Categorii

Omilia Cardinalului Beniamino Stella la Liturghia solemnă a sărbătorii Sfântul Iosif, Iași 19 martie 2018

Dragi excelențe, dragi preoți, diaconi și seminariști, frați și surori,

În această solemnitate a Sf. Iosif, primul meu gând este un mulțumesc spus episcopilor, preoților și acestei frumoase Biserici de Iași care m-a primit și mi-a oferit ocazia de a trăi un timp de împărtășire, de rugăciune și fraternitate eclezială. Îl rog pe Dumnezeu să-mi facă inima ca pe cea a tâmplarului din Nazaret care cu simplitate umilă și o credință nezdruncinată a primit proiectul surprinzător al lui Dumnezeu și l-a păstrat cu gelozie pentru toată viața. În același fel, aș vrea să primesc, să păstrez și să port în rugăciunea și în munca mea de fiecare zi tot ceea ce mi s-a oferit în aceste zile.

În capitala voastră, București, se găsește o bijuterie arhitectonică în stil romanic, și anume catedrala dedicată tocmai sfântului pe care îl sărbătorim astăzi; cuvântul lui Dumnezeu pe care tocmai l-am proclamat ne vorbește despre acest sfânt pornind de la fidelitatea lui Dumnezeu care, din generație în generație, chiar și atunci când poporul a căzut în păcat, a făcut ca alianța iubirii sale să nu se diminueze. Și astfel Dumnezeu face ca Mesia să răsară din „casa lui David”, din acea dinastie căreia şi Iosif îi aparţine. Aşa cum a afirmat Papa Francis: „Atunci când Dumnezeu oferă un dar, acest dar este irevocabil: nu-l oferă astăzi şi mâine îl ia înapoi. Şi atunci când Dumnezeu cheamă, chemarea lui rămâne pentru toată viaţa. Domnul nu dă niciodată înapoi. El este fidel promisiunilor” (Pp Francisc, Omilia Sf. Marta, 6 noiembrie 2017).

Această fidelitate a lui Dumnezeu ne umple vieţile de speranţă. De exemplu, cea a preoţilor şi celor consacraţi care au primit o chemare irevocabilă şi care, cu toate slăbiciunile şi fragilităţile umane, ştiu că Domnul le este alături şi face în aşa fel ca harul său să nu le lipsească; dar şi viaţa fiecăruia dintre voi care aţi primit în dar botezul şi care, în diferitele situaţii de fiecare zi ale vieţii – familie, muncă, locuri pe care le frecventaţi – vă angajaţi să fiţi martori ai evangheliei. Şi voi puteţi fi încurajaţi de acest Cuvânt. Dumnezeu este fidel promisiunilor sale şi nu ne lasă să ne clătinăm pe picioare. Ne însoţeşte şi ne susţine.

Cum să răspundem la această perseverenţă generoasă a lui Dumnezeu de a voi să realizeze pentru noi un proiect de mântuire? Dacă privim la Iosif, soţul Mariei, putem descoperi trei atitudini importante: el crede, visează şi se supune.

Iosif crede. Iosif este mai înainte de toate un om de credinţă; deoarece este drept – afirmă evanghelia – nu vrea să o denunţe public pe Maria, care a rămas însărcinată prin lucrarea Duhului Sfânt. Ar putea apărea aproape ca o contradicţie, pentru că a fi „drept” ar trebui să însemne a respecta legea şi a-ţi îndeplini îndatoririle în faţa acesteia. Iosif, în schimb, depăşeşte legea cu iubire; dreptatea sa este credinţa deoarece „omul drept”, în Sfânta Scriptură, este acela care ascultă cuvântul Domnului şi îl pune în practică, este acela care primeşte alianţa lui Dumnezeu şi îi rămâne fidel, este acela care se încrede în promisiunile lui Dumnezeu până la „a spera împotriva oricărei speranţe”.

Credinţa lui Iosif, deci, nu se limitează doar la observarea exterioară a preceptelor ci caută într-un mod integral sensul profund al voinţe lui Dumnezeu; această atitudine îi permite lui Iosif să continue să creadă şi să se abandoneze în Domnul chiar şi atunci când nu înţelege, să-şi menţină inima deschisă în faţa surprizelor lui Dumnezeu, chiar şi atunci când sunt evenimente întunecate ca cel pe care îl trăieşte. Sărac în toate, însă bogat în credinţă; cu mâinile însemnate din cauza muncii grele, însă capabile de a-i primi cu gingăşie pe Maria şi pe copil; înfricoşat, însă disponibil în faţa proiectului lui Dumnezeu.

Iată, şi noi trebuie să cerem darul acestei credinţe ferme şi curajoase. Aceasta poate să ne dăruiască ochi noi pentru a interpreta viaţa cu ochii lui Dumnezeu, reuşind să descoperim semnele şi urmele sale şi voinţa sa în lucrurile de fiecare zi; în atâtea momente ale existenţei noastre atunci când zilele sunt umbrite de întuneric şi ne pierdem foarte uşor bucuria, pacea şi seninătatea interioară, avem nevoie de o privire a credinţei susţinută de rugăciune care să ne ajute să sesizăm prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu, un mesaj pe care el vrea să ni-l comunice pentru binele nostru, un proiect de fericire care, în ciuda tuturor lucrurilor, se va realiza.

