Categorii

Papa invită să ne rugăm Rozariul în octombrie. Părintele Fornos: „Diavolul este în spatele abuzurilor şi a dezbinărilor interne din Biserică”

„A-i ajuta pe tineri să descopere toată profunzimea Rozariului poate să fie o ocazie frumoasă în această lună în care este Sinodul Episcopilor despre tineri”. Pentru părintele Frederic Fornos, director internaţional al Reţelei Mondiale de Rugăciune a Papei şi al Mişcării Euharistice a Tineretului, invitaţia adresată de papa credincioşilor din toată lumea pentru ca să se roage zilnic Rozariul în luna octombrie poate să fie ocazia justă pentru a redescoperi forţa rugăciunii.

De ce papa a simţit nevoia de a adresa un asemenea apel credincioşilor din toată lumea?

În timpul acestor ultimi ani şi luni, am trăit în Biserică situaţii dificile, între care abuzuri sexuale, de putere şi de conştiinţă din partea clericilor, persoanelor consacrate şi laicilor. Fără a uita dezbinările interne. Pentru toate acestea misiunea Bisericii devine mai dificilă şi se discreditează. Papa Francisc ne spune că diavolul, care mereu tinde să ne despartă de Dumnezeu şi între noi, este în spatele la toate acestea. De multe ori uităm asta. Am interiorizat lupta spirituală la nivel individual, ajungând s-o reducem, uneori, numai la situaţie psihologică personală şi l-am uitat pe „duşmanul mortal al naturii noastre umane” (Exerciţii spirituale ale sfântului Ignaţiu de Loyola, nr. 136) şi incidenţa sa la nivel personal şi comunitar.

Ce formă are răul?

În tradiţia creştină răul are reprezentări diferite, ca „Satanás”, care în ebraică înseamnă „adversar”, sau „diábolos” în greacă, acela care desparte sau seamănă discordie. În tradiţia biblică şi spirituală se vorbeşte şi despre „seducătorul lumii”, despre „tatăl minciunii” sau despre „Lucifer”, cel care se prezintă ca un înger de lumină, bun în aparenţă, dar care induce la înşelare. Papa Francisc, în capitolul 5 al exortaţiei Gaudete et exsultate, ne spune: „Nu vom admite existenţa diavolului dacă ne încăpăţânăm să privim viaţa numai cu criterii empirice şi fără o perspectivă supranaturală (…). Aşadar să nu credem că este un mit, o reprezentare, un simbol, o figură sau o idee (…). Şi astfel, în timp ce reducem apărările, el profită de asta pentru a distruge viaţa noastră, familiile noastre şi comunităţile noastre”.

Persoanele nu se mai roagă?

Este adevărat. Cred că este o problemă a lumii noastre şi pentru misiunea Bisericii faptul că ne rugăm puţin, rapid, fără a merge în profunzime, inimă la inimă cu Domnul, în meditarea Cuvântului său. Însă papa Francisc ne cere în această lună să ne rugăm mai intens pentru că, aşa cum a spus într-o omilie la „Sfânta Marta”: „Rugăciunea este arma împotriva marelui acuzator (…). Numai rugăciunea îl poate înfrânge”. Pentru aceasta ne cere să o rugăm pe Fecioara Maria pentru „a ne proteja sub mantia Sfintei Născătoare de Dumnezeu rostind invocaţia «Sub ocrotirea ta» şi pe sfântul arhanghel Mihail”.

Pentru tineri rugăciunea Rozariului mai are valoare?

Pentru unii da. Alţii trebuie să descopere profunzimea sa. Rozariul, cu contemplarea lui Cristos împreună cu Maria, ne ajută să mergem în profunzime în Evanghelie. În contextul în care se primeşte cererea Sfântului Părinte de a ne ruga pentru Biserică, această rugăciune ne ajută să fim aproape de Fecioara Maria, care a rămas la picioarele crucii. Când sunt multe dificultăţi, există uneori ispita de a fugi. Maria ne ajută să stăm sub cruce, cu Fiul său, în pătimirea sa. A-i ajuta pe tineri să descopere toată profunzimea Rozariului poate să fie o ocazie frumoasă în această lună în care este Sinodul Episcopilor despre tineri. Sfânta Tereza a Pruncului Isus spunea că Rozariul este ca un lanţ lung care leagă cerul cu pământul: una dintre extremităţi este în mâinile noastre şi cealaltă în cele ale Sfintei Fecioare.

Cine trebuie să înveţe rugăciunea? În atâtea familii nu se mai roagă, şi parohiile…

Nu se învaţă rugăciunea pentru că nu ne rugăm, sau o facem puţin. Când tinerii îi văd pe părinţii lor rugându-se, sau persoane din familia lor, li se comunică lor această respiraţie a inimii. Dar dacă nu văd niciodată pe niciun adult rugându-se, căutând momente de tăcere, de contemplaţie, oricare ar fi ele, va fi greu pentru ei să găsească această cale a rugăciunii. Uneori, parohiile fac propuneri de formare la rugăciune. Este foarte important de a cunoaşte tradiţia noastră spirituală catolică, este o comoară imensă şi ne ajută în lupta spirituală, fără a uita tradiţia creştină orientală.

Luna octombrie este un timp special pentru rugăciune?

Desigur, octombrie este o lună mariană, cu sărbătoarea Sfântului Rozariu al Fecioarei Maria, la 7 octombrie. Şi această lună octombrie este şi mai mult timp special de rugăciune cu Sinodul Episcopilor despre tineri, credinţă şi discernământ. Trebuie să ne rugăm pentru Biserică sfântul Rozariu în fiecare zi, aşa cum a invitat papa Francisc în această lună, cu rugăciunea către sfântul arhanghel Mihail, şi să ne rugăm pentru unitatea Bisericii şi pentru misiunea sa în lume.

De Riccardo Benotti

(După agenţia SIR, 9 octombrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.