Categorii

Mesajul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Întâlnirea Internaţională Interreligioasă „Străzi de pace” (Münster şi Osnabrück, Germania, 10-12 septembrie 2017)

Stimaţi şi dragi reprezentanţi ai Bisericilor şi comunităţilor creştine şi ai religiilor mondiale,

Vă adresez vouă tuturor salutul meu cordial asigurând apropierea mea spirituală.

La iniţiativa diecezelor de Münster şi Isnabrück şi a comunităţii „Sfântul Egidiu”, căror le mulţumesc din inimă, v-aţi reunit pentru o nouă Întâlnire Internaţională, cu titlul „Străzi de pace”. Acest drum de pace şi de dialog, voit şi început de sfântul Ioan Paul al II-lea la Assisi în 1986 şi al cărui aniversar de treizeci de ani l-am trăit împreună, este actual şi necesar: conflicte, violenţă răspândită, terorism şi războaie ameninţă astăzi milioane de persoane, calcă în picioare sacralitatea vieţii umane şi îi fac pe toţi mai fragili şi vulnerabili.

Tema din acest an este o invitaţie de a deschide şi a construi noi străzi de pace. Este nevoie de acestea, în special acolo unde conflictele par să fie fără cale de ieşire, unde nu se vrea să se întreprindă parcursuri de reconciliere, unde se pune bază pe arme şi nu pe dialog, lăsând popoare întregi cufundate în noaptea violenţei, fără speranţa unor zori de pace. Atâtora, prea mulţi, le este încă „sete de pace”, aşa cum am spus anul trecut la Assisi. Alături de responsabilii politici şi civili, obligaţi să promoveze pacea pentru toţi, astăzi şi în viitor, religiile sunt chemate, îndeosebi cu rugăciunea şi cu angajarea concretă, umilă şi constructivă, să răspundă la această sete, să găsească şi să deschidă, împreună cu toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă, străzi de pace, fără să înceteze.

Calea noastră pentru pace, în faţa iraţionalităţii celui care-l profanează pe Dumnezeu semănând ură, în faţa demonului războiului, a nebuniei terorismului, a forţei înşelătoare a armelor, nu poate să fie decât o cale de pace, aceea care uneşte „multe tradiţii religioase, pentru care compasiunea şi nonviolenţa sunt esenţială şi arată calea vieţii” (Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2017, 4). Pentru a deschide breşe de pace este nevoie de curaj umil şi perseverenţă tenace, şi mai ales trebuie să ne rugăm, pentru că – eu cred asta cu fermitate – rugăciunea este la rădăcina păcii. Ca leader religioşi, avem, mai ales în acest moment istoric, şi o responsabilitate deosebită: a fi şi a trăi ca oameni ai păcii, care mărturisesc şi amintesc că Dumnezeu detestă războiul, că războiul nu este niciodată sfânt, că violenţa nu poate fi niciodată comisă sau justificată în numele lui Dumnezeu. În afară de asta, suntem chemaţi să trezim conştiinţele, să răspândim speranţa, să-i ridicăm şi să-i susţinem pe făcătorii de pace.

Ceea ce nu putem şi nu trebuie să facem este să rămânem indiferenţi, aşa încât tragediile urii să cadă în uitare şi să ne resemnăm cu ideea că fiinţa umană este rebutată şi ca să fie puse înaintea ei puterea şi câştigul. Întâlnirea din aceste zile, care doreşte să deschidă şi să întărească străzi de pace şi pentru pace, pare că vrea tocmai să răspundă la această invitaţie: de a învinge indiferenţa în faţa suferinţei umane. Vă mulţumesc pentru asta şi pentru faptul că sunteţi împreună, în pofida diferenţelor, pentru a căuta drumuri de eliberare de relele războiului şi urii. Pentru a face asta, primul pas este să ştim să ascultăm durerea celuilalt, a ne-o însuşi, fără a-l lăsa să cadă şi fără a ne obişnui cu ea: niciodată nu trebuie să ne obişnuim cu răul, niciodată nu trebuie să fim indiferenţi faţă de rău.

Şi totuşi ne putem întreba: ce trebuie făcut în faţa răului care se răspândeşte şi ameninţă? Nu este prea puternic? Nu este zadarnic orice efort? În faţa acestor întrebări riscăm să fim paralizaţi de resemnare. În schimb, voi aţi pornit la drum şi sunteţi reuniţi astăzi pentru a oferi un răspuns, ba chiar, deja faptul de a fi împreună reprezintă un răspuns de pace: niciodată să nu mai fim unii împotriva altora, ci unii împreună cu alţii. Religiile nu pot să vrea altceva decât pacea, active în rugăciune, prompte să se aplece asupra rănilor vieţii şi asupra asupriţilor istorice, vigilenţi în a contrasta indiferenţa şi în a promova căi de comuniune.

Este semnificativ că întâlnirea voastră se desfăşoară în inima Europei, în anul în care continentul celebrează cei şaizeci de ani ai tratatelor care au întemeiat Uniunea, semnate la Roma în 1957. Pacea este în inima construcţiei europene, după ruinele provocate de două războaie mondiale dezastruoase şi de tragedia teribilă a Shoah. Prezenţa voastră în Germania să fie un semn şi o chemare pentru Europa de a cultiva pacea, prin angajarea de a construi căi de unitate mai solidă în interior şi de deschidere tot mai mare în exterior, fără a uita că pacea nu este numai rod al angajării umane, ci al deschiderii la Dumnezeu.

Să continuăm astfel să deschidem împreună noi străzi de pace. Să se aprindă lumini de pace unde este întuneric de ură. Să fie „voinţa tuturor de a depăşi barierele care despart, de a creşte legăturile de caritate reciprocă, de a-i înţelege pe ceilalţi, de a-i ierta pe cei care au adus injurii; […] să se înfrăţească toate popoarele pământului şi să înflorească în ele şi să domnească mereu pacea foarte mult dorită” (Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 91).

Din Vatican, 28 august 2017

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.