Categorii

Parolin: „La Moscova o călătorie cu întâlniri constructive”

Eminenţă, se înţelege că exista o mare aşteptare pentru această călătorie a dumneavoastră în Rusia. Cum ce sentimente v-aţi întors în Vatican?

Cred că bilanţul acestei călătorii este un bilanţ în mod substanţial pozitiv, deci desigur că sentimentele mele sunt sentimente de recunoştinţă faţă de Domnul pentru că m-a însoţit în aceste zile. Am putut realiza programul care a fost fixat, am putut ţine întâlnirile prevăzute şi trebuie să spun că aceste întâlniri – fie la nivel de autorităţi civile fie cu preşedintele Putin cât şi cu ministrul de externe Lavrov şi apoi cu vârfurile ierarhiei Bisericii ortodoxe, adică patriarhul Kiril şi mitropolitul Hilarion, au fost caracterizate chiar de un climat de cordialitate, un climat de ascultare, un climat de respect. Eu le-aş defini că au fost întâlniri semnificative, au fost şi întâlniri constructive. Mi se parte că trebuie pus accentul un pic pe acest cuvânt: „întâlniri constructive”. Apoi, desigur, a fost şi partea de întâlnire cu comunitatea catolică. Mai ales graţie conversaţiei şi dialogului pe care l-am avut cu episcopii în nunţiatură, a fost posibil să cunosc un pic mai de aproape realitatea, viaţa, comunităţii catolice din Rusia, bucuriile sale, speranţele sale, dar şi provocările şi dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte. Acestea din urmă, în parte, a fost posibil să le reprezint, să le expun autorităţilor. Citez una pentru toate: tema restituirii unor biserici care au fost confiscate în timpul regimului comunist şi pentru care încă n-a fost stabilită restituirea în faţa necesităţilor comunităţii catolice de a avea locuri de cult adecvate. Deci, aş spune că până la urmă – pentru a spune un cuvânt – a fost o călătorie utilă, a fost o călătorie interesantă, a fost o călătorie constructivă.

Aţi avut deja ocazia să vorbiţi cu Sfântul Părinte despre călătorie? Ce puteţi împărtăşi din ceea ce v-aţi spus?

Da, desigur, imediat ce m-am întors am vorbit cu Sfântul Părinte pentru a-i face un pic un rezumat foarte scurt, sintetic atât al conţinuturilor cât şi al rezultatelor călătoriei şi desigur i-am transmis şi saluturile care mi-au fost încredinţate din partea tuturor părţilor pe care le-am întâlnit, de la afectul şi de la apropierea comunităţii catolice, de la saluturile respectuoase ale autorităţilor. Amintesc că preşedintele Putin – cred că a fost şi înregistrat în partea publică a întâlnirii – a subliniat tocmai amintirea vie pe care o menţine despre întâlnirile sale cu papa Francisc, în 2013 şi în 2015. Şi salutul fratern şi al patriarhului Kiril. Desigur că papa a fost bucuros de aceste impresii, de aceste rezultate pozitive pe care i le-am transmis; papa, aşa cum ştim – a repetat asta şi în această circumstanţă – este foarte, foarte atent la toate ocaziile de dialog care pot să existe, este foarte atent să valorizeze toate ocaziile de dialog care există şi este foarte bucuros când se fac paşi înainte în această direcţie.

Care au fost temele principale tratate în întâlnirea cu patriarhul Kiril?

