Categorii

„Papa insistă prea mult asupra migranţilor? Suntem noi lenţi să răspundem”

Nu se mai poate vorbi despre migranţi numai pentru „a trezi frici ancestrale”, a spus Francisc în discursul său lung din 8 ianuarie adresat Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, revenind încă o dată asupra uneia dintre dramele din timpul nostru pentru care a cerut „să se depăşească închiderile”. Şi duminica viitoare, 14 ianuarie, papa va celebra o liturghie în bazilica „Sfântul Petru” cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului. Un alt gest de atenţie faţă de „acei membri, grupuri şi categorii ai familiei umane care astăzi mai mare nevoie şi pe care lumea tinde să-i neglijeze”, cum afirmă părintele Michael Czerny, iezuitul cehoslovac ales de papa ca sub-secretar, împreună cu părintele scalabrinian Fabio Baggio, de la Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi din Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale. Secţiune condusă de pontif din însăşi voinţa sa.

„Unde este trupul lui Cristos care suferă, acolo este Cristos; şi unde este Cristos, este Biserica sa: acesta este punctul!”, subliniază Czerny la Vatican Insider pentru a explica marea atenţie şi insistenţă a papei despre tema migraţiilor. „Primul episcop de Roma a scris: «Practicaţi ospitalitatea unii faţă de alţii, fără plângeri» (1Pt 4,9), iar succesorul lui Petru repetă acelaşi lucru cu cuvinte mai actuale: «Cu spirit de milostivire, să-i îmbrăţişăm pe toţi cei care fug de război şi de foame sau care sunt constrânşi să-şi părăsească ţările din cauza discriminărilor, persecuţiilor, sărăciei şi degradării ambientale»”.

Deci tuturor celor care consideră excesivă – aproape o „obsesie”, spun ei – această atenţie a papei faţă de migranţi, dumneavoastră ce le-aţi răspunde?

Că oricine vorbeşte în acest mod ar trebui să îndrepte spre situaţia actuală o privire ponderată. Pentru mulţi, eventual, este excesivă încetineala cu care lumea „dezvoltată” răspunde la nevoi aşa de clare şi urgente. Şi mulţi consideră excesivă obsesia faţă de graniţe şi faţă de siguranţa naţională în dezavantajul drepturilor şi demnităţii evacuaţilor şi refugiaţilor. Apoi, pentru mulţi alţii este excesivă predilecţia mass-media faţă de istoriile senzaţionale care alimentează xenofobia şi izolaţionismul; şi atâţia evaluează drept categoric excesiv modul în care politicienii creează sau exagerează un sentiment de criză pentru a obţine avantaje pe termen scurt. În mesajul său pentru noul an 2018, secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres, a prezentat creşterea naţionalismului şi a xenofobiei printre noile pericole pentru pacea şi stabilitatea globale. Luând în considerare aceste excese dăunătoare, atâtea persoane bune – şi mi se pare că sunt cea mai mare majoritate – departe de a critica atenţia papei, chiar îi sunt profund recunoscătoare pentru conducerea sa morală şi exemplul său bun. Şi sunt de acord cu el atunci când spune: „Cei care alimentează frica faţă de migranţi, eventual cu scopuri politice, în loc să construiască pacea, seamănă violenţă, discriminare rasială şi xenofobie”.

Papa a indicat în patru verbe – a primi, a proteja, a promova şi a integra – acţiunile pentru a înfrunta acest fenomen care, după cum spune el, „este cea mai mare tragedie după al doilea război mondial”. În ce mod concret, adică ţinând cont de limitele şi de exigenţele diferitelor ţări, se pot aplica?

