Categorii

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Misionară Mondială 2017

Misiunea în inima credinţei creştine

Iubiţi fraţi şi surori,

Şi în acest an, Ziua Misionară Mondială ne convoacă în jurul persoanei lui Isus, „primul şi cel mai mare evanghelizator” (Paul al VI-lea, Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 7), care încontinuu ne invită să vestim Evanghelia iubirii lui Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt. Această zi ne invită să reflectăm din nou asupra misiunii în inima credinţei creştine. De fapt, Biserica este misionară prin natură; dacă n-ar fi aşa, n-ar mai fi Biserica lui Cristos, ci o asociaţie între multe altele, care foarte repede s-ar termina cu epuizarea propriului scop şi cu dispariţia. De aceea, suntem invitaţi să ne punem câteva întrebări care ating însăşi identitatea noastră creştină şi responsabilităţile noastre de credincioşi, într-o lume învălmăşită de atâtea iluzii, rănită de mari frustrări şi sfâşiată de numeroase războaie fratricide care pe nedrept îi lovesc în special pe nevinovaţi. Care este fundamentul misiunii? Care este inima misiunii? Care sunt atitudinile vitale ale misiunii?

Misiunea şi puterea transformatoare a Evangheliei lui Cristos, Cale, Adevăr şi Viaţă

  1. Misiunea Bisericii, destinată tuturor oamenilor de bunăvoinţă, este întemeiată pe puterea transformatoare a Evangheliei. Evanghelia este o Veste Bună care poartă în sine o bucurie contagioasă deoarece conţine şi oferă o viaţă nouă: aceea a lui Cristos înviat, care, comunicându-l pe Duhul său dătător de viaţă, devine Cale, Adevăr şi Viaţă pentru noi (cf. In 14,6). Este Cale care ne invită să-l urmăm cu încredere şi curaj. Urmându-l pe Isus drept Cale a noastră, îi experimentăm Adevărul şi primim Viaţa sa, care este comuniune deplină cu Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt, ne face liberi de orice formă de egoism şi este izvor de creativitate în iubire.
  1. Dumnezeu Tatăl vrea această transformare existenţială a fiilor săi şi a fiicelor sale; transformare care se exprimă ca un cult în duh şi adevăr (cf. In 4,23-24), într-o viaţă însufleţită de Duhul Sfânt imitându-l pe Fiul Isus spre gloria lui Dumnezeu Tatăl. „Gloria lui Dumnezeu este omul viu” (Irineu, Adversus haereses IV, 20, 7). În acest mod, vestirea Evangheliei devine cuvânt viu şi eficace care realizează ceea ce proclamă (cf. Is 55,10-11), adică Isus Cristos, care încontinuu se face trup în orice situaţie umană (cf. In 1,14).

Misiunea şi kairos-ul lui Cristos

  1. Deci, misiunea Bisericii nu este răspândirea unei ideologii religioase şi nici propunerea unei etici sublime. Multe mişcări din lume ştiu să producă idealuri înalte sau exprimări etice însemnate. Prin misiunea Bisericii, Isus Cristos este cel care continuă să evanghelizeze şi să acţioneze, şi de aceea ea reprezintă kairos-ul, timpul propice al mântuirii în istorie. Prin proclamarea Evangheliei, Isus devine mereu din nou contemporanul nostru, pentru ca acela care-l primeşte cu credinţă şi iubire să experimenteze forţa transformatoare a Duhului său de Înviat care fecundează umanul şi creaţia aşa cum face ploaia cu pământul. „Învierea sa nu este un lucru din trecut; conţine o forţă de viaţă care a pătruns lumea. Acolo unde pare că totul este mort, din orice parte apar din nou vlăstarele învierii. Este o forţă fără egal” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 276).
  1. Să ne amintim mereu că „la începutul existenţei creştine nu este o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană, care dă vieţii un nou orizont şi cu asta îi dă direcţia decisivă” (Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Deus caritas est, 1). Evanghelia este o Persoană, care încontinuu se oferă şi încontinuu invită pe cel care o primeşte cu credinţă umilă şi activă să împărtăşească viaţa sa printr-o participare efectivă la misterul său pascal de moarte şi înviere. Evanghelia devine astfel, prin Botez, izvor de viaţă nouă, liberă de dominaţia păcatului, luminată şi transformată de Duhul Sfânt; prin Mir, devine ungere fortificantă care, graţie aceluiaşi Duh, indică drumuri şi strategii noi de mărturie şi de apropiere; şi prin Euharistie devine hrană a omului nou, „medicament al nemuririi” (Ignaţiu din Antiohia, Epistula ad Ephesios, 20, 2).
  1. Lumea în mod esenţial are nevoie de Evanghelia lui Isus Cristos. Prin Biserică, El continuă misiunea sa de bun samaritean, îngrijind rănile însângerate ale omenirii, şi de bun păstor, căutând fără încetare pe cel care s-a rătăcit pe cărări întortocheate şi fără ţintă. Şi mulţumire fie lui Dumnezeu, nu lipsesc experienţe semnificative care mărturisesc forţa transformatoare a Evangheliei. Mă gândesc la gestul acelui student Dinka, tânăr care, cu preţul propriei vieţi, protejează un student din tribul Nuer destinat să fie ucis. Mă gândesc la acea celebrare euharistică de la Kitgum, în nordul Ugandei, pe atunci însângerat de ferocitatea unui grup de rebeli, când un misionar i-a pus pe oameni să repete cuvintele lui Isus pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”, ca expresie a strigătului disperat al fraţilor şi surorilor Domnului răstignit. Acea celebrare a fost pentru oameni izvor de mare mângâiere şi de atâta curaj. Şi putem să ne gândim la atâtea, nenumărate mărturii ale modului în care Evanghelia ajută să se depăşească închiderile, conflictele, rasismul, tribalismul, promovând pretutindeni şi între toţi reconcilierea, fraternitatea şi împărtăşirea.