Există astfel de zile şi situaţii dificile în viaţa preoţilor, ca şi în viaţa de familie, a muncitorilor, a tinerilor, a celor în vârstă şi, mai ales, a tuturor celor care sunt însemnaţi de o oarecare fragilitate fizică sau spirituală; aşa cum ne îndeamnă Papa Francisc, trebuie să ne adresăm sfântului Iosif, să avem „curajul de a merge la el atunci când nu înţelegem multe lucruri, atunci când avem multe probleme, multe suferinţe, multe, momente de angoasă, şi să-i spunem simplu: ajută-ne, tu, care cunoşti ce înseamnă să mergi în întuneric, tu, care cunoşti cum trebuie ascultată vocea lui Dumnezeu, tu, care cunoşti cum trebuie să se meargă în tăcere” (Pp Francisc, omilie, Sf. Marta, 18 dec 2017).

Iosif visează. Ce anume face Iosif atunci când trece prin această noapte întunecată în această credinţă, umilă şi tăcută? Cu un pic de ironie, evanghelia ne spune că merge să doarmă. Consideră toate aceste lucruri – afirmă evanghelistul Matei – însă o face în timp ce doarme. Cu alte cuvinte, se abandonează în mâinile lui Dumnezeu aşa cum face un copil în braţele mamei sale iar Domnul îi apare în vis, îl încurajează, îl eliberează de frică şi îl invită să-i ia cu sine pe Maria şi pe Isus.

Aşa cum a afirmat Papa Francisc, Iosif primeşte totul în timpul somnului, deoarece el era „un om capabil să viseze … putem spune că el este păstrătorul visului lui Dumnezeu: visul Tatălui nostru, al răscumpărării, cel de a ne mântui pe toţi … iar eu, astăzi, aş vrea să-i cer – a încheiat Sfântul Părinte – : capacitatea de a visa şi de a risca, pentru că atunci când visăm lucruri mari, lucruri frumoase ne apropiem de visul lui Dumnezeu” (Papa Francisc, omilie, Sfânta Marta, 20 martie 2017).

Şi noi putem să ne întrebăm, asemenea lui Iosif, dacă avem această capacitate de a asculta Cuvântul Domnului, dacă ştim să citim voinţa sa în istoria noastră personală şi comunitară, şi dacă ştim să realizăm proiectul lui de bine şi de iubire în viaţa de fiecare zi. Atunci când ne abandonăm cu încredere în braţele lui Dumnezeu, aşa cum a făcu Iosif în vis, şi rămânem deschişi în faţa cuvintelor şi semnelor pe care ni le sugerează mai ales în rugăciune, şi noi reuşim să „visăm” ceea ce Dumnezeu vrea şi să construim binele pentru noi şi pentru ceilalţi.

Mai ales preoţilor, aş spune că le este adresată invitaţia de a fi asemenea lui Iosif, încrezători în lucrarea lui Dumnezeu şi atenţi la primirea Cuvântului său; prin grija pentru tăcere, pentru rugăciunii şi pentru viaţa interioară, aceştia vor putea deveni păstori cu zel, capabili să-i însoţească pe fraţi în discernământul lor de a le fi un instrument de milostivire și compasiune și de a-i ajuta să trăiască întâlnirea cu Domnul.

Iosif se supune. În fine, Iosif, tare în credinţă şi deschis în faţa viselor lui Dumnezeu, „când s-a trezit din somn, a făcut precum i-a poruncit Domnul”. Aceasta este credinţa lucrătoare care se traduce printr-o practică a vieţii, printr-o alegere clară şi printr-o mărturie exemplară. Încrederea în proiectul lui Dumnezeu şi curajul de a visa în persoana lui Iosif nu rămân nişte simple idei sau dorinţe ci devin viaţă trăită. O invitaţie pentru noi toţi. Nu este de ajuns credinţa mărturisită cu gura, nici nu putem să ne oprim în a concepe vise extraordinare pe care apoi să nu fim în stare să le realizăm. Trebuie să facem în aşa fel încât evanghelia să devină busola cuvintelor noastre, a comportamentelor, a alegerilor şi a atitudinilor noastre. Trebuie să învăţăm să riscăm pentru Domnul, asemenea multor episcopi, preoţi şi credincioşi laici care, în timpul persecuţiilor, nu au diminuat prietenia lor cu Domnul şi s-au angajat, deseori plătind cu viaţa, să construiască Împărăţia iubirii, a dreptăţii şi a păcii.

Dragilor, şi astăzi, situaţiile vieţii noastre personale ecleziale şi sociale au nevoie de păstori şi de creştini care au inima lui Iosif; persoane care cred, visează şi se supun lui Dumnezeu realizând în fiecare zi voinţa sa. Mă rog pentru voi şi vă încredinţez sfântului Iosif ca să vă păstreze pe drum, să vă însoţească şi să mijlocească la Domnul pentru Biserica şi pentru ţara voastră. Amin!

Traducere de pr. dr. Ciprian Bejan-Piser

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.