Categorii

Mons. Marcu Glaser

rector-marcu-glaser   S-a născut la 25 aprilie 1880 în colonia Landau, din Ucraina. A studiat la Seminarul din Saratov şi apoi la Colegiul „Germanicum” din Roma, unde şi-a luat doctoratul în filozofie şi teologie. În ziua de 24 iunie 1905 a fost sfinţit preot la Minsk. Între 1907 şi 1916 a fost vicerector şi profesor de dogmatică la Seminarul din Saratov şi canonic al bisericii catedrale din aceeaşi localitate. În anul 1916 a fost transferat la Chişinău, unde a fost numit paroh şi decan al Basarabiei. Datorită meritelor sale, la 5 februarie 1924, a fost numit camerier papal, iar la 31 octombrie 1930 a fost înscris între prelaţii Sfântului Scaun.

   La 1 septembrie 1939 a fost numit rector al Seminarului din Iaşi, unde a trebuit să reia activitatea conducerii diecezane, deoarece cu câteva luni înainte părăsiseră „în glorie” dieceza preoţii iezuiţi, care lăsaseră o „operă impunătoare: seria celor 33 de preoţi ai promoţiei 1939”. Sub coordonarea episcopului Robu, Mons. Glaser a primit 47 de elevi, din 58 de candidaţi. Cu aceşti elevi s-a adoptat un stil nou de educare: ei frecventau cursurile de la seminar şi dădeau examene, ca elevi particulari, şi la Liceul de Aplicaţie din Iaşi, pentru ca, la terminarea liceului, să poată beneficia de diploma de bacalaureat, act ce nu putea fi eliberat de seminar. Monseniorul Glaser a supravegheat ca în Seminarul din Iaşi să fie primiţi elevi buni care să „dea roade bune”, în acest sens insistând şi pentru aducerea unor profesori noi.

   Întrucât, la 26 iulie 1942, a fost numit superior al Misiunii Catolice din Transnistria, cu reşedinţa la Odessa, Mons. Glaser a trebuit să plece de la conducerea Seminarului diecezan lăsând în urmă „baza solidă a formării generaţiei preoţilor care vor avea de înfruntat prigoanele patronate de regimul comunist”.

   Cum aminteam în medalioanele episcopilor, Mons. Marcu Glaser a fost consacrat episcop la 25 iulie 1943, iar la sfârşitul anului 1944 a fost numit administrator apostolic al Diecezei de Iaşi. A murit la 25 mai 1950 şi a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.