Cele patru acţiuni din Mesajul papei sunt deja în sine foarte concrete. Sunt fapte bune de făcut, măsuri care funcţionează, linii călăuzitoare la care trebuie făcută referinţă. Valoarea lor derivă din experienţa Bisericii şi îndeosebi din operele sale pastorale îndreptate spre migranţi şi refugiaţi, din experienţa organizaţiilor catolice şi necatolice care de mulţi ani se dedică problemelor referitoare la fenomenul migrator. Responsabilitatea de a valoriza fie resursele şi capacităţile fie limitările din ţările, provinciile, zonele lor urbane sau rurale este a guvernanţilor, dar şi a antreprenorilor, academicienilor şi jurnaliştilor. Aceştia au şi misiunea de a găsi soluţii valabile pentru problemele reale, făcând apel la ceea ce este mai bun în spaţiul public. Adevăraţii lideri demonstrează că binele comun poate şi trebuie să fie mereu urmărit şi că nu există un „bine comun” care se întemeiază pe frică, pe apărare şi pe marginalizare.

Cum se mişcă secţiunea Dicasterului unde sunteţi sub-secretar, la un an de la instituire? Papa, care este responsabilul ei, orientează munca voastră?

Pe la sfârşitul acestui prim an, papa a vizitat sediul Dicasterului în Palatul Sfântul Calixt. S-a oprit în faţa vestei de salvare a unei fetiţe înecate în Marea Mediterană, păstrată într-o casetă. Luând-o în mână, Sfântul Părinte ne-a repetat: „Această vestă de salvare arată ceea ce trebuie să faceţi”. De aceea, în primul an al Secţiunii a fost constantă angajarea noastră de a ajunge la Biserica din toate părţile lumii. Am încercat să deschidem un dialog cu Conferinţele episcopale, organizaţiile catolice şi alte organisme care lucrează în domeniul migraţiilor cu scopul de a colabora în dezvoltarea de programe eficace şi adecvate pentru migranţi şi refugiaţi. Cu ei am declinat cele patru verbe ale papei în 20 de Puncte de Acţiune care se întemeiază pe Doctrina Socială a Bisericii şi sugerează câteva practici bune ca soluţii la problemele de mai mare actualitate, traduse într-un limbaj „pastoral”.

Mai în detaliu care sunt propunerile voastre?

Intenţia este de a oferi Bisericilor locale un instrument util pentru a planifica şi a evalua răspunsurile lor faţă de migranţi, faţă de cei care cer azil, faţă de evacuaţi şi faţă de victimele traficului de persoane. Cele 20 de Puncte de Acţiune sugerează, de exemplu, expansiunea de canale legale şi sigure pentru toţi migranţii prin eliberarea de vize umanitare, resituarea refugiaţilor în ţări terţe, programe de sponsorizare comunitară, coridoare umanitare şi vize de studiu pentru tinerii refugiaţi care trăiesc în lagăre de refugiaţi. Şi reîntregirea familială reprezintă o cale sigură şi legală de imigraţie şi este şi garanţie a unei integrări mai simple, aşa cum a susţinut Biserica de mai multe ori în trecut.

Sfântul Scaun se pregăteşte astfel, deci, pentru definirea celor două Pacte globale despre migraţii sigure şi despre refugiaţi din 2018?

Da, aceleaşi patru acţiuni, înţelese ca linii-călăuzitoare politice, constituie contribuţia Sfântului Scaun la cele două Pacte globale care vor fi adoptate de Naţiunile Unite în al doilea semestru din 2018: unul despre refugiaţi, celălalt pentru migraţia sigură, regulamentară şi ordonată. În întâlnirile pregătitoare ţinute în decembrie – una la Puerto Vallarta (Mexic) şi una la Geneva – Sfântul Scaun a prezentat un scurt material video al papei Francisc care invită comunitatea internaţională să se străduiască pentru ca Pactele Globale ale ONU despre migranţi şi refugiaţi să fie inspirate de compasiune, clarviziune şi curaj.

Ce răspunsuri aţi obţinut până acum?

Biserica s-a angajat să promoveze o sensibilizare masivă cu privire la cele două Pacte Globale. Fără îndoială comunitatea internaţională la toate nivelurile, de la zonele rurale şi la megalopolisuri, de la state-naţiune la continente întregi, poate să facă mai bine, mult mai bine, cât priveşte planificarea, conducerea şi sprijinirea mobilităţii umane care a fost mereu o parte esenţială a experienţei umane încă de la început.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican Insider, 11 ianuarie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.