Misiunea inspiră o spiritualitate de continuu exod, pelerinaj şi exil

  1. Misiunea Bisericii este însufleţită de o spiritualitate de exod continuu. Este vorba de „a ieşi din propria comoditate şi a avea curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina Evangheliei” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 20). Misiunea Bisericii stimulează o atitudine de pelerinaj continuu prin diferitele deşerturi ale vieţii, prin diferitele experienţe de foame şi sete de adevăr şi de dreptate. Misiunea Bisericii inspiră o experienţă de exil continuu, pentru a-l face pe omul însetat de infinit să simtă condiţia sa de pribeag în drum spre patria finală, îndreptat între acel „deja” şi acel „încă nu” al Împărăţiei cerurilor.
  1. Misiunea spune Bisericii că ea nu este scop pentru sine însăşi, ci este instrument umil şi mediere a Împărăţiei. O Biserică autoreferenţială, care se complace de succesele pământeşti, nu este Biserica lui Cristos, trupul său răstignit şi glorios. Iată deci pentru ce trebuie să preferăm mai degrabă „o Biserică accidentată, rănită şi murdară pentru că a ieşit pe străzi, decât o Biserică bolnavă datorită închiderii şi comodităţii de a se agăţa de propriile siguranţe” (ibid., 49).

Tinerii, speranţa misiunii

  1. Tinerii sunt speranţa misiunii. Persoana lui Isus şi Vestea Bună proclamată de El continuă să-i fascineze pe mulţi tineri. Ei caută parcursuri în care să realizeze curajul şi elanurile inimii în slujba omenirii. „Sunt mulţi tinerii care îşi oferă ajutorul lor solidar în faţa relelor din lume şi întreprind diferite forme de militare şi de voluntariat […].Ce frumos e ca tinerii să fie «călători ai credinței», fericiţi să-l ducă pe Isus pe orice stradă, în orice piaţă, în orice colţ al pământului!” (ibid., 106). Următoarea Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, care se va celebra în 2018 cu tema „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”, se prezintă ca ocazie providenţială pentru a-i implica pe tineri în responsabilitatea misionară comună care are nevoie de bogata lor imaginaţie şi creativitate.

Slujirea Operelor Misionare Pontificale

  1. Operele Misionare Pontificale sunt instrument preţios pentru a trezi în fiecare comunitate creştină dorinţa de a ieşi din propriile graniţe şi din propriile siguranţe şi să înainteze în larg pentru a vesti tuturor Evanghelia. Printr-o profundă spiritualitate misionară care trebuie trăită zilnic, o angajare constantă de formare şi animare misionară, adolescenţi, tineri, adulţi, familii, preoţi, călugări şi călugăriţe, episcopi, sunt implicaţi pentru ca să crească în fiecare o inimă misionară. Ziua Misionară Mondială, promovată de Opera de Răspândire a Credinţei, este ocazia propice pentru ca inima misionară a comunităţilor creştine să participe cu rugăciunea, cu mărturia vieţii şi cu comuniunea bunurilor pentru a răspunde la gravele şi vastele necesităţi ale evanghelizării.

A face misiune cu Maria, Mama evanghelizării

  1. Iubiţi fraţi şi surori, să facem misiune inspirându-ne de la Maria, Mama evanghelizării. Ea, mişcată de Duhul Sfânt, a primit Cuvântul vieţii în profunzimea credinţei sale umile. Să ne ajute Fecioara să spunem „da”-ul nostru în urgenţa de a face să răsune Vestea Bună a lui Isus în timpul nostru; să ne dobândească o nouă ardoare de înviaţi pentru a duce la toţi Evanghelia vieţii care învinge moartea; să mijlocească pentru noi pentru ca să putem dobândi sfânta îndrăzneală de a căuta noi drumuri pentru ca să ajungă la toţi darul mântuirii.

Din Vatican, 4 iunie 2017

Solemnitatea Rusaliilor

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.