Categorii

Noul substitut Peña este venezuelean şi vine din Mozambic

Este venezuelean şi vine dintr-o nunţiatură africană noul substitut pentru problemele generale de la Secretariatul de Stat: papa Francisc l-a numit ca succesor al neo-cardinalului Angelo Becciu pe monseniorul Edgar Peña Parra, arhiepiscop titular de Telepte, până acum nunţiu apostolic în Mozambic.

Noul substitut, informează comunicatul Sfântului Scaun, „va lua în posesie la 15 octombrie”. Peña Parra s-a născut la Maracaibo (Venezuela) la 6 martie 1960. A fost hirotonit preot la 23 august 1985 şi a fost încardinat în dieceza de Maracaibo. Are doctoratul în drept canonic. Intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun la 1 aprilie 1993, a prestat serviciu în reprezentanţele pontificale din Kenya, Iugoslavia, la Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva, apoi în nunţiaturile apostolice din Sud Africa, Honduras şi Mexic.

Numit arhiepiscop titular de Telepte la 8 ianuarie 2011, a primit hirotonirea episcopală la 5 februarie 2011, ocupând funcţia de nunţiu apostolic în Pakistan din 2011 până în 2014 şi apoi, din 21 februarie 2015 a primit responsabilitatea reprezentanţei diplomatice pontificale din Mozambic. De fapt, este cunoscută de acum dorinţa lui Francisc ca fiecare nunţiu apostolic să aibă o experienţă în Africa. Peña Parra cunoaşte spaniola, italiana, engleza, franceza, portugheza şi sârbo-croata.

Este a doua oară când Secretariatul de Stat are un substitut latinoamerican. Primul a fost argentinianul Leonardo Sandri care a ocupat această funcţie din 2000 până în 2007 când a fost numit prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Primul substitut cu limba mamă spaniolă a fost, în schimb, Eduardo Martinez Somalo, colaborator fidel şi apropiat al lui Ioan Paul al II-lea.

Cum se ştie, cardinalul Angelo Becciu a părăsit funcţia la sfârşitul lui iunie. Succesorul său va prelua funcţia la jumătatea lui octombrie: Secretariatul de Stat şi Curia Romană a mers înainte şi fără figura – astăzi foarte centrală – a substitutului. Până în timpurile lui Pius al XII-lea, rolul substitutului era important dar nu central. Giovanni Battista Montini, ocupând acea funcţie, graţie marii sale capacităţi de muncă şi încrederii acordate lui de papa Pacelli, a făcut funcţia de substitut mai decisivă. Mai mult decât reformele succesive ale Curiei, a fost personalitatea ecleziasticilor care au ocupat funcţia cea care a determinat importanţa şi influenţa tot mai crescândă a rolului, aşa cum s-a întâmplat în deceniul 1967-1977 în perioada substitutului Giovanni Benelli.

Substitutul de la Secretariatul de Stat este un soi de ministru al afacerilor interne, care se ocupă de coordonarea tuturor oficiilor Sfântului Scaun şi are un acces constant şi direct la papa. Coordonează şi activitatea călătoriilor apostolice ale pontifului şi se ocupă de administraţia nunţiaturilor.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 15 august 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.