Categorii

Minune în suflet

Un eveniment aşteptat de mult timp. Deja în trecut se vorbise despre eventualitatea unei „vizite” a sfântului cel mai iubit de ortodocşii ruşi. Însă când aceasta a devenit în sfârşit realitate, însemnătatea evlaviei populare a depăşit toate aşteptările. Cozile pentru a venera relicva sfântului Nicolae în catedrala „Cristos Mântuitorul” la Moscova au durat şi zece ore. Cu acea ocazie, Biserica ortodoxă a pregătit şi câteva instrucţiuni: „Pentru a nu pierde timp în zadar trebuie să avem cu noi Evanghelia, cartea de rugăciuni, acatistos către sfântul Nicolae… Aşteptând la rând, faceţi munca spirituală pentru sfântul care vă vede şi vă aude, care se bucură de credinţa voastră. Rugaţi-vă şi timpul va trece mai repede. Pentru persoanele care sunt în scaune cu rotile este deschisă o intrare specială. Dacă mergeţi cu copiii, gândiţi-vă şi modul în care să le ocupaţi timpul. Explicaţi-le lor sensul a tot ceea ce se întâmplă”. O mică lecţie de cateheză, aşadar.

Dar ce motiv a determinat peste două milioane şi jumătate de pelerini – unii veniţi de foarte departe – la Moscova şi apoi la Sankt Petersburg să jertfească o zi întreagă pentru a putea atinge cu buzele lor racla cu relicvele unui episcop care a trăit în Bizanţ în urmă cu şaptesprezece secole? Desigur, în acea mulţime de evlavioşi nu aveau toţi, ca să spunem aşa „curriculum” de practicanţi. Însă în toate religiile există o masă ascunsă de credincioşi care cred „în felul lor”, şi nu exprimă în mod normal în exterior sentimentul lor religios care, însă, se trezeşte în momente speciale, în care simt o chemare deosebită de la Domnul. Întâlnirea cu sfântul Nicolae a fost tocmai răspunsul la o chemare pe care orice credincios pierdut în acea mulţime a simţit-o în mod personal.

De ce? Înainte de toate Rusia are o tradiţie foarte veche referitoare la venerarea sfântului din Bari care, între toţi ceilalţi aleşi ai lui Dumnezeu, este ca regele, al cărui rang în evlavia populară vine imediat după cel al Născătoarei lui Dumnezeu. În calendarul ortodox fiecare zi are semnificaţia sa: lunea este dedicată îngerilor, marţea lui Ioan Botezătorul, miercurea este ziua trădării lui Iuda, joia este ziua apostolilor şi a sfântului Nicolae, apoi vinerea este amintirea răstignirii, sâmbăta este ziua tăcerii şi a Născătoarei lui Dumnezeu. Nu se ştie câte biserici ruseşti sunt închinate numelui sfântului Nicolae (câteva sunt şi în Italia) şi nu există templu ortodox în Rusia care să nu aibă o imagine a sa. Adesea, după celebrări lungi, poporul dintr-o dată începe să cânte în faţa icoanei sale. „Regulă de credinţă, imagine de blândeţe, maestru al renunţării: aşa te-a arătat turmei tale adevărul faptelor. Pentru aceasta, cu umilinţă, ai dobândit ceea ce este înalt, cu sărăcia, bogăţia, o, părinte şi pontif Nicolae. Mijloceşte la Cristos Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre”.

Şi totuşi imaginile, rugăciunile, devoţiunile, acatistele nu se nasc din nimic sau numai dintr-un frumos basm povestit odinioară copiilor, ci din experienţa reală a persoanelor care au avut o întâlnire binefăcătoare cu Nicolae taumaturg.

Printre sfinţii care fac minuni (salvarea pe mare, ajutorul neaşteptat, vindecarea, avertismentul puternic, şi aşa mai departe), sfântul Nicolae este considerat cel mai eficace, cel mai activ. Un nor de evenimente supranaturale învăluie numele sfântului şi atmosfera generală în timpul „vizitei” sale în Rusia era caracterizată tocmai de speranţa şi de aşteptarea ajutorului său.

Dar să încercăm să derulăm banda timpului şi să revedem îndeaproape câteva feţe din acea mulţime de pelerini.

Până la catedrala moscovită mai rămân încă peste doi kilometri. Unii se roagă, alţii cântă, alţii citesc canonul către sfântul Nicolae. Treptat ce ţinta se apropie, creşte fervoarea. „Este frumos pentru suflet a fi aici”, spune unul. Şi o femeie de şaizeci de ani afirmă: „El este sfântul meu. Într-o zi, în timp ce strângeam cartofii în grădina mea am găsit o icoană veche. Nu ştiu din ce secol era. Oricum, după acea Domnul mi-a dat doi copii, născuţi în ani diferiţi, dar chiar în ziua sărbătorii sale”, 19 decembrie. Alături de ea un bărbat venit după o călătorie foarte lungă: „Am o veneraţie specială faţă de sfântul Nicolae. Tatăl meu a avut un ictus foarte grav şi sora mea a cerut mijlocirea sfântului pentru vindecarea lui. Şi aşa s-a întâmplat: tatăl meu s-a vindecat foarte repede şi chiar dacă înainte era mai puţin credincios, a mers el însuşi în biserică pentru a duce o mare lumânare în faţa imaginii sfântului. Şi eu am venit de departe pentru a-i mulţumi”. Îi face ecou o femeie: „Domnul ne-a trimis pe acest taumaturg”. Care adaugă după aceea: „Poporul rus este strivit de taxe, de preţuri, de sărăcie. Nepotul meu după ce a absolvit universitatea nu reuşeşte să găsească niciun loc de muncă. Dar nu mă aştept nimic de la oameni, numai Nicolae ne poate ajuta”.

Într-una din zilele rămânerii relicvelor la Moscova, oraşul a fost lovit de o ploaie torenţială şi poliţia a încercat să-i convingă pe oameni să se întoarcă acasă. Dar cum să abandonezi locul propriu după trei, patru, cinci ore de stat la coadă? Aproape nimeni n-a plecat.

Speranţe, rugăciuni, aşteptări. Minuni obţinute, minuni aşteptate. În aceste ultime două luni Rusia a asistat la o adevărată întâlnire dintre sfânt şi poporul său, o adevărată minune în sufletul atâtor persoane.

De Vladimir Zelinskij

Paroh ortodox de Brescia

(După L’Osservatore Romano, 30 iulie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.