Aş spune că fundamental ne-am oprit un pic asupra acestui nou climat, acestei noi atmosfere care domneşte în raporturile dintre Biserica ortodoxă rusă şi Biserica catolică; acest nou climat, această nouă atmosferă care s-a instaurat în ultimii ani şi care desigur a avut un moment deosebit de semnificativ şi de puternică accelerare şi graţie întâlnirii de la Havana dintre patriarh şi papa, după care a urmat acest eveniment. Cu adevărat, am observat din partea interlocutorilor ortodocşi cum au fost impresionaţi de această experienţă a vizitei relicvelor sfântului Nicolae de la Bari la Moscova şi Sankt Petersburg, dar în sensul că au fost chiar impresionaţi de credinţa şi de religiozitatea poporului. A fost subliniat şi că mulţi ruşi care aparţin tradiţiei ortodoxe dar care nu frecventează, nepracticanţii, cu această ocazie s-au apropiat de Biserică. a fost într-adevăr un eveniment grandios fie cât priveşte dimensiunile – se vorbeşte despre două milioane şi jumătate de credincioşi care au vizitat relicvele – fie cât priveşte impactul de credinţă şi de spiritualitate pe care l-a produs acest eveniment. Apoi am trecut un pic în revistă paşii făcuţi şi cei care vor fi, care ar trebui să fie paşii de făcut în viitor. Mi se pare că din partea lor – ca şi din partea noastră, desigur – nu se vrea epuizarea potenţialităţilor pe care le-a deschis această nouă fază şi desigur colaborarea poate avea loc în diferite domenii, la diferite niveluri: de la colaborarea culturală – cea academică – la cea umanitară… S-a insistat mult asupra acestui punct, că cele două Biserici în faţa multelor situaţii de conflict care există în lume pot cu adevărat să exercite o operă umanitară incisivă şi eficace. S-au atins – cu respect şi în acelaşi timp cu sinceritate – şi teme un pic spinoase, în relaţiile dintre cele două Biserici; însă s-a încercat să se dea – cel puţin după părerea mea, ceea ce eu am perceput – un sens mai degrabă pozitiv, adică să se exploreze căi împărtăşite pentru a înfrunta şi pentru a încerca de a îndrepta spre soluţie aceste probleme. Şi desigur şi aceste căi împărtăşite, aceste propuneri concrete care au reieşit vor trebui să fie verificate şi pe cât posibil implementate după un adecvat discernământ şi aprofundare.

Iată, eminenţă, cu privire la temele mai sensibile: chestiunea ucraineană este una dintre temele cele mai delicate în raporturile dintre Sfântul Scaun şi Rusia. Dumneavoastră înşivă aţi vizitat Ucraina în urmă cu un an. Există vreo noutate, după călătoria dumneavoastră?

Noutăţi, cel puţin până acum, nu sunt… probabil că este prematur să ne gândim la vreo noutate. Domnul – sperăm – va face să răsară şi să rodească, dacă au fost acele seminţe de bine pe care am încercat să le semănăm. Însă, după cum se ştie, chestiunea ucraineană este una dintre chestiunile de mare preocupare pentru Sfântul Scaun: papa s-a pronunţat de mai multe ori cu privire la această temă… Este clar că nu putea să nu fie tratată această temă; nu putea să fie uitată în circumstanţa aceea. Aş spune mai ales în sensul de a încerca să se vadă, să se evalueze dacă existau unii paşi concreţi care s-ar putea face spre o soluţionare durabilă şi dreaptă a conflictului, în cadrul instrumentelor disponibile actualmente, care sunt practic acordurile la care au ajuns cele două părţi. Şi se ştie şi că Sfântul Scaun a insistat mai ales asupra aspectelor umanitare pornind de la marea iniţiativă a papei pentru Ucraina. În acest sens, de exemplu, una din teme este cea a eliberării prizonierilor: aceasta este una din temele „umanitarului” care ar putea cu adevărat să fie importante pentru a reda un pic impulsul întregului proces, chiar şi politic, pentru a ieşi din această situaţie de staţionare şi a înainta – de exemplu – şi tema încetării focului, tema condiţiilor de siguranţă în teritoriu, tema şi a condiţiilor politice pentru a putea face progrese în soluţionarea globală. Sperăm, întocmai, ca să poată ajuta ceva pentru a merge în direcţia corectă, ţinând cont – când vorbim de situaţii, de chestiuni umanitare – că vorbim despre oameni şi vorbim despre suferinţă. Şi cred că asta ar trebui să aibă toţi în minte pentru a încerca să facă un efort suplimentar pentru a merge în direcţia corectă.

