Categorii

Papa îl primeşte pe „ministrul de externe” al patriarhului rus

La puţine zile de la invitaţia pe care a transmis-o patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu, în numele patriarhului de Moscova şi al tuturor Rusiilor, Kiril, mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, preşedinte al departamentului pentru relaţiile ecleziastice externe ale aceleiaşi patriarhii ortodoxe moscovite, a fost primit marţi 26 septembrie de papa Francisc.

Francisc l-a primit pe „ministrul de externe” al lui Kiril la amiază în reşedinţa sa, la Casa „Sfânta Marta”. Hilarion era însoţit de dominicanul Hyacinthe Destivelle, asistent pentru secţiunea orientală de la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi de o suită compusă din patru ecleziastici: episcopul Matfei de Bogorodsk, ordinariu pentru parohiile ruse din Italia, şi preoţii Aleksei Dikarev, cu funcţii de traducător, Stefan (Igumnov), şef de birou pentru relaţiile intercreştine de la departamentul pentru relaţiile ecleziastice externe, şi Ioann (Kopeikin), vice-rector al Şcolii doctorale „Sfinţii Ciril şi Metodiu”.

Vizita lui Hilarion cade la o lună de la călătoria pe care cardinalul Pietro Parolin a făcut-o la Moscova, de la 21 la 24 august. Întâlnindu-l pe mitropolitul de Volokolamsk, în acea ocazie, secretarul de stat al Vaticanului afirmase că în cursul colocviului „s-au putut trata şi teme spinoase”, precum problema comunităţii greco-catolice ucrainene în comuniune cu Roma, „dar mereu în voinţa de a construi şi de a depăşi dificultăţile care există”. Mitropolitul vorbise cardinalului, printre altele, despre creştinii din Orientul Mijlociu şi despre situaţia din Siria.

Hilarion a ajuns la Roma duminica trecută, 24 septembrie, primit la aeroport de ambasadorul rus pe lângă Vatican, Alexander Avdeyev, precum şi de episcopul Matfej de Bogorodsk şi de părintele Destivelle.

Luni, responsabilul relaţiilor externe ale Patriarhiei ruse l-a vizitat pe Benedict al XVI-lea, pe care deja l-a întâlnit de mai multe ori când era papă în funcţie. În timpul întâlnirii, prezintă situl internet al patriarhiei moscovite, Hilarion „a vorbit pontifului emerit despre întâlnirea dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc care a avut loc la Havana la 12 februarie 2016, precum şi despre diferite aspecte ale cooperării dintre Biserica ortodoxă rusă şi Biserica catolică romană. Ca răspuns la întrebarea papei Benedict cu privire la renaşterea credinţei în teritoriul canonic al Bisericii ortodoxe ruse, mitropolitul Hilarion i-a vorbit despre construirea de noi biserici şi mănăstiri, despre naşterea de facultăţi teologice în universităţile laice şi despre activităţile Bisericii în edituri şi în educaţie”.

Mitropolitul i-a prezentat lui Joseph Ratzinger ediţia rusă a cărţii lui Benedict al XVI-lea „Teologia liturgiei” şi papa emerit „a mulţumit călduros preşedintelui departamentului pentru relaţiile externe ale patriarhiei pentru dar exprimând dorinţa sa ca ortodocşii creştini din Rusia să poată găsi cartea utilă pentru o înţelegere mai bună a liturgiei”.

Pentru recenta aniversare a zilei de naştere a lui Joseph Ratzinger, Hilarion i-a dăruit şi şase volume ale propriei opere „Isus Cristos. Viaţa şi învăţăturile”. Înainte de a ajunge la Roma, Hilarion a fost în zilele precedente la Londra unde a rostit un amplu discurs la simpozionul internaţional „Viitorul creştin al Europei”.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 26 septembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.