Categorii

Nicolae, apărător al credinţei şi al dreptăţii: Sfântul unităţii

sfantul-nicolaePublicăm aproape în întregime omilia patriarhului de Constantinopol rostită pentru sărbătoarea sfântului Nicolae în bazilica din Bari.

Cufundaţi în rugăciune în această bazilică splendidă, am venit din oraşul lui Constantin, din Fanar, sediul sfintei şi marii Biserici martire a lui Cristos, patriarhia ecumenică, la invitaţia respectuoasă a iubitului frate în Cristos arhiepiscop de Bari-Bitonto, monseniorul Francesco Cacucci, şi a consiliului episcopal din Puglia, pentru a sărbători împreună anul acesta comemorarea acestui mare sfânt al unităţii, părintele nostru sfânt Nicolae, episcop de Myra din Licia, taumaturgul, ale cărui sfinte relicve se odihnesc în cripta acestei bazilici de peste o mie de ani.

Am venit în Puglia pentru a întări iubirea şi legăturile pe care Bisericile noastre au trăit în comun în trecut, dar pe care nici măcar vicisitudinile istoriei nu le-au întrerupt sau răcit vreodată. În aceste zile am vizitat multe părţi din regiunea voastră şi ne-am bucurat de succesul acestui popor harnic, de ospitalitatea sa abrahamitică şi de credinţa sa creştină ferventă. Într-adevăr ne-am bucurat cu voi în acest pelerinaj al nostru, primul al unui pelerinaj ecumenic în acest ţinut, în două mii de ani de istorie, şi suntem deosebit de recunoscători Domnului.

Vocaţia ecumenică şi stilul ospitalier al acestui ţinut a făcut în aşa fel încât el să fie ţinut de primire, în trecut ca şi în prezent. În trecut aici au găsit refugiu creştinii persecutaţi ca urmare a invaziilor străine, a războaielor fratricide şi a foametei care a urmat. Au fost primiţi şi s-au integrat cu ţesutul social de atunci, chiar menţinând tradiţiile din ţările lor de origine.

Dar şi într-un trecut foarte recent acest ţinut a ştiut să fie ţinut de primire pentru acei oameni care fugeau din ţări totalitare, în care nu era posibil a fi discipoli ai lui Cristos. În pofida dificultăţilor pe care toate acestea le comportă, a problemelor inevitabile care pot să apară, acest ţinut n-a închis niciodată porţile sale, n-a rămas niciodată indiferent la strigătul de ajutor al atâtor fraţi şi surori aflaţi în nevoie. Astăzi, din păcate, Marea Mediterană, mare de cultură, mare de solidaritate, mare de colaborare, a devenit mare de valuri de refugiaţi şi migranţi din orice parte. Creştini fiind nu rămânem indiferenţi la acest strigăt de durere, dar în acelaşi timp nu putem să tăcem în faţa scandalului comercializării fiinţei umane, al fundamentalismului religios care pretinde că acţionează în numele lui Dumnezeu, al exploatării omului de către om şi al sărăcirii resurselor naturale în folosul câtorva puţini şi în dezavantajul celor mulţi, mai ales al celor mai săraci. Casa comună, mediul natural îi aparţine lui Dumnezeu şi nu suntem numai economii săi, nu suntem noi dumnezei fără Dumnezeu. Pentru aceasta ne-am ridicat glasul alături de iubitul nostru frate, Papa Francisc, din insula Lesbo spre toţi cei puternici ai pământului, spre cei care au în mână destinele umanităţii, şi continuăm să facem asta în numele lui Dumnezeu. Totuşi, creştini fiind, avem o armă puternică, o armă de pace, o armă invincibilă, care este rugăciunea, şi noi suntem aici pentru a ne ruga împreună sfântului nostru al unităţii, ca să continue să fie prietenul nostru şi însoţitorul nostru pe calea mântuirii şi a unităţii. De fapt, rugându-i pe sfinţi, noi îl rugăm pe Cristos prin intermediul mădularelor trupului său. Biserica este, conform sfântului Paul, „casa lui Dumnezeu” şi „familie”.

Sfinţii continuă să fie mădulare vii ale Bisericii, cu rugăciunea lor sunt o legătură între lucrurile de aici de pe pământ şi lucrurile de dincolo. Astfel noi dăm ca tribul cinstea justă şi veneraţia faţă de sfintele relicve ale sfinţilor prin harul legăturii incoruptibile a trupului cu Duhul divin şi conform tradiţiei Bisericii antice. Nicolae este martorul acestei sfinţenii, dar el este şi sfântul tuturor, sfântul care nu are graniţe de naţionalitate, de cultură, de confesiune religioasă.

După icoana lui Cristos şi a Fecioarei, icoana sfântului Nicolae este cea mai cunoscută, cea mai onorată. Dar pentru ce este atât de iubit acest sfânt, în pofida faptului că nu există scrieri teologice sau documente relevante despre lucrarea sa? Credem pentru că sfântul Nicolae a fost un episcop iubit de poporul său, un episcop care a trăit pentru adevărul credinţei, în bătălia sa împotriva ereziei ariane din timpul său, dar şi episcopul drept în Biserica sa. Apărător al săracilor, judecător implacabil în faţa nedreptăţilor celor puternici şi luptător neînfricat împotriva păcatului. Dar şi om blând, plin de continenţă, gata la iertare, plin de compasiune faţă de slăbiciunea credincioşilor, dar ajutător ferm în apărarea obiceiurilor şi a corectitudinii. Pentru aceasta faima sa s-a răspândit dincolo de graniţele Bisericii sale de la Myra din Lica. Providenţa lui Dumnezeu a făcut în aşa fel încât trupul său să ajungă la Bari, unde putem să-l venerăm şi noi astăzi cu credinţă.

Permiteţi-ne să încheiem acest salut al nostru cu cuvintele din liturgia bizantină pentru sfântul nostru părinte: „Păstori şi învăţători, să ne adunăm împreună pentru a-l lăuda pe păstor, concurent al bunului păstor; bolnavii făcând elogiul medicului; cei care sunt în pericole, al eliberatorului; păcătoşii, al avocatului; săracii, al comorii; cei necăjiţi, ai mângâierii; călătorii, al însoţitorului de călătorie; cei care sunt pe mare, al cârmaciului: toţi, făcând elogiul preamăritului pontif care peste tot ne vine în ajutor, să-i spunem: preasfinte Nicolae, grăbeşte-te să ne eliberezi de suferinţa prezentă şi cu rugăciunile tale salvează turma ta” (Doxastikon de la Laude).

De Bartolomeu

(După L’Osservatore Romano, 7 decembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.