazie pentru a vorbi despre Europa: „Kohl a avut meritul istoric de a crede în idealul european ca ideal politic concret. Căderea Zidului din Berlin şi reunificarea germană n-au fost pentru el o chestiune internă a Germaniei şi a istoriei sale tragice, ci semnul dezvoltării Europei în care o mare ţară ca Germania putea acţiona legitim şi rodnic. Nu o Europă germanizată, ci o Germanie europeizată. Kohl a înţeles că şi integrarea europeană a fost într-o anumită măsură fiică a politicii blocurilor est-vest. Şi după ce au fost depăşite acele blocuri Europa trebuia să existe ca subiect politic, nu numai economic. Astăzi există adesea impresia că şi întoarcerea la ideea de Europa, care pare să aibă o oarecare revenire, după o lungă fază de reacţie antieuropeană a opiniei publice şi a victoriei liderilor europeişti în diferite naţiuni, se opreşte destul de repede, că are un elan scurt, mai mult instrumental decât ideal. Riscul este ca să ne oprim la folosirea Europei în cheie naţională. Este ca şi cum mulţi ar spune: după exemplul Brexit este mai bine să fim în casa comună europeană, eventual fiecare pe cont propriu. Naţionalismul (şi acela în revenire, cum era deja cel de la început) îşi are propriile rădăcini în criza culturală şi religioasă a Europei şi ajunge să golească Europa de valorile sale şi de motivaţiile sale. Europa are o responsabilitate de neînlocuit. Şi când se arată indiferentă, ca în cazul imigraţiei, renunţă la binele posibil”.

În sfârşit, Parolin a vorbit despre Extremul Orient şi despre dialogurile întreprinse de Biserica catolică, îndeosebi cu China: „Extremul Orient este o regiune a lumii destul de vastă, complexă şi diversificată. De multe secole de acum acea amplă parte a omenirii a venit în contact cu creştinismul şi, prin urmare, cu Biserica catolică, graţie căilor şi formelor particulare de la ţară la ţară. Vechile contacte culturale şi religioase cu lumea asiatică oferă şi astăzi idei importante pentru întâlnirea dintre culturi. Desigur, faţă de timpurile trecute astăzi se pun provocări noi, care aşteaptă răspunsuri inedite şi creative, dar în fond finalitatea Bisericii este aceeaşi din totdeauna şi este de natură pastorală: să-l ducă pe Dumnezeu oamenilor şi pe oameni la Dumnezeu. În concret, Biserica catolică cere ca să-i fie garantat dreptul de a practica liber propria credinţă în folosul tuturor şi pentru armonia societăţii. Catolicii doresc să trăiască senin credinţa lor în respectivele ţări ca buni cetăţeni, angajându-se la dezvoltarea pozitivă a comunităţii naţionale. În acest cadru, cred că trebuie perceput şi drumul de dialog întreprins de mult timp cu guvernele din unele ţări din regiune, între care Republica Populară Chineză. Dialogul în sine este deja un fapt pozitiv, care deschide la întâlnire şi care face să crească încrederea. Înfruntăm dialogul cu spirit de realism sănătos, ştiind bine că destinele omenirii sunt, înainte de toate, în mâinile lui Dumnezeu”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 27 iulie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.