Categorii

Ortodocşii, mari manevre pe axa Moscova-Kiev

Celebrările celor o sută de ani de la restaurarea patriarhiei de Moscova au furnizat patriarhului Kiril şi întregii organigrame a Bisericii ortodoxe ruse scenariul ideal pentru a etala o prestaţie de forţă politico-ecleziastică.

În zilele comemorării, patriarhii şi capii celorlalte Biserici ortodoxe au zburat toţi la Moscova pentru a-i fi coroană lui Kiril, dând viaţă unei adunări a primaţilor ortodocşi în care s-au observat absenţele izolate ale patriarhului ecumenic Bartolomeu de Constantinopol – „primus inter pares” din ortodoxie – şi a arhiepiscopului Ieronymos de Atena. Tot în aceleaşi zile, între sfârşitul lui noiembrie şi începutul lui decembrie, s-a schiţat şi posibilitatea unei reconcilieri răsunătoare între patriarhia de Moscova şi „secesionistul” Filaret de Kiev, care din 1992 s-a separat de Moscova şi a auto-proclamat o patriarhie ucraineană autocefală. Un proces încă la primii paşi, care ar putea să întoarcă în favoarea Bisericii ruse şi partida complexă politico-ecleziastică aflată în desfăşurare în cadrul ortodoxiei ucrainene.

Putin şi patriarhii

Primaţilor ortodocşi veniţi în Rusia pentru a celebra centenarul reconstituirii patriarhiei de Moscova, patriarhul Kiril a dat dovada axei de forţă care leagă Biserica rusă de Kremlin. La 4 decembrie, toţi patriarhii au fost primiţi de Vladimir Putin, în structura prezidenţială Novo Ogaryovo (regiunea Moscova). Liderul politic rus a revendicat contribuţia prestată de proprii militari la înfrângerea „teroriştilor” în toată Siria, „inclusiv zonele creştine din punct de vedere istoric”, şi a avut un colocviu cu patriarhul greco-ortodox Yohanna al X-lea de Antiohia, care are sediul la Damasc.

Mişcările „schismaticului” Filaret

Pentru a confirma impresia unei ulterioare întăriri „politice” a patriarhiei de Moscova contribuie şi noile dezvoltări înregistrate în încâlcita reţea de raporturi între Biserica rusă şi entităţile ecleziale ortodoxe prezente în Ucraina. Între sfârşitul lui noiembrie şi primele zile din decembrie, diferite fapte şi intervenţii au confirmat posibilitatea unei deschideri de canale de dialog între patriarhia de Moscova şi entitatea eclezială care în Ucraina este condusă de Filaret, fost mitropolit al Bisericii ruse la Kiev, care în 1995 s-a autoproclamat patriarh de Kiev după ce a fost excomunicat şi redus la starea laicală de Biserica mamă. Seria oficială şi publică a noii faze a început cu apelul pe care Sinodul extraordinar al episcopilor convocat pentru cei 100 de ani de la reconstituirea patriarhiei de Moscova l-a adresat entităţilor ortodoxe „separate” din Ucraina, cerând să restabilească măcar „comuniunea sacramentală şi spirituală”.

Filaret a răspuns cu o scrisoare, citită public la sinodul extraordinar rus, în care autoproclamatul „patriarh” de Kiev a arătat că ia în serios apelul episcopilor ruşi: a cerut să se anuleze excomunicările aplicate lui în trecut de Moscova şi a cerut iertare „ca frate şi concelebrant de tot ce am greşit în cuvinte, fapte şi cu toate simţurile mele”, declarându-se dispus la rândul său să-i ierte „pe toţi din inimă”.

Etapele şi obiectivele unei eventuale reluări a raporturilor între patriarhia de Moscova şi autoproclamata patriarhie ucraineană apar încă neclare: în declaraţii publice, acelaşi Filare a confirmat că „patriarhia” sa nu va renunţa niciodată la obiectivul autonomiei depline (autocefaliei) de Moscova şi a respins interpretările care citeau scrisoarea sa ca o cere de întoarcere la staulul moscovit. În acelaşi timp, este un fapt că patriarhia de Moscova a instituit deja o comisie care să studieze posibilitatea de reconciliere cu realitatea eclezială ortodoxă condusă de Filaret, mai ales în perspectiva de a îmbunătăţi în teritoriul ucrainean raporturile între comunităţile şi episcopii legaţi de Filaret şi cele aflate încă sub jurisdicţia – deşi cu un statut de amplă autonomie – patriarhului de Moscova, conduşi actualmente de mitropolitul Onufrie de Kiev.

Perspectiva de refacere a raporturilor dintre ortodocşii lui Filaret şi cei ai lui Kiril reprezintă o noutate obiectivă, dacă se ţine cont de contrastele feroce şi adesea violente care au dezbinat entităţile ortodoxe din Ucraina în ultimele cincinale şi care au ajuns la puncte de aparentă neîntoarcere în ultimii ani, împletindu-se cu conflictul armat dintre naţionaliştii ucraineni şi ucrainenii rusofili. Deja în anii nouăzeci, văzută de la Moscova, pierderea influenţei patriarhiei de Moscova pe tabla de şah ucraineană se prezenta şi cu contururile unei catastrofe financiare: dacă în 1991 mai erau 15 mii de parohii ucrainene sub patriarhia de Moscova (în timp ce în toată Rusia rămăseseră numai şase mii), în primii ani din noul mileniu mai mult de jumătate dintre ele au ieşit din orbita moscovită. În acei ani, academicieni apropiaţi de patriarhia de Moscova descriau entitatea eclezială condusă de „pseudo-patriarhul” Filaret de Kiev ca un soi de „internaţională schismatică”, care tinde să creeze jurisdicţii ecleziastice paralele pe întregul teritoriu al Bisericilor canonice ortodoxe. Un plan pe care Filaret, după cum afirmă detractorii săi, l-ar fi urmărit adunând în jurul său „preoţi lepădaţi de preoţie” de orice teapă şi provenienţă.

Noile raporturi posibile între patriarhia de Moscova şi autoproclamata patriarhie de Kiev ar putea să dezorienteze ambientele politice ucrainene care din totdeauna vor să determine diferitele entităţi ortodoxe să se unifice într-o Biserică ucraineană independentă, total emancipată de la jurisdicţia moscovită. În ultimii ani, unele din aceste ambiente au încercat de mai multe ori să caute sprijinul patriarhiei de Constantinopol, cerând ca „Biserica mamă” a ortodoxiei bizantine să sprijine naşterea unei Biserici naţionale ucrainene. O cerere reînnoită şi în urmă cu câteva zile de o delegaţie de politicieni ucraineni care au vizitat sediul patriarhiei ecumenice cu ocazia sărbătorii patronale a sfântului Andrei. Până acum, patriarhul Bartolomeu a folosit prudenţă în apropierea sa de „încurcătura” ucraineană, respectând dezavuările publice exprimate de el de mai multe ori faţă de „filetism” (tendinţa spre naţionalism care îmbolnăveşte şi raporturile intra-ortodoxe) şi indicând mărturia comună ca creştinilor ca obiectiv concret în dialogul ecumenic, departe de orice „introversiune eclezială”. Cu acest spirit, Bartolomeu a acceptat să fie şi printre raportorii şi oaspeţii principali ai următoarei adunări generale a Fundaţiei Centesimus Annus Pro Pontifice, care se va ţine în Vatican de la 24 la 26 mai 2018 şi se va concentra asupra noilor politici şi a noilor stiluri de viaţă în era digitală, văzute în lumina doctrinei sociale a Bisericii.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 7 decembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.