Categorii

Mici prinţi

Papa Francisc a voit să sărbătorească cei 81 de ani ai săi cu „micii prinţi”. Cu acei mici care sunt prinţi, însă, nu după logicile puterii şi bogăţiei: în schimb sunt prinţi în criteriul creştin sugerat de Antoine de Saint-Exupéry. Pentru că duminică dimineaţă, 17 decembrie, în aula „Paul al VI-lea”, „motorul” dispensarului vatican „Sfânta Marta”, sora Antonietta Collacchi, i-a prezentat lui Francisc trei sute optzeci de copii, asistaţi de o grupă de voluntari, cu stilul Micului Prinţ creat de scriitorul francez: „Nu se vede bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi”.

„Şi noi aplicăm acest criteriu primindu-i pe „micii prinţi” ai noştri de toate culorile din lumea – a spus papei călugăriţa din congregaţia Fiicele Carităţii Sfântului Vincenţiu de Paoli, la începutul sărbătorii zilei de naştere – mergând dincolo de diferenţele culturale şi religioase”. Dispensarul „Sfânta Marta” are de fapt punctul său puternic în „primirea care pune pe primul loc duioşia”, împreună cu conştiinţa că „astăzi mai mult ca oricând persoanele care trăiesc în nevoie sunt rebutate, privite cu neîncredere şi chiar cu deranjare”. De aceea, „într-o lume obsedată de aparenţe dispensarul răspunde cu o simplitate care în fiecare zi se face activă în mijlocul atâtor urgenţe ale celor care bat la uşa noastră”. Acele persoane, a adăugat sora Antonietta, „trebuie privite în ochi şi nouă nu ne este frică să atingem rănile lor”.

Dar chiar ei, „rebutaţii”, au avut biletul de invitaţie pentru ziua de naştere a lui Francisc. De altfel, afirmă voluntarii, aceasta este logica Evangheliei. Şi într-adevăr pentru papa nu putea să fie sărbătoare mai potrivită, prin stilul simplu şi prin provenienţele invitaţilor. S-a văzut bine asta când Francisc nu şi-a stăpânit emoţia, în momentul mulţumirii pentru ideea „sărbătorii în familie”, cu discursul scurt făcut liber.

„În dispensar ne simţim acasă”, a ţinut să spună pontifului o mamă, care are în urmă o dură istorie de imigraţie. „Şi ne simţim în familie pentru că vedem cu câtă iubire, atenţie şi profesionalitate sunt primiţi copiii noştri” a asigurat exprimând sentimentele tuturor şi amintind că sunt garantate vizite medicale gratuite de prim rang, demne deci de „mici prinţi”. Serviciile, l-au informat pe papa, se referă la pediatrie, ginecologie, ecografie, oftalmologie, alergologie, dermatologie, psihologie, cardiologie, ortopedie, otorinolaringologie, logopedie, tehnică dentară şi chirurgie.

Ca să le mulţumească pentru sărbătoare Francisc a voit, el cel dintâi, să ofere un cadou copiilor: patru sute de bilete gratuite pentru a asista la spectacolul circului Rony Roller, amenajat în via di Torrevecchia la Roma. „Pentru noi este o bucurie să-i primim pe copiii mai puţin norocoşi şi familiile lor, ajutându-i să găsească un zâmbet pentru că într-adevăr este nevoie de bucurie trăită împreună”, destăinuieşte Alberto Vassallo, directorul circului, amintind că la 11 ianuarie invitaţia va fi adresată la două mii de marginalizaţi care trăiesc pe străzile din oraş. Doi jongleri şi clovnul foarte simpatic Mirko au oferit o avanpremieră a spectacolului, aducând un moment de distracţie în aula „Paul al VI-lea”. Şi implicându-l în numerele lor şi pe Francisc, care a râs de mai multe ori.

Este semnificativ că tocmai copiii din dispensar s-au gândit la organizarea sărbătorii, ajutaţi de sora Antonietta şi de neobosiţii voluntari, începând de la Javier, Valentina şi Matteo. Şi astfel iată un puzzle, compus chiar sub ochii lui Francisc, care reprezintă ca o lume unită şi fără diviziuni cele optsprezece ţări reprezentate în dispensar. De asemenea, două baloane albe care formează numărul 81 şi un pachet-cadou cu alte baloane colorate. Toate sunt daruri simple, sărace, şi pentru aceasta foarte bine-primite. Apoi patru copilaşi peruvieni au realizat o coreografie tipică din cultura lor. Până la neuitatul tort alb cu lumânări. Şi Francisc a destăinuit că a apreciat ideea de a pune tortul, ca „surpriză”, într-o mică reproducere din lemn al sediului dispensarului. Dar pentru a stinge lumânarea a cerut ajutor de la cei mai mici: un gest patern pe care l-a repetat, imediat după aceea, când i-a fost prezentată o altă lumânare, de data aceasta pusă pe o pizza margherita lungă de patru metri, pregătită de maestrul napolitan Vincenzo Staiano. Pizza care a fost oferită după aceea copiilor şi familiilor lor la prânzul organizat în holul aulei, unde a fost amenajată o bucătărie care a pregătit saleuri. „Este frumos că s-au gândit copiii cum să facă de neuitat, chiar şi în simplitate, ziua de naştere a papei”, destăinuieşte arhiepiscopul Konrad Krajewski, preşedinte al dispensarului, pregătit să plece în Ischia şi să ducă alinarea şi binecuvântarea papei familiilor aflate încă în dificultate după cutremur. „Crăciunul ne aminteşte precaritatea lui Isus care, abia născut, nu avea o casă şi chiar a fost constrâns să fugă în Egipt cu familia sa”, a spus monseniorul Krajewski ziarului nostru. „Atâtea familii trăiesc astăzi Crăciunul în precaritate dar în acelaşi timp, chiar cu ocazia acestei sărbători, ar trebui să găsească un moment pentru a zâmbi şi acesta este mesajul pe care papa Francisc a voit să-l dea întâlnindu-i pe copiii din dispensar”. Sărbătoarea zilei de naştere, care a durat mai puţin de o oră, s-a încheiat cu o mare îmbrăţişare: papa i-a chemat alături de el pe toţi copiii, fără a se sustrage de la o adevărată „gălăgie”: şi pentru fiecare a avut un sărut şi o mângâiere, împreună cu un cuvânt de încurajare şi de urare pentru Crăciun. Cu recomandarea de a duce sărutări, mângâieri şi urări „mai ales bunicilor”.

(După L’Osservatore Romano, 18-19 decembrie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.