Categorii

Papa: la 42 de ani m-am consultat cu o psihanalistă evreică

Părintele Jorge Mario Bergoglio, la vârsta de 42 de ani, timp de şase luni în fiecare săptămână a întâlnit o psihanalistă. El însuşi revelează asta într-o carte care va fi publicată în curând în Franţa, care conţine transcrierea a douăsprezece dialoguri cu sociologul Dominique Wolton (titlul: „Politique et société”, editura L’Observatoire). Cei doi au dialogat graţie prezenţei unui preot care a fost traducător. În timpul unuia dintre interviuri, papa şi intelectualul francez, care este director de cercetare la CNRS şi autor al unei faimoase cărţi-interviu cu cardinalul Jean Marie Lustiger, au vorbit despre rolul avut de unele femei în viaţa lor. Francisc a citat curajul mamei, a amintit de cele două bunice spunând că-i mulţumeşte lui Dumnezeu „pentru că a cunoscut aceste femei adevărate”. Adăugând: „Acelea pe care le-am cunoscut m-au ajutat mult în viaţa mea când am avut nevoie să mă consult”. Şi a vorbit apoi despre psihanalistă. Iată câteva fragmente anticipate de Le Figaro Magazine.

Acea consultare timp de şase luni

„Am consultat o psihanalistă evreică – povesteşte Bergoglio interlocutorului său –. Timp de şase luni am mers acasă la ea o dată pe săptămână pentru a clarifica unele lucruri. Ea era medic şi psihanalistă şi a rămas mereu la locul său. Apoi într-o zi, când urma să moară, m-a chemat. Nu pentru a primi sacramentele, dat fiind că era evreică, ci pentru un dialog spiritual. Era o persoană foarte bună. Timp de şase luni m-a ajutat mult, când aveam 42 de ani”. Experienţa relatată de Francisc se situează aşadar între anii 1978 şi 1979, când încheiase experienţa dificilă de provincial al iezuiţilor din Argentina şi o începea pe aceea de rector al Collegio Máximo, unde erau formaţi studenţii care doreau să intre în Societate.

Migranţii, refugiaţii şi războaiele din Occident

„Problema începe în ţările din care vin migranţii. De ce părăsesc ţara lor? Din cauza lipsei de muncă sau din cauza războiului. Acestea sunt cele două motive principale. Lipsa de muncă, pentru că au fost exploataţi – mă gândesc la africani. Europa a exploatat Africa… nu ştiu dacă putem spune asta! Dar unele colonizări europene… da, au exploatat. Am citit că un şef de stat african abia ales ca prim act de guvernare a prezentat parlamentului o lege pentru reîmpădurirea ţării sale – şi a fost promulgată. Puterile economice ale lumii tăiaseră toţi copacii. A reîmpăduri. Pământul este uscat pentru că a fost exploatat şi nu mai este de muncă. Primul lucru de făcut, aşa cum am spus la Naţiunile Unite, la Consiliul Europei în toată lumea, este de a găsi aici izvoare pentru a crea locuri de muncă, a investi. Este adevărat că Europa trebuie să investească şi în casa proprie. Şi aici există o problemă de şomaj. Celălalt motiv pentru migraţiune este războiul. Putem investi, personale vor avea o sursă de muncă şi nu vor trebui să pătimească, dar dacă este război, tot vor trebui să fugă. Or, cine face războiul? Cine dă armele? Noi”.

Laicitatea statului: religiile nu sunt subculturi

„Statul laic este un lucru sănătos. Există o laicitate sănătoasă. Isus a spus: trebuie să dăm Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu. Toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu. Dar cred că în unele ţări precum Franţa, acest laicism are o moştenire prea puternică a iluminismului, care construieşte un imaginar colectiv în care religiile sunt considerate ca o subcultură. Cred că Franţa – aceasta este părerea mea personală, nu cea oficială a Bisericii – ar trebui «să ridice» un pic nivelul laicităţii, în sensul că trebuie să spună şi că religiile sunt parte a culturii. Cum să exprime asta în mod laic? Prin deschiderea la transcendenţă. Fiecare poate găsi forma sa de deschidere”.

Europa este oprită!

„Nu mai văd Schumann, nu mai văd Adenauer… Europei, în acest moment, îi este frică. Închide, închide, închide… Europa are o istorie de integrare culturală, multiculturală cum spuneţi dumneavoastră, foarte puternică. Longobarzii, longobarzii noştri astăzi, sunt barbari care au venit cu mult timp în urmă… Şi apoi totul se amestecă şi avem cultura noastră. Dar care este cultura europeană? Cum aş defini astăzi cultura europeană? Da, are rădăcini creştine importante, este adevărat. Dar nu este suficient pentru a o defini. Există toate capacităţile noastre. Aceste capacităţi pentru a ne integra, pentru a-i primi pe alţii. Există şi limba în cultură. În limba noastră spaniolă, 40% din cuvinte sunt arabe. De ce? Pentru că erau acolo timp de şapte secole. Şi au lăsat semnul… Cred că Europa are rădăcini creştine, dar nu sunt unicele. Există altele care nu pot să fie negate. Totuşi, cred că a fost o eroare a nu cita «rădăcinile creştine» în documentul Uniunii Europene despre prima constituţie şi acesta a fost comisă şi de guverne. Era o eroare a nu vedea realitatea. Asta nu înseamnă că Europa trebuie să fie în întregime creştină. Dar este un patrimoniu, un patrimoniu cultural, pe care l-am primit”.

