Categorii

Papa: depindem de Dumnezeu, marxismul greşeşte când neagă asta

Publicăm prefaţa scrisă de papa la cartea care adună scrierile pontifului emerit Benedict al XVI-lea despre credinţă şi politică: A elibera libertatea. Credinţă şi politică în al treilea mileniu (Editura Cantagalli). Vinerea viitoare, la ora 18.00, volumul va fi prezentat la Senat, Sala Zuccari, pe via della Dogana Vecchia la Roma. Vor interveni secretarul papei emerit, Georg Gänswein, preşedintele Parlamentului UE, Antonio Tajani, şi episcopul Giampaolo Crepaldi, în prezenţa preşedintelui Senatului, Maria Elisabetta Casellati.

Raportul dintre credinţă şi politică este una dintre marile teme aflate din totdeauna în centrul atenţiei lui Joseph Ratzinger / Benedict al XVI-lea şi străbate întregul său drum intelectual şi uman: experienţa directă a totalitarismului nazist îl face ca încă de tânăr studios să reflecteze asupra limitelor ascultări faţă de stat în favoarea libertăţii ascultării faţă de Dumnezeu: „Statul – scrie în acest sens într-unul din textele propuse – nu este totalitatea existenţei umane şi nu cuprinde toată speranţa umană. Omul şi speranţa sa merg dincolo de realitatea statului şi dincolo de sfera acţiunii politice. Acest lucru este valabil nu numai pentru un stat care se numeşte Babilonia, ci pentru orice gen de stat. Statul nu este totalitatea. Asta uşurează greutatea pentru omul politic şi îi deschide drumul spre o politică raţională. Statul roman era fals şi anticreştin tocmai pentru că voia să fie acel totum al posibilităţilor şi al speranţelor umane. Astfel el pretinde ceea ce nu poate; astfel îl falsifică şi îl sărăceşte pe om. Cu minciuna sa totalitară devine demoniac şi tiranic”.

După aceea, şi chiar pe această bază, alături de sfântul Ioan Paul al II-lea el elaborează şi propune o viziune creştină a drepturilor umane capabilă să pună în discuţie la nivel teoretic şi practic pretenţia totalitară a statului marxist şi a ideologiei atee pe care se întemeia.

Deoarece contrastul autentic între marxism şi creştinism pentru Ratzinger nu este dat desigur de atenţia preferenţială a creştinului faţă de cei săraci: „Trebuie să învăţăm – încă o dată, nu numai la nivel teoretic, ci în modul de a gândi şi de acţiona – care alături de prezenţa reală a lui Isus în Biserică şi în sacrament, există cealaltă prezenţă reală a lui Isus în cei mai mici, în cei călcaţi în picioare din această lume, în cei din urmă, în care el vrea să fie găsit de noi”, scrie Ratzinger deja în anii Şaizeci cu o profunzime teologică şi în acelaşi timp accesibilitate imediată care sunt proprii păstorului autentic. Şi acel contrast nu este dat, cum subliniază el la jumătatea anilor Optzeci, nici de lipsa în magisteriul Bisericii a sensului de echitate şi solidaritate; şi, prin urmare, „în denunţarea scandalului inegalităţilor evidente între bogaţi şi săraci – e vorba de inegalităţi între ţări bogate şi ţări sărace sau de inegalităţi între grupuri sociale în cadrul aceluiaşi teritoriu naţional care nu mai este tolerat”.

Contrastul profund, notează Ratzinger, este dat în schimb – şi mai înainte decât de pretenţia marxistă de a situa cerul pe pământ, răscumpărarea omului în lumea asta – de diferenţa abisală care există cu privire la modul în care trebuie să aibă loc răscumpărarea: „Răscumpărarea are loc prin intermediul eliberării de orice dependenţă, sau singura cale care duce la eliberare este dependenţa completă de iubire, dependenţă care ar fi după aceea şi adevărată libertate?”.

Şi astfel, cu un salt de treizeci de ani, el ne însoţeşte la înţelegerea prezentului nostru, ca mărturie a neschimbatei prospeţimi şi vitalităţi a gândirii sale. De fapt, astăzi mai mult ca oricând se repropune aceeaşi tentaţie a refuzării oricărei dependenţe de iubire care să nu fie iubirea omului faţă de propriul ego, faţă „eu şi voinţele sale”; şi, prin urmare, pericolul „colonizării” conştiinţelor din partea unei ideologii care neagă certitudinea de fond prin care omul există ca bărbat şi femeie cărora le este încredinţată misiunea transmiterii vieţii; acea ideologie care ajunge la producerea planificată şi raţională de fiinţe umane şi care – eventual pentru vreun scop considerat „bun” – ajunge să considere logic şi permis să elimine ceea ce nu se mai consideră creat, dăruit, conceput şi născut ci făcut de noi înşine.

Aceste aparente „drepturi” umane care sunt toate orientate la autodistrugerea omului – asta ne arată cu putere şi eficacitate Joseph Ratzinger – au o unică denumire comună care constă într-o unică, mare negare: negarea dependenţei de iubire, negarea că omul este creatură a lui Dumnezeu, făcut cu iubire de El după imaginea sa şi la care omul tânjeşte precum cerbul la izvoarele de apă (Ps 41). Când se neagă această dependenţă între creatură şi creator, această relaţie de iubire, se renunţă în fond la adevărata măreţie a omului, la bastionul libertăţii şi demnităţii sale.

Astfel apărarea omului şi a umanului împotriva reducţiilor ideologice ale puterii trece astăzi încă o dată de la fixarea ascultării omului de Dumnezeu ca limită a ascultării de stat. A primi această provocare, în adevărata schimbare de epocă în care trăim astăzi, înseamnă a apăra familia. De altfel, deja sfântul Ioan Paul al II-lea a înţeles bine importanţa decisivă a problemei: pe bună dreptate numit şi „papa familiei”, nu întâmplător sublinia că „viitorul omenirii trece prin familie” (Familiaris consortio, 86). Şi pe această linie am reafirmat şi eu că „binele familiei este decisiv pentru viitorul lumii şi al Bisericii” (Amoris laetitia, 31).

Astfel sunt deosebit de bucuros să pot introduce acest al doilea volum de texte alese ale lui Joseph Ratzinger despre tema „credinţă şi politică”. Împreună cu impozanta sa Opera omnia, ele ne pot ajuta nu numai pe noi toţi să înţelegem prezentul nostru şi să găsim o orientare solidă pentru viitor, ci şi să fie adevărat izvor de inspiraţie pentru o acţiune politică care, punând familia, solidaritatea şi echitatea în centrul atenţiei sale şi a programării sale, cu adevărat să privească la viitor cu clarviziune.

(După Vatican Insider, 6 mai 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.