Presa a dat desigur multă atenţie întâlnirii dumneavoastră la Soci cu Vladimir Putin. Cum a fost colocviul cu preşedintele rus?

Aş spune că şi colocviul cu preşedintele Putin intră un pic în evaluarea pe care am dat-o la început: a fost o întâlnire cordială, a fost o întâlnire respectuoasă în care s-au putut trata toate temele pe care cel puţin nouă ne stăteau la inimă ca să fie tratate, ca acela, de exemplu, a Orientului Mijlociu, a situaţiei din Siria îndeosebi, şi în acest context şi tema prezenţei creştinilor: ştim că una dintre coincidenţele care există între Rusia şi Sfântul Scaun este tocmai aceasta a atenţie faţă de situaţia creştinilor, tema persecuţiei creştinilor, care tindem s-o lărgim la toate grupurile religioase – desigur – şi la toate minorităţile, încercând să-i implicăm şi pe musulmani, aşa cum s-a făcut de exemplu în acel seminar care s-a desfăşurat la Geneva, anul trecut. Apoi, tema Ucrainei, deja am vorbit un pic despre ea; tema Venezuelei: am văzut că şi presa a prezentat câteva declaraţii care au fost făcute în acest sens. Apoi, în afară de temele bilaterale, aminteam la început, am prezentat câteva situaţii un pic de dificultate ale comunităţii catolice. Eu am încercat mai ales să spun asta, acesta era mesajul pe care voiam să-l transmit: că Rusia, prin poziţia sa geografică, prin istoria sa, prin cultura sa, prin trecutul său, prin prezentul său, are un mare rol de jucat în comunitatea internaţională, în lume. Un mare rol de jucat. Deci are o responsabilitate deosebită în privinţa păcii: fie ţara fie liderii săi au o mare responsabilitate în privinţa construirii păcii şi trebuie cu adevărat să se străduiască să pună interesele superioare ale păcii mai presus de toate celelalte interese.

În cele din urmă, eminenţă: în afară de întâlnirile mai semnificative, există vreun alt moment sau aspect deosebit pe care vreţi să-l subliniaţi?

Da, a fost momentul frumos al Liturghiei, împreună cu comunitatea catolică. Catedrala era plină de oameni şi a fost un pic o surpriză, pentru că era o zi din timpul săptămânii, deci nu se aşteptau să fie atâţia oameni; apoi, desigur, mă impresionează mereu credinţa şi evlavia acestor oameni: cum participă la Liturghie, cu ce atenţie, cu ce reverenţă, cu ce tăcere sunt prezenţi acolo. Şi cred că au venit mai ales pentru a exprima alipirea lor de papa şi faptul de a fi membri ai Bisericii universale. Deci acela a fost un moment frumos. Un alt moment frumos a fost scruta vizită la Surorile Maicii Tereza care lucrează la Moscova. Am putut să întâlnesc şi să salut toate persoanele pe care le asistă, şi acolo a fost manifestat un mare afect faţă de papa. Şi apoi, ultimul lucru pe care aş vrea să-l amintesc: m-a impresionat mult vizita pe care am făcut-o într-o seară la catedrala „Cristos Mântuitorul”, catedrala ortodoxă din Moscova; catedrală care a fost aruncată în aer în timpul regimului comunist. Deci a fost şi un moment pentru a aminti această istorie foarte dureroasă a epocii în care se voia să se dezrădăcineze complet credinţa din inima credincioşilor şi să se elimine orice semn al prezenţei lui Dumnezeu şi a Bisericii în ţara aceea. Lucru care nu s-a reuşit, pentru că Dumnezeu este mai mare decât proiectele oamenilor.

De Alessandro Gisotti

(După Vatican Insider, 25 august 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.