„Nu-mi place să vorbesc despre război just”

„Astăzi trebuie să ne gândim din nou la conceptul de «război just». În filozofia politică am învăţat că pentru a se apăra se poate face război şi poate fi considerat just. Dar se poate defini un «război just»? Sau mai degrabă un «război de apărare»? Singurul lucru just este pacea… Nu-mi place să folosesc termenul «război just». Auzim spunându-se: «Eu fac războiul pentru că nu am alte mijloace pentru a mă apăra». Dar niciun război nu este just. Singurul lucru just este pacea”.

Biserica de popor

„Există păcatele conducătorilor Bisericii, care sunt lipsiţi de inteligenţă sau se lasă manipulaţi. Însă Biserica nu sunt episcopii, papii şi preoţii. Biserica este poporul. Şi Conciliul al II-lea din Vatican a spus: «Poporul lui Dumnezeu, în ansamblul său, nu greşeşte». Dacă vrei să cunoşti Biserica, mergi într-un sat unde se trăieşte viaţa Bisericii. Mergeţi într-un spital unde sunt atâţia creştini care vin ca să ajute, laici, surori… Mergi în Africa, unde se află atâţia misionari. Ard viaţa lor. Şi fac revoluţii reale. Nu pentru a converti, o altă epocă în care se vorbea despre convertire, ci pentru a sluji”.

Insistenţa asupra moralei „sub centură”

„Dar noi catolicii cum învăţăm moralitatea? Nu poţi s-o înveţi cu precepte de tipul: «Nu poţi face asta, trebuie să faci asta, trebuie, nu trebuie, poţi, nu poţi». Morala este o consecinţă a întâlnirii cu Isus Cristos. Este o consecinţă a credinţei, pentru noi catolicii. Şi pentru alţii moralitatea este o consecinţă a întâlnirii cu un ideal, sau cu Dumnezeu, sau cu ei înşişi, dar cu partea cea mai bună din ei înşişi. Morala este mereu o consecinţă… Există un mare pericol pentru predicatori, acela de a cădea în mediocritate. A condamna numai morala – vă rog să iertaţi expresia – «sub centură». Dar despre alte păcate, cum sunt ura, invidia, orgoliul, vanitatea, uciderea celuilalt, a lua viaţa, nu se vorbeşte. A intra în mafie, a face acorduri clandestine… «Eşti un bun catolic? Atunci dă-mi renta»”.

Amoris laetitia şi rigiditatea

„Tentaţia este mereu aceea a uniformităţii regulilor… Luaţi de exemplu exortaţia apostolică Amoris laetitia. Când vorbesc despre familii aflate în dificultate, spun: «Trebuie să primim, să însoţim, să discernem, să integrăm…» şi apoi fiecare va vedea porţile deschise. Ceea ce se întâmplă realmente este că persoanele aud pe oameni spunând: «Nu pot să mă împărtăşesc», «Nu pot să fac asta»: tentaţia Bisericii este acolo. Dar «nu», «nu» şi «nu»! Acest tip de interdicţie este ceea ce găsim în drama lui Isus cu fariseii. Acelaşi! Cei mari ai Bisericii sunt cei care au o viziune care merge dincolo, cei care înţeleg: misionarii”.

„Avortul rămâne un păcat grav”

Extinderea la toţi preoţii a puterii de a dezlega de păcatul avortului, „atenţie, asta nu înseamnă a banaliza avortul. Avortul este grav, este un păcat grav. Este uciderea unui nevinovat. Dar dacă există păcat, este necesar să se faciliteze iertarea”.

„Căsătoria este între un bărbat şi o femeie”

„Căsătoria între persoane de acelaşi sex? «Căsătorie» este un cuvânt istoric. Mereu în omenire, şi nu numai în Biserică, este între un bărbat şi o femeie… Nu putem să o schimbăm. Aceasta este natura lucrurilor. Sunt aşa. Să le numim «uniri civile». Să nu glumim cu adevărurile. Este adevărat că în spate este ideologia genului. Şi în cărţi, copiii învaţă că se poate alege propriul sex. Pentru că sexul, a fi femeie sau bărbat, ar fi o alegere şi nu un fapt de natură? Asta favorizează această eroare. Dar să spunem lucrurile aşa cum sunt: căsătoria este un bărbat cu o femeie. Acesta este termenul precis. Să numim unirea de acelaşi sex «unire civilă»”.

Reciprocitatea cu musulmanii

„Nu acceptă principiul reciprocităţii. Unele ţări din Golf sunt deschise şi ne ajută să construim biserici. Pentru ce sunt deschise? Pentru că au muncitori filipinezi, catolici, indieni… Problema din Arabia Saudită este că într-adevăr e o chestiune de mentalitate. Oricum, dialogul cu islamul merge bine, pentru că nu ştiu dacă ştiţi, dar imamul de la Al-Azhar a venit să mă viziteze. Şi va fi întâlnire: eu merg. Cred că le-ar face bine să facă un studiu critic asupra Coranului, aşa cum am făcut cu Scripturile noastre. Metoda istorică şi critică de interpretare îi va face să evolueze”.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 1 septembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.