Categorii

Moment de rugăciune pentru pr. Ioan Tamaș

Odihna veșnică dă-o Doamne părintelui Ioan Tamaș!

Pr. Ioan Tamaş, 77 de ani, fost profesor la Seminarul din Iaşi, a trecut la cele veşnice în noaptea de 6 mai 2018 (ora 0.08), în Centrul de Spiritualitate de la Bârnova. Conştient până în ultima clipă, s-a pregătit şi a plecat în veşnicie întărit cu sfintele sacramente.

Înainte ca trupul neînsuflețit al părintelui să pășească pe ultimul drum, pe data de 8 mai 2018 a fost adus la ora 15:00 în mijlocul comunității seminariale, a trecut pragul casei pe care a numit-o „acasă” atât ca seminarist, cât și ca colaborator al Domnului în formarea slujitorilor altarului. Acesta a fost depus pe catafalc în holul central al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, unde întreaga comunitate seminarială, preoți, seminariști, surori, au înălțat glasurile către Domnul într-un recviem solemn pentru ca Păstorul cel Bun să-l primească în ceruri pe cel care s-a îngrijit cu atâta zel de turma sa.

În cadrul acestui moment PS Aurel Percă ne-a oferit un cuvânt de învățătură, un ultim gând pe care pr. Ioan Tamaș reușește să ni-l transmită și cu buzele încleștate. Trupul neînsuflețit al acestuia prezent în mijlocul nostru este o lecție și o oportunitate. El ne învață că drumul pe acest pământ este scurt, ne învață cum să privim viața, dar mai ales cum să privim moartea. Este lecția biruinței lui Cristos cel înviat asupra ghimpelui morții, lecția necesității ca peregrinarea pe acest pământ. Totodată, prezența lui este o oportunitate, este ocazia ca pe acela care i-a condus pe atât de mulți către Dumnezeu, mai ales ca formator al viitorilor preoți, să-l conducem și noi prin rugăciune către cel pe care l-a iubit atât de mult. Este minunat ca în aceeași casă în care el i-a însoțit pe atâția pe drumul către Domnul, să fie condus prin rugăciune către casa cerească.

Primește Doamne sufletul bunului tău slujitor în casa ta și fă-l părtaș de dragostea divină ce a proclamat-o pe acest pământ ca slujitor al tău!

Fechetă Ciprian

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.