Categorii

Papa Francisc la Bari: cuvintele şi gesturile care vor produce mai mult rod sunt cele pe care nimeni nu le-a văzut şi auzit

Numai timpul va putea să ne spună care dintre numeroasele seminţe aruncate de papa Francisc şi de patriarhii, mitropoliţii şi episcopii Bisericilor prezente în Orientul Mijlociu reuniţi la Bari pentru a se ruga şi a reflecta asupra păcii în acele ţinuturi martirizate vor produce flori şi roade, nu numai pentru Biserici şi pentru creştinii prezenţi în regiunea unde îşi înfig „rădăcinile sufletelor” tuturor creştinilor, ci şi pentru mărturia discipolilor lui Cristos în compania oamenilor şi pentru lumea întreagă.

Probabil vor fi cuvintele şi gesturile informale ale unei fraternităţi tot mai intense şi vizibile între unii dintre participanţii care au dialogat „încurajaţi unii de alţii” şi graţie unei frecventări asidue devenite cu timpul familiaritate spirituale autentică. Probabil va fi invocarea comună a lui „Isus, Principe al păcii” în faţa relicvelor sfântului Nicolae cu aprinderea acelei candele uni-flacără care arde în cripta îndrăgită de creştinii din Orient şi din Occident. Probabil vor produce rod cuvintele puternice adresate în mai multe rânduri celor care au responsabilităţi de conducere şi de formare a opiniei publice, pentru ca să înceteze „tăcerea atâtora şi complicitatea multora”, pentru ca să fie înfrântă „indiferenţa care ucide” şi să răsune cu forţă „glasul celor fără glas, glasul care contrastează omuciderea indiferenţei”. Probabil va iar rod sămânţa transportată de vântul de la ţărmul din Bari, frate vânt care stinge aproape toate candelele păcii între mâinile papilor şi patriarhilor, parcă pentru a le indica lor şi nouă că singura flacără pe care nu trebuie s-o lăsăm să se stingă este aceea a carităţii fraterne. Sau poate că vor fi alte cuvinte, cele de consolare şi de apropiere adresate creştinilor care în acele ţinuturi continuă să rămână, să se roage şi să muncească, mărturisind şi cu ecumenismul sângelui că merită de trăit şi de murit pentru Cristos, proclamând cu însăşi existenţa lor vestea cea bună unei lumi care vrea să ne convingă să acceptăm ca normale războaiele, ura, inumanitatea.

Îndrăznesc să cred că gesturile şi cuvintele care vor produce mai mult rod vor putea să fie acelea pe care nimeni dintre noi nu le-a văzut şi auzit, nici în piaţa sfântului Nicolae, nici pe ţărm, nici prin mass-media. Acele cuvinte şi acele gesturi pe care papa, patriarhii şi episcopii şi le-au schimbat în jurul acelei mese rotunde pregătite în navata centrală a bazilicii: o întâlnire fizic „cu uşile închise”, dar spiritual cu uşi larg deschise pentru a primi durerea şi pentru a răspândi speranţa. Acolo, în acea circularitate simbol al comuniunii trinitare, acolo în acea adunare în care nimeni nu ocupa primul loc şi toţi l-au lăsat unicului Domn, acolo participanţii au putut să-şi spună unul altuia ce ardea în inima lor mergând împreună în căutarea păcii care vine de la Domnul, acolo au putut relata şi asculta suferinţele şi speranţele creştinilor din respectivele Biserici, acolo au putut să aducă mulţumire Domnului pentru mărturia comună de credinţă pe care evenimentele tragice din acele ţinuturi o solicită în discipolii Domnului, acolo au putut să reînnoiască împreună amintirea locurilor şi timpurilor în care pentru prima dată a răsunat termenul de „creştini” pentru a indica „pe cei ai căii”, ucenicii omului din Nazaret mor şi înviat pentru mântuirea tuturor.

Şi de pe pragul acelei biserici, împreună cu porumbeii vestitori de pace, cine ştie dacă nu şi-a luat zborul şi dorinţa cea mai arzătoare pentru unitatea vizibilă a creştinilor, cine ştie dacă întâlnirea împreună ca fraţi în jurul unicei mese nu este profeţie care grăbeşte ziua în care la aceeaşi masă ne vom putea împărtăşi din unica pâine şi din unicul potir, din trupul şi din sângele unicului Domn al Bisericilor noastre şi al vieţilor noastre.

De Enzo Bianchi

(După agenţia SIR, 9 iulie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.