Categorii

Papa întâlneşte în Vatican patriarhi şi arhiepiscopi din Bisericile orientale

De luni 9 octombrie până joi 12 octombrie este convocată la Roma sesiunea plenară a Congregaţiei pentru Bisericile Orientale cu tema: „La 100 de ani ai Congregaţiei pentru Bisericile Orientale şi 25 de ani ai Codului Canoanelor Bisericilor Orientale”. La adunarea plenară vor lua parte, în afară de 17 cardinali şi câţiva arhiepiscopi şi episcopi ca membri ai Dicasterului, toţi patriarhii, arhiepiscopii majori şi mitropoliţii sui iuris din Bisericile orientale catolice a căror viaţă se desfăşoară în respectivele teritorii de origine. Locuri precum Siria, Irak, Egipt, Turcia, Liban, Iordania, Ucraina, Armenia, Etiopia şi Eritreea care amintesc de numeroasele încercări şi suferinţe, datorită violenţei, a războiului, dar şi datorită provocărilor sărăciei sociale, lipsurilor sau fenomenelor migratoare masive.

Adunarea plenară va porni propriile reflecţii de la drumul Dicasterului în aceşti o sută de ani, cu conştiinţa dobândită tot mai mare în sânul Bisericii catolice despre o identitate „unită şi plurală”. Îndeosebi se va opri asupra discernământului care duce la alegerile candidaţilor la episcopat, gestionarea bunurilor temporale, noile figuri juridice pentru îngrijirea pastorală a credincioşilor, misiunea ecumenică a Bisericilor orientale catolice, identitatea preoţilor şi lucrările Comisiei Liturgice restabilite de papa Francisc în septembrie 2015. Lucrările se vor desfăşura în Sala Bologna din Palatul Apostolic.

Chiar papa, luni 9 octombrie, la ora 12.00, va întâlni în privat pe patriarhi şi pe arhiepiscopii majori, aşa cum a făcut deja în noiembrie 2013 asemenea predecesorilor. Va fi vorba de un moment de ascultare şi împărtăşire, informează o notă a Congregaţiei, în stilul demarat recent şi pentru vizitele ad limina. Miercuri 11 octombrie, toţi membrii adunării plenare şi oficialii preoţi şi laici din Dicaster vor lua parte la audienţa generală de miercuri din piaţa „Sfântul Petru”.

În schimb joi 12 octombrie, se va ţine comemorarea solemnă unită a centenarului Congregaţiei pentru Bisericile Orientale  şi a Institutului Pontifical Oriental: programul prevede un prim moment rezervat de vizită la Institutul Pontifical Oriental din partea papei, primit de superiorii Congregaţiei, de patriarhi, de arhiepiscopii majori şi mitropoliţii sui iuris, de prepozitul general al Societăţii lui Isus, părintele Arturo Sosa Abascal, de părintele delegat pentru Casele din Roma, de rector, profesori, studenţi, personal şi binefăcători ai Institutului Pontifical Oriental.

Apoi papa va continua cu un grup mai restrâns în curte unde va binecuvânta un copac plantat cu ocazia centenarului şi după lucrările de restructurare a complexului, înainte de a merge în Aula Magna unde îi va saluta pe binefăcătorii Institutului Pontifical Oriental şi personalul auxiliar, după ce a încredinţat Marelui Cancelar scrisoarea apostolică trimisă pentru comemorarea centenară. Francisc va inaugura pictura oferită de artistul Paul Mullaly, apoi se va întreţine în cadru rezervat cu comunitatea iezuiţilor din Institut.

În continuare, la 10.15, se va ţine o liturghie pentru centenar în bazilica „Santa Maria Maggiore”, rezervată oaspeţilor invitaţi, la sfârşitul căreia papa se va întoarce în Vatican, în timp ce la Institutul Pontifical Oriental se va da citire scrisorii pontificale şi se va declara deschis anul academic.

Cu ocazia centenarului Congregaţiei, Oficiul Filatelic şi Numismatic al Statului Cetăţii Vaticanului a emis un timbru comemorativ, în timp ce Dicasterul s-a îngrijit de publicarea unui Anuar în ediţie specială care va fi dăruit în avanpremieră membrilor adunării plenare, care vor primi şi ediţia digitală a noii ediţii a importantei opere „Orientul Catolic”, care va ieşi în versiune tipărită în noiembrie.

(După Vatican Insider, 8 octombrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.