Categorii

Omilia la Solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului (3 iunie 2018)

În Evanghelia pe care am ascultat-o este relatată Ultima Cină, dar în mod surprinzător atenţia este îndreptată mai mult asupra pregătirilor decât asupra cinei însăşi. Revine de mai multe ori verbul „a pregăti”. Discipolii întreabă, de exemplu: „Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paştele?” (Mc 14,12). Isus îi trimite să pregătească dându-le indicaţii precise şi ei găsesc „o sală mare la etaj, gata pregătită” (v. 15). Discipolii merg să pregătească, dar Domnul deja pregătise.

Ceva asemănător se întâmplă după înviere, când Isus le apare discipolilor pentru a treia oară: în timp ce pescuiesc, El îi aşteaptă pe mal, unde deja pregăteşte pâine şi peşte pentru ei. Dar în acelaşi timp le cere discipolilor să aducă un pic din peştele pe care tocmai l-au prins şi pe care El indicase cum să-l pescuiască (cf. In 21,6.9-10). Şi aici, Isus pregăteşte cu anticipaţie şi le cere discipolilor să colaboreze. Iarăşi, puţin înainte de Paşte, Isus le spusese discipolilor: „Mă duc să vă pregătesc un loc […] pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In 14,2.3). Isus e cel care pregăteşte, însă acelaşi Isus care cu puternice chemări şi parabole, înainte de Paştele său, ne cere nouă să ne pregătim, să fim gata (cf. Mt 24,44; Lc 12,40).

Aşadar, Isus pregăteşte pentru noi şi ne cere şi nouă să pregătim. Ce anume pregăteşte Isus pentru noi? Pregăteşte un loc şi o hrană. Un loc, mult mai demn decât „marea sală pregătită” din Evanghelie. Este casa noastră spaţioasă şi vastă aici pe pământ, Biserica, unde este şi trebuie să fie loc pentru toţi. Dar ne-a rezervat un loc şi acolo sus, în paradis, pentru a fi împreună cu El şi între noi pentru totdeauna. În afară de loc ne pregăteşte o hrană, o Pâine care este El însuşi: „Luaţi, acesta este trupul meu” (Mc 14,22). Aceste două daruri, locul şi hrana, sunt ceea ce ne foloseşte pentru a trăi. Sunt mâncarea şi cazarea definitive. Ambele ne sunt date în Euharistie. Hrană şi loc.

Aici Isus ne pregăteşte un loc aici pe pământ, pentru că Euharistia este inima pulsantă a Bisericii, o generează şi o regenerează, o adună şi îi dă forţă. Însă Euharistia ne pregăteşte şi un loc acolo sus, în veşnicie, pentru că este Pâinea din cer. Vine de acolo, este unica materie pe acest pământ care cu adevărat are legătură cu veşnicia. Este pâinea viitorului, care deja acum ne face să pregustăm un viitor infinit mai mare decât orice aşteptare mai bună. Este pâinea care satură aşteptările noastre cele mai mari şi alimentează visele noastre cele mai frumoase. Într-un cuvânt, este zălog al vieţii veşnice: nu numai o promisiune, ci un zălog, adică o anticipare, o anticipare concretă a ceea ce va fi dăruit. Euharistia este „prenotarea” paradisului; este Isus, viatic al drumului nostru spre acea viaţă fericită care nu se va sfârşi niciodată.

În Ostia consacrată, în afară de loc, Isus ne pregăteşte mâncarea, hrana. În viaţă avem nevoie încontinuu să ne hrănim, şi nu numai cu alimente, ci şi cu proiecte şi afecte, cu dorinţe şi speranţe. Ne este foame să fim iubiţi. Însă felicitările cele mai plăcute, cadourile cele mai frumoase şi tehnologiile cele mai avansate nu sunt suficiente, nu ne satură niciodată total. Euharistia este un aliment simplu, ca pâinea, ci este unicul care satură, pentru că nu este iubire mai mare. Acolo îl întâlnim pe Isus realmente, împărtăşim viaţa sa, simţim iubirea sa; acolo poţi experimenta că moartea şi învierea sa sunt pentru tine. Şi când îl adori pe Isus în Euharistie îl primeşti de la El pe Duhul Sfânt şi găseşti pace şi bucurie. Iubiţi fraţi şi surori, să alegem această hrană de viaţă: să punem pe primul loc Liturghia, să redescoperim adoraţia în comunităţile noastre! Să cerem harul de a fi înfometaţi de Dumnezeu, niciodată sătui să primim ceea ce El pregăteşte pentru noi.

Dar, ca şi discipolilor în acea vreme, Isus ne cere şi nouă astăzi să pregătim. Ca şi discipolii să-l întrebăm: „Doamne, unde vrei să mergem să pregătim?”. Unde: Isus nu iubeşte locuri exclusive şi excluzătoare. El caută locuri în care nu ajunge iubirea, locuri neatinse de speranţă. În acele locuri incomode doreşte să meargă şi ne cere nouă să facem pregătirile. Câte persoane sunt lipsite de un loc demn pentru a trăi şi de hrană de mâncat! Dar toţi cunoaştem persoane singure, suferinde, nevoiaşe: sunt tabernacole abandonate. Noi, care primim de la Isus mâncare şi cazare, suntem aici pentru a pregăti un loc şi o hrană acestor fraţi mai slabi. El s-a făcut pâine frântă pentru noi; ne cere nouă să ne dăruim altora, să nu mai trăim pentru noi înşine, ci unul pentru altul. Aşa se trăieşte în mod euharistic: revărsând în lume iubirea pe care o luăm din trupul Domnului. Euharistia în viaţă se traduce trecând de la eu la tu.

Discipolii, mai spune Evanghelia, au pregătit Cina după ce „au venit în cetate” (v. 16). Domnul ne cheamă şi astăzi să pregătim venirea sa nu rămânând afară, distanţi, ci intrând în oraşele noastre. Şi în acest oraş, al cărui nume – „Ostia” – aminteşte tocmai intrarea, poarta. Doamne, ce porţi vreo să-ţi deschidem aici? Ce porţi ne chemi să le deschidem larg, ce închideri trebuie să depăşim? Isus doreşte ca să fie dărâmate zidurile indiferenţei şi complicităţii, să fie extirpate gratiile samavolniciilor şi prepotenţelor, să fie deschise căile dreptăţii, frumuseţii şi legalităţii. Litoralul mare din acest oraş aminteşte de frumuseţea de a ne deschide şi de a înainta în larg în viaţă. Dar pentru a face asta este nevoie să desfacem acele noduri care ne leagă de parâmele fricii şi asupririi. Euharistia invită să ne lăsăm transportaţi de valul lui Isus, să nu rămânem încărcaţi pe plajă aşteptând să vină ceva, ci să ridicăm ancora liberi, curajoşi, uniţi.

Discipolii, conclude Evanghelia, „cântând imnuri, au ieşit” (v. 26). La sfârşitul Liturghiei, şi noi vom fi în ieşire. Vom merge cu Isus, care va parcurge străzile din acest oraş. El doreşte să locuiască în mijlocul vostru. Vrea să viziteze situaţiile, să intre în case, să ofere milostivirea sa eliberatoare, să binecuvânteze, să mângâie. Aţi simţit situaţii dureroase; Domnul vrea să fie aproape de voi. Să-i deschidem porţile şi să-i spunem:

Vino, Doamne, ca să ne vizitezi.

Te primim în inimile noastre,

în familiile noastre, în oraşul nostru.

Mulţumim pentru că ne pregăteşti hrana vieţii

şi un loc în Împărăţia ta.

Fă-ne pregătitori activi,

purtători bucuroşi de Tine care eşti viaţa,

pentru a duce fraternitate, dreptate şi pace

în străzile noastre. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.