Categorii

Motivaţiile călătoriei în Rusia: Într-un interviu luat cardinalului secretar de stat

„Pacea constituie o prioritate clară şi inderogabilă”, fie „pentru papa Francisc” fie „pentru mine personal” într-un moment istoric cum este cel actual în care se asistă la „o creştere a tensiunilor şi conflictelor în diferite părţi ale lumii”: este ceea ce reafirmă cardinalul Pietro Parolin, în interviul publicat de „Corriere della Sera” din 9 august, în vederea călătoriei pe care secretarul de stat o va face în Rusia de la 20 la 24 din această lună.

Răspunzând la întrebările adresate lui de vaticanistul Gian Guido Vecchi, cardinalul revelează că „vizita era în studiu deja de câtva timp” şi că „rămânând neatins ceva neprevăzut, sunt programate întâlniri cu preşedintele Federaţiei Ruse şi cu patriarhul de Moscova”.

Oprindu-se asupra motivaţiilor călătoriei, cardinalul Parolin explică faptul că Sfântul Scaun nutreşte „un interes special faţă de vasta zonă orientală a Europei, care, în afară de a avea bogate tradiţii culturale şi religioase, are un rol de desfăşurat în căutarea unei stabilităţi mai mari a continentului şi a unei unităţi mai mari. După perioada contrapoziţiei ideologice şi în noile scenarii deschise de sfârşitul războiului rece, este important de încurajat respectul, dialogul şi colaborarea reciprocă, în vederea promovării păcii”. Şi în această perspectivă, continuă secretarul de stat, după vizitele făcute în alte ţări din regiune care l-au dus din Bielorusia la Caucaz, de la Ţările Baltice până la Ucraina, etapa din Rusia reprezintă o oportunitate de „a completa tabloul”, manifestând „apropierea spirituală a papei de comunitatea catolică locală” şi de „a întâlni cele mai înalte autorităţi ruseşti pentru colocvii despre tematici bilaterale şi internaţionale, fără a uita contactele la nivel ecumenic”.

Solicitat de o întrebare despre temele care trebuie tratate cu preşedintele Putin, cardinalul evidenţiază că „Biserica nu încetează să-i cheme pe toţi responsabili politici ai planetei să nu pună interesele naţionale, sau particulare, în faţa binelui comun, a respectării dreptului internaţional, nu dreptul la forţă, ci forţa dreptului – şi a înţelegerii şi a colaborării dintre naţiuni. Şi metoda este mereu dialogul”. În această privinţă cardinalul Parolin citează o scrisoare a sfântului Augustin către contele Darius, trimis al curţii de la Ravenna în Africa: „Pentru un conducător «titlul cel mai mare de glorie este acela de a ucide războiul cu cuvântul», în latină verbo, adică folosind negocierea, tratativele, «în loc de a ucide oamenii cu sabia şi a se strădui să menţină pacea». Şi iarăşi: «Tu ai fost trimis pentru a împiedica să se încerce vărsarea de sânge. În timp ce alţii zac sub o necesitate inevitabilă, tu ai o misiune invidiabilă»”.

Apoi cel intervievat aminteşte explicit situaţiile de violenţă din Orientul Mijlociu, Siria şi Ucraina. Şi cardinalul Parolin reafirmă în această privinţă că toate „conflictele din lume sunt obiect al atenţiei şi preocupării constante a Sfântului Scaun. Demonstrează asta numeroasele intervenţii ale Sfântului Părinte şi iniţiativele pe care Sfântul Scaun a încercat să le asume. De aceea, necesitatea şi urgenţa de a căuta pacea şi modalităţile cu care să se facă asta vor fi desigur una dintre temele principale ale colocviilor” cu şeful de stat rus.

Oprindu-se asupra temei tensiunii crescânde dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii, secretarul de stat se declară încrezător „că ambele părţi vor şti să acţioneze cu responsabilitatea cuvenită pentru a evita creşterea tensiunii, dispuse şi să recunoască eventualele erori care au putut să fie la originea acestei situaţii”. Pentru că, avertizează el, „ar fi dramatic ca să nu se facă nimic în această privinţă şi, prin urmare, relaţiile să se deterioreze ulterior. Consider de asemenea important rolul Bisericilor şi al societăţilor civile în încurajarea oricărei iniţiative care permite să se facă mai pozitivă atmosfera generală”.

Interpelat după aceea cu privire la întâlnirea cu Kiril, cardinalul explică faptul că „mergând la Moscova în rolul de colaborator al papei Francisc”, va duce patriarhului Bisericii ortodoxe ruse „salutul său cordial şi fratern. În afară de asta – explică el – întâlnirea nu va evita să ofere ocazia pentru a ne opri asupra interacţiunii dintre Biserici şi dintre acestea şi societate în privinţa marilor teme spirituale, culturale şi politice de astăzi”. De altfel, clarifică el, „este important a căuta modalităţi pozitive şi deschise pentru a continua să se ţese relaţii inter-ecleziale şi a contribui constructiv, din partea Bisericilor, la soluţionarea problemelor complexe care chinuiesc şi provoacă omenirea”. De aici speranţa „că întâlnirea va putea folosi pentru o mai mare cunoaştere, stimă reciprocă şi colaborare între catolici şi ortodocşi”.

În sfârşit, nu putea lipsi întrebarea despre posibilitatea unei călătorii a lui Francisc în Rusia. „Nu face parte din scopurile vizitei mele acela al pregătirii unei eventuale călătorii a Sfântului Părinte Francisc”, conclude cardinalul Parolin, care totuşi îşi doreşte să poată oferi „cu ajutorul lui Dumnezeu, vreo contribuţie şi în această direcţie”.

(După L’Osservatore Romano, 10 august 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.