Categorii

Papa o primeşte pe premierul României, colocviu despre viitorul Europei

Bunele raporturi bilaterale dintre Sfântul Scaun şi România, importanţa înţelegerii şi a binelui comun şi viitorul proiectului european. Acestea sunt temele aflate în centrul audienţei pe care papa Francisc a acordată Vioricăi Dăncilă, prim-ministru al României, primită vineri dimineaţă în Palatul apostolic vatican.

În timpul colocviului, care a durat circa 25 de minute în Sala Bibliotecii în prezenţa unui traducător român, „au fost evidenţiaţi paşii făcuţi pentru favorizarea cooperării în domeniul educativ”, informează o notă a Sălii de Presă a Sfântului Scaun. Papa şi premierul au făcut referinţă şi „la unele teme de actualitate, între care importanţa înţelegerii în cadrul societăţii române pentru urmărirea binelui comun”. Şi au fost evocate în sfârşit câteva perspective „pentru viitorul proiectului european în vederea şi a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pe care România o va asuma în primul semestru al anului 2019”.

Dăncilă, îmbrăcată în negru şi cu vălul pe cap, era însoţită de soţ şi de o suită de 5-6 persoane. La sfârşitul audienţei cu papa l-a întâlnit pe secretarul de stat, cardinalul Pietro Parolin, însoţit de secretarul pentru raporturile cu statele, monseniorul Paul Richard Gallagher.

În momentul schimbului de daruri, papa Francisc i-a dat primului ministru român trei dintre cele scrieri ale sale: exortaţiile Evangelii gaudium şi Amoris laetitiae, enciclica Laudato si’, împreună cu un exemplar al Mesajului pentru Ziua Mondială a Păcii 2018.

Au fost singulare darurile premierului care a oferit un puiet de măr şi zece pliculeţe cu seminţe de legume şi plante aromate şi medicinale tipice din România: ceapă albă, două tipuri de castraveţi, varză, roşii, mărar, ca să cităm câteva. La sfârşitul explicării detaliate furnizate lui de şeful guvernului cu privire la proprietăţile benefice ale fiecărei legume, Francisc a exclamat cu umorism: „Este un întreg meniu!”.

(După Vatican Insider, 11 mai 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.