Categorii

Părintele Tom Uzhunallil: „n-am fost niciodată maltratat, m-am rugat mult. Dumnezeu a fost gentil cu mine”

Părintele Tom Uzhunallil este un indian gentil care n-a pierdut simţul ironiei şi al umorului în pofida evenimentului dramatic în care a fost protagonist. Timp de 18 luni a fost în mâinile unui grup de sechestratori care l-au răpit după ce au intrat cu forţa la 4 martie 2016 în casa Misionarelor Carităţii, la Aden, în Yemen, în plin război civil. „Acolo ne simţeam în siguranţă”. În schimb, comandoul înarmat ucide 16 persoane, între care patru surori Misionare ale Carităţii şi îl cruţă pe el. „Probabil pentru că eram indian, străin, pentru bani”. La 12 septembrie a fost eliberat în mod neaşteptat şi dus în Oman, la 13 septembrie l-a întâlnit pe papa Francisc. Astăzi a putut să povestească timp de două ore lungi, în sediul central al salezienilor la Roma, ceea ce a trăit. Cu seninătate, forţă interioară şi mare emoţie la amintirea celor patru călugăriţe ale Maicii Tereza ucise împreună cu personalul yemenit. După controalele medicale şi reînnoirea paşaportului se va întoarce în India, unde va rămâne.

„Dumnezeu a fost foarte gentil cu mine”. A spus părintele Tom Uzhunallil, explodând într-un plâns de emoţie împărtăşit de multele călugăriţe Misionare ale Carităţii prezente în sală. „Este prea repede pentru a vorbi despre surori, trebuie să aştept să fiu mai calm”. Părintele Tom, 59 de ani, a slăbit 30 de kilograme în timpul detenţiei forţate, dar a repetat de mai multe ori că n-a îndurat niciodată violenţă nici n-a fost vreodată ameninţat sau forţat să se convertească la islam. „Mi-au dat mereu mâncare şi medicamente pentru a-mi îngriji diabetul – a povestit el –. Petreceam timpul meu ca să mă rog pentru toţi, mai ales pentru surorile şi pentru ceilalţi yemeniţi ucişi, ca să fac exerciţii pentru a ţine antrenată mintea («număram secundele vieţii mele») şi trupul, uneori reuşeam chiar să celebrez spiritual liturghia, chiar dacă nu aveam pâinea şi vinul. Şi din când în când citeam Coranul în engleză pe care mi-l dăruise un cunoscut”.

Răpirea: „Niciodată nu mi-a fost frică”. Atunci când comandoul a intrat în casa Misionarelor Carităţii i-au spus părintelui Tom să se aşeze într-un colţ, „probabil pentru că şi-au dat seama că eram indian, străin, deci puteau să ceară bani”. Apoi l-au închis în portbagajul unei maşini împreună cu tabernacolul şi cu alte obiecte pe care le-au furat în capelă. „Niciodată nu mi-a fost frică – a subliniat de mai multe ori – şi am fost mereu senin. Mi-am spus: fără voinţa lui Dumnezeu nu mi se poate întâmpla nimic, nici măcar un fir de păr nu va putea să fie smuls dacă Dumnezeu nu vrea. Asta mi-a dat forţa. În fiecare zi mulţumeam înainte de a mă culca şi când mă trezeam spuneam: Dumnezeule, dă-mi forţa de a trăi această zi”. La început era legat la ochi, după aceea, în timpul detenţiei – a fost mutat în patru locuri diferite – a văzut mereu faţa răpitorilor săi, care chiar i-au pus la dispoziţie un medic şi insulina şi medicamentele pentru diabet, foarte greu de găsit într-o ţară în război ca Yemenul. „Când am înregistrat materialele video cu apelurile mele părea că mă maltratau – a explicat el –. În realitate, mi-au spus să mă prefac pentru a avea răspunsuri mai rapide şi a trezi interes”.

Eliberarea, ascuns într-un burka în Oman. După aceea, părintele Tom a povestit în detalii momentul eliberării sale: „Cu o zi înainte, unul dintre sechestratorii mei mi-a spus: «Avem veşti bune pentru tine. Te trimitem acasă»”. Îi restituie aceeaşi pantaloni pe care-i avea cu 18 luni înainte cu o curea (deşi pierduse între timp 30 de kilograme), îi spun să facă un duş şi îl conduc într-o maşină cu alte 3 persoane într-o localitate la trei sau patru ore de călătorie. Aşteaptă, dar ceva merge greşit, pentru că se întorc înapoi. „Mi-au spus: «Poate că l-ai rugat numai pe al treilea Dumnezeu al tău, încearcă să-l rogi pe al doilea». Asta pentru că ei nu înţeleg bine Treimea”, a explicat părintele Tom, care n-a pierdut simţul ironiei şi povesteşte în continuare anecdote. Îl readuc în casa unde era închis şi în miezul nopţii îl trezesc. De data aceasta îi spun să se îmbrace cu burka peste hainele sale şi din nou îl pun într-un automobil cu trei persoane. „Am ajuns în acelaşi loc ca ziua dinainte – a spus el – şi am aşteptat două ore”. Până la sosirea eliberatorilor săi. „Un om m-a luat de mână, a controlat fotografia dacă eram eu şi am călătorit până dimineaţa următoare în deşert. Am înţeles numai după aceea că am trecut graniţa Yemenului şi eram în Oman”. Aici a fost primit de autorităţile care i-au dat haine, o valiză şi un aparat de bărbierit pentru a-şi bărbieri o barbă lungă de 18 luni. Ziua următoare era la Roma la Papa. „Fără această aventură – a încheiat cu un zâmbet – nu l-aş fi văzut niciodată personal. N-am fost capabil să-i spun cuvintele corecte pentru că eram foarte emoţionat. Papa Francisc mi-a sărutat mâinile şi m-a binecuvântat şi m-am simţit nevrednic. Ştiu că s-a rugat pentru mine”.

Rectorul major, părintele Artime, „telefon neaşteptat”. „Nu ştim dacă a fost plătită o răscumpărare şi cine a făcut posibilă eliberarea. Eu eram în Malta când ne-au telefonat ca să ne spună că părintele Tom era într-un avion din Oman care îl aducea la Fiumicino”: aşa a spus rectorul major al salezienilor, părintele Angel Fernandez Artime: „Nu știm cu au fost mişcările: nu ne aşteptam la nimic până în momentul în care am primit telefon”.

De Patrizia Caiffa

(După agenţia SIR, 16